Cât de vechi sunt piramidele de la Giza? Aproximativ 4.500 de ani

Aproximativ patru mii cinci sute de ani. Aceasta este răspunsul, el apare în fiecare manual de referință și este bine fundamentat în limitele a ceea ce poate fi stabilit.

Calculul mai precis arată astfel: Cea mai mare dintre cele trei piramide este considerată finalizată în jurul anului 2560 înainte de Hristos. Până astăzi, au trecut mai bine de 4.580 de ani. Deoarece datarea însăși are o incertitudine de câteva decenii, cifra rotunjită de 4.500 de ani este cea mai onestă.

Astfel, vârsta piramidelor de la Giza nu este o măsurătoare directă, precum o înălțime, ci o valoare derivată. Nu există o dată gravată pe clădire. Ceea ce avem sunt liste regale, note administrative, descoperiri arheologice și măsurători științifice, iar din interacțiunea lor rezultă un interval de timp.

De asemenea, trebuie făcută distincția între vârsta clădirilor și vârsta locului. Pe platoul stâncos s-au practicat înmormântări deja înainte de construirea piramidelor, iar utilizarea zonei înconjurătoare datează și mai îndelung. Cine întreabă cât de vechi este locul primește un număr mai mare decât cel obținut pentru clădiri. Această pagină se referă la clădiri.

Este remarcabil cât de robust este acest interval. De aproximativ o sută de ani, datarea se mută cu decenii, nu cu secole, iar niciuna dintre marile revoluții din arheologie nu a schimbat ceva fundamental. Dacă citiți undeva un număr de ordin diferit, de exemplu zece mii de ani, atunci nu citiți cercetări recente, ci o altă formă de afirmație.

O mică observație privind calculul, deoarece explică de ce sursele diferă cu un sau doi ani. Între anul 1 î.Hr. și anul 1 d.Hr. nu există un an zero. Dacă adunați simplu 2560 cu 2026, veți obține 4.586, greșind cu un an. Astfel de diferențe de un an sunt irelevante într-o datare cu o incertitudine de decenii, dar apar în manuale și pot deruta.

Această pagină explică de unde provine cifra, de ce o metodă științifică oferă sistematic un rezultat diferit și cum putem imagina un interval de timp atât de lung. Pentru că aceasta este dificultatea reală: patru mii cinci sute de ani sunt un număr pe care nimeni nu îl poate simți.

De unde provine cifra anuală

Cum știm asta cu siguranță? Baza este o procedură care nu are nimic de-a face cu știința naturii.

Egiptul a păstrat liste regale timp de peste trei milenii. Au fost înregistrați conducătorii și anii domniei lor, continuu, uneori pe papirus, alteori pe piatră. Din aceste liste se poate calcula invers: dacă știm cât a domnit fiecare rege și în ce ordine, se conturează o structură. Întrebarea „cât de veche este Piramida lui Keops” devine astfel, inițial, o problemă de contabilitate.

Această structură are două slăbiciuni. În primul rând, listele sunt incomplete și parțial deteriorate; tocmai pentru dinastiile timpurii lipsesc secțiuni. În al doilea rând, au existat perioade în care mai mulți conducători au domnit simultan, ceea ce duce la dublarea numărătorii la adunare.

Cele mai importante dintre aceste liste sunt bine cunoscute. Un papirus din Turin înregistrează conducători și ani de domnie pe parcursul secolelor și este cea mai importantă sursă individuală pentru dinastiile timpurii, deși într-o stare lamentabilă: s-a sfărâmat în sute de fragmente chiar în timpul transportului către muzeu, fiind ordonat de atunci. Se adaugă o istorie a Egiptului redactată în secolul al III-lea î.Hr., care însăși este transmisă doar prin citate ale autorilor ulterioari. Ambele surse contrazic unele puncte și ambele sunt indispensabile.

Structura este ancorată astfel în evenimente astronomice. Textele egiptene menționează ocazional răsăritul matinal al anumitor stele, iar astfel de evenimente pot fi calculate invers. Astfel, succesiunea relativă capătă un punct de referință absolut.

Pentru Giza se adaugă descoperirile săpăturilor. Cele trei ansambluri se suprapun pe teren, succesiunea construcției fiind astfel asigurată, iar mormintele funcționarilor din apropiere pot fi atribuite fiecărui rege prin titluri și nume. Documentația săpăturilor de peste o sută de ani face această rețea accesibilă.

Cât de solidă este această structură s-a demonstrat când, în 2013, au fost găsite papirusuri la un port de pe Marea Roșie. Printre ele se află jurnalul de serviciu al unui inspector, care menționează explicit al 27-lea an de domnie al beneficiarului celei mai mari piramide și înregistrările livrarilor către platou. O astfel de descoperire ar fi putut zgudui cronologia. În schimb, ea a confirmat-o și a precisat-o, deoarece arată că se mai lucra încă în al 27-lea an.

Rezultatul este o datare cu o incertitudine de decenii. Pentru un eveniment de acum patru mii cinci sute de ani, acesta este o precizie remarcabilă.

Preillumination SeTh

Ce spun datele de radiocarbon

Acum despre știință, și aici lucrurile devin interesante, deoarece aceasta oferă un rezultat diferit de cel al listelor regale.

La construcție s-a folosit mortar, iar în acest mortar se află cărbune vegetal, paie și trestie. Such material poate fi datat cu metoda radiocarbonului. În două campanii majore, în 1984 și 1995, au fost prelevate și măsurate probe direct din clădiri.

Rezultatul a fost neașteptat. Măsurătorile din 1984 erau în medie cu 374 de ani mai vechi decât prezicea cronologia istorică. Campania din 1995 a indicat o deviație de o sută până la două sute de ani, tot în direcția unei vârste mai mari.

Pe scurt despre procedeu, pentru a înțelege deviația. Organismele vii absorb constant carbon din mediu, inclusiv o mică proporție dintr-o variantă radioactivă. La moarte, absorbția încetează, iar componenta radioactivă se dezintegrează cu o viteză cunoscută. Din proporția rămasă se poate calcula invers cât de recentă este moartea. Acest lucru este completat de curbe de calibrare obținute din inelele copacilor și alte arhive, deoarece proporția din atmosferă a fluctuat de-a lungul mileniilor. Evaluarea campaniilor de pe platou descrie detaliat această muncă.

Efectul lemnului bătrân explică deviația

Acest lucru pare a fi o contradicție, dar este ușor de explicat, iar explicația se numește efectul lemnului bătrân. Radiocarbonul nu datează momentul utilizării, ci momentul în care un organism a încetat să absoarbă carbon, adică moartea copacului. Lemnul era rar în Egipt și era reutilizat de generații. Cineva care arde o grină seculară pentru a prepara mortarul generează cărbune vegetal care este datat ca fiind mai vechi decât șantierul.

Se adaugă faptul că constructorii au reutilizat în mod dovedit materiale mai vechi, uneori din economie, alteori posibil pentru a crea intenționat o legătură cu predecesorii. Astfel, vârsta Piramidei lui Keops este supraestimată sistematic prin astfel de măsurători, într-o singură direcție.

O limitare fundamentală trebuie menționată: piatra nu poate fi datată cu această metodă. Calcarul conține carbon, dar dintr-un ocean de acum patruzeci de milioane de ani, deci mult dincolo de raza de acțiune a procedurii. Doar materialul organic care a intrat în construcție este databil. Cine întreabă cât de vechi este un bloc specific întreabă ceva ce nu poate fi răspuns cu această metodă. Se măsoară întotdeauna mortarul, niciodată piatra.

Concluzia importantă trasă din aceasta este că măsurătorile au confirmat încadrarea istorică, nu au infirmat-o: clădirea aparține exact epocii pe care o acceptă egiptologia. Dispersia provine din material, nu dintr-o eroare în cronologie.

Patru mii cinci sute de ani nu pot fi imaginati

Și acum problema reală: patru mii cinci sute de ani nu pot fi imaginați. Numărul este prea mare și nu are nicio legătură cu ceva ce un om a trăit.

Trucul obișnuit este un comparativ, iar cel mai bun este următorul. Cleopatra, ultima conducătoare a Egiptului independent, a trăit în secolul I î.Hr. Calculând de la ea, piramidele erau atunci vechi de aproximativ două mii cinci sute de ani. Calculând de la noi, Cleopatra este la aproximativ două mii de ani distanță. Astfel, piramidele erau pentru Cleopatra mai vechi decât este ea pentru noi.

Acest lucru poate fi extins. Când romanii au preluat Egiptul, clădirile erau deja atracții turistice antice. Când Herodot le-a descris, perioada construcției era de aproximativ două mii de ani în urmă, iar el depindea de povești ale preoților, așa cum noi depindem azi de cronici medievale.

Și mai revelator este privirea asupra Egiptului însuși. Cultura înaltă egipteană a durat aproximativ trei mii de ani, de la primii regi până la cucerirea romană. Piramidele de la Giza au luat naștere în primul șesime din acest interval. Pentru preoții egipteni cu care a vorbit Herodot, construcția piramidelor era mai îndepărtată decât pentru noi sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Imaginea unui Egipt Antic uniform este thus falsă: între constructorii de piramide și Tutankhamon sunt mai mulți ani decât între Tutankhamon și noi, dar desigur și mult mai mult de o mie.

Un al doilea acces duce prin generații. Dacă calculăm cu douăzeci și cinci de ani per generație, trec aproximativ o sută optzeci de generații între construcție și astăzi. Este un număr pe care tot nu îl poți imagina, dar este cel puțin numărabil.

Un al treilea acces face relațiile spațiale. Imaginați-vă timpul de la finalizare ca o distanță de patru metri și jumătate, un an per milimetru. Colosseumul se află atunci la doi metri, Catedrala din Köln la un metru, invenția mașinii cu aburi la douăzeci și cinci de centimetri, iar propria dumneavoastră durată de viață este un segment de câțiva centimetri la capăt. Întregul timp din care avem fotografii măsoară mai puțin de doi centimetri.

Și un al treilea acces prin viața de zi cu zi: în timpul scurs de la finalizare, scrisul a fost reinventat de mai multe ori, roata s-a răspândit, bronzul a fost înlocuit de fier, fierul de oțel, iar în ultimii doi procente din acest interval a apărut totul ce numim tehnologie. Clădirea a stat acolo tot timpul.

Suprapunerile pe care nimeni nu le-a anticipat

Înțelegerea funcționează cel mai bine prin suprapuneri, adică prin lucruri care au existat simultan și care, pentru noi, aparțin unor ere complet diferite.

Cel mai impresionant exemplu sunt mamuții. Pe continent au dispărut la sfârșitul ultimei ere glaciare, dar pe o insulă din Oceanul Arctic o mică populație a supraviețuit mult mai mult, conform cunoștințelor actuale, până în jurul anului 1650 î.Hr. Astfel, când cea mai mare piramidă a fost finalizată, mai existau mamuți, iar aceștia au mai existat aproape o mie de ani după aceea.

Similar stau lucrurile cu culturile. În timp ce se construia la Giza, în valea Indului înflorea o cultură urbană cu canalizare și cărămizi standardizate, în Mesopotamia administrația și scrisul funcționau de secole, iar pe Creta începea perioada palatelor. Vechiul Regat nu era thus un caz izolat, ci parte dintr-o lume în care organizații mari apăreau simultan în mai multe locuri.

Două imagini care nu vin niciodată împreună în minte aparțin thus aceleiași epoci: o piramidă finalizată cu o carcasă exterioară albă netedă și o turmă de mamuți. Acesta nu este un curios, ci imaginea corectă.

Comparația funcționează și invers

În sens invers, comparația funcționează la fel. Omul găsit în gheața alpina, pe care îl considerăm arhetipul preistoriei, a murit în jurul anului 3300 î.Hr., adică aproximativ șapte sute cincizeci de ani înainte de finalizarea celei mai mari piramide. Este thus mai vechi decât clădirea, dar nu cu ere, ci cu mai puțin decât distanța dintre noi și Evul Mediu. Cine pune alături aceste două imagini, un om al gheții cu toporul de cupru și o piramidă finalizată, vede două puncte ale aceleiași epoci.

Alte suprapuneri în aceeași direcție: Marele cerc de pietre Stonehenge a fost construit aproximativ în același timp cu piramidele. Scrisul era deja secular în Egipt și Mesopotamia, dar nu fusese inventat încă în China și America Centrală. Și în Europa de Nord oamenii trăiau atunci în construcții din lemn și lut, în timp ce la Giza lua naștere o clădire din șase milioane de tone de piatră.

Un ultim comparativ care inversează direcția. De la finalizarea celei mai mari piramide până la nașterea Cleopatrei au trecut aproximativ două mii cinci sute de ani. În același interval de timp, calculat din prezent spre viitor, ar fi anul 4500. Orice va mai rămâne din clădirile noastre atunci va avea același raport față de noi ca piramidele față de Cleopatra.

Cine pune aceste lucruri alături înțelege mai bine de ce ansamblul a fost considerat excepțional încă din antichitate. Nu era doar excepțