Stela Visiunii între labele Sfinxului

Stela Visiunii este singurul obiect inscripționat pe care aproape fiecare vizitator al platoului îl vede, fără a ști ce privește. Ea stă vertical între labele din față ale Sfinxului, are puțin sub patru metri înălțime și cântărește câteva tone.

A fost ridicată de Thutmosis al IV-lea, un rege din a optsprezecea dinastie, a cărui domnie este situată de cercetători în anii 1401–1391 î.Hr. Între construcția Sfinxului și acest moment trec aproximativ 1.100 de ani. Pentru Thutmosis, monumentul era deja o relicvă antică, la fel de îndepărtată temporal ca pentru noi Epoca Imperială Romană.

Ceea ce scrie pe stelă este o narațiune, nu o notă de construcție. Ea povestește despre un prânz, un vis și un schimb între un tânăr și un zeu. Este, de asemenea, un document politic, al cărui scop poate fi identificat cu o anumită siguranță.

Această pagină abordează patru aspecte: istoria de pe piatră, scopul din spate, însăși blocul și originea sa surprinzătoare, și în final acea linie deteriorată care apare în fiecare discuție despre Sfinx de două sute de ani.

Istoria de pe stelă

Povestea de pe stelă poate fi rezumată în câteva fraze și este mai interesantă decât orice rezumat ar sugera.

Tânărul Thutmosis, încă neîncoronat, se plimbă singur pe platou. Este amiază și cald, așa că se întinde la umbră lângă Sfinx pentru a dormi. În momentul în care soarele ajunge la zenit, zeul i se ivește în vis. Se numește Hor-em-akhet, Horus al Orizontului, asociat cu cele trei forme ale zeului-soare dimineața, ziua și noaptea. Zeul se plânge că nisipul deșertului l-a acoperit și face o ofertă: dacă tânărul îl scutește de nisip, va deveni rege al Egiptului de Sus și al Egiptului de Jos.

Remarcabilă este condiția monumentului presupusă de narativă. La acea vreme, Sfinxul era în mare parte îngropat în nisip. Conform evaluării specialiștilor, probabil doar capul era vizibil și poate conturul corpului se putea intui, dar labele nu. Astfel, zeul care cere ajutor ieșea dintr-o suprafață de nisip doar prin cap.

La fel de remarcabil este ceea ce se întâmpla în jur. Platoul nu era în Noul Regim un loc liniștit de devoțiune, ci o zonă de recreere a curții regale. După descrierea egiptologei Kasia Szpakowska, regii veneau aici să vâneze, să conducă careuri și să tragă cu arcul, existând zone de odihnă cu umbră pentru cai, iar un predecesor construise un templu în apropiere. Visul s-a petrecut deci nu în pustiu, ci pe un teren pe care astăzi l-am descrie probabil ca o zonă de agrement cu atracții turistice.

Scopul ridicării stelei

Scopul din spate este deja sugerat și reprezintă motivul principal al ridicării.

Un rege care se poate baza pe porunca unui zeu nu are nevoie să își justifice succesiunea. Exact asta realizează textul. Nu spune: Sunt rege pentru că tatăl meu a fost. Ci spune: Zeul m-a ales și mi-a promis coroana, iar eu mi-am îndeplinit partea din schimb. Dacă Thutmosis avea nevoie de asta este incert, deoarece puține lucruri sunt cunoscute despre ascensiunea sa la tron.

Se adaugă un al doilea scop, care sună mai puțin a propagandă și are o greutate mai mare în gândirea egipteană. Întreținerea clădirilor sacre făcea parte din sarcinile fundamentale ale unui rege. Cine restaura un monument degradat nu îndeplinea doar o datorie pioasă, ci menținea ordinea lumii, pentru care există un cuvânt specific în egipteană. Stela documentează astfel simultan atât o pretenție, cât și o obligație funcțională îndeplinită.

Remarcabil este cât de modern pare procesul. Un monument se degradează, un oficial îl restaurează, iar măsura este documentată și făcută vizibilă public. Astăzi, aceasta este realizată de un panou informativ și o intrare într-un registru; lista oficială a sitului clasifică necropola corespunzător ca un ansamblu cu o lungă istorie de utilizare și întreținere. Pe atunci, aceasta era realizată de un bloc de granit între labe.

Și astfel, ea este cea mai veche mărturie conservată pentru ceva ce definește acest site până astăzi: un conducător găsește un vechi edificiu, îl dezgroapă și consemnează acest lucru scris. Procesul se repetă de mai multe ori în istoria platoului, cu participanți și limbi diferite.

Piatra însăși este refolosită

Mai interesant decât textul este pentru mulți experți însăși piatra, iar aici se află cel mai surprinzător detaliu al acestei pagini.

Stela nu este un bloc extras special, ci o componentă de construcție refolosită. Conform interpretării răspândite, este vorba despre o grinda de ușă din templul funerar al lui Chephren, deci din complexul la care aparține Sfinxul. Dovezi în acest sens sunt depresiunile din spate, care se potrivesc cu locațiile pentru țepii pragului unei uși din acel templu. Dacă acest lucru este corect, Thutmosis a folosit pentru inscripția sa o piesă din structura pe care o restaura.

Acest lucru nu este lipsit de respect, așa cum ar putea părea, și este obișnuit pentru standardele egiptene. Pietrele au fost refolosite de-a lungul secolelor, iar un bloc din zona respectivă era logic pentru un monument amplasat acolo. Totuși, rămâne remarcabil: cel mai faimos text despre Sfinx se află pe o bucată din templul său asociat.

Din textul original se mai pot citi astăzi aproximativ jumătate. O fisură mare și neregulată traversează placa, începând aproximativ la linia a doisprezecea; liniile de dedesubt sunt parțial conservate. Stela a fost excavată în 1817 de Giovanni Battista Caviglia, care a dezgropat Sfinxul până la bază. Ceea ce s-a întâmplat după aceea este o poveste cunoscută în conservarea monumentelor: un text care a stat mii de ani îngropat în nisip s-a degradat semnificativ mai rapid după dezgropare.

Linia despre care se ceartă de două sute de ani

Mai rămâne linia despre care se ceartă de două sute de ani, iar ea explică de ce această stelă apare în fiecare discuție despre Sfinx.

În zona deteriorată, s-a crezut că se recunoaște o succesiune de silabe care poate fi citită ca începutul numelui Chephren. Dacă acest lucru ar fi confirmat, am avea o mărturie din Noul Regim care leagă explicit Sfinxul de acel rege, oferind astfel un argument pentru atribuirea convențională.

Aceasta nu este solidă, din mai multe motive. Contextul este deteriorat, lăsând neclar spre ce se referă numele: către Sfinx, către o structură învecinată sau către altceva complet diferit. Copiile timpurii din secolul al XIX-lea arată în această secțiune mai mult decât piatra actuală, astfel încât părți din discuție se bazează pe copii, nu pe original. Și chiar dacă numele era acolo, acesta ar fi fost scris la 1.100 de ani după construcție, fiind deci deja o tradiție și nu o marturie contemporană.

Atribuirea Sfinxului lui Chephren se bazează therefore mainly pe alte elemente: poziția în zona complexului său, pe calea de acces, pe depresia carierei ale cărei blocuri sunt utilizate în templul său funerar. Stela este un argument secundar, prezentat adesea ca principal.

Acest lucru nu schimbă nimic în evaluarea stelei în sine. Rămâne una dintre cele mai importante surse privind Sfinxul, doar pentru o altă întrebare decât cea pentru care este citată de obicei. Ce demonstrează nu este perioada de construcție, ci istoria recepției: că Sfinxul a fost venerat ca divinitate la 1.100 de ani după apariția sa, că era îngropat în nisip și că un rege a considerat demn de efort să schimbe această stare și să consemneze acest lucru scris. Ca mărturie a receptării unui monument, este greu de supraevaluat. Ca document privind nașterea sa, este slabă. Întaga necropolă este astăzi inclusă ca ansamblu pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, iar stela face parte dintre obiectele protejate explicit în acest context.

Pe loc, din toate acestea se vede puțin. Stela este în groapa dintre labe, iar voi o priviți de la câteva zeci de metri, de pe terasa înaltă. Blocul vertical este vizibil, nu textul. Cei care vor să afle ce scrie pe ea trebuie să fi citit mai întâi, iar exact pentru asta este destinată această pagină.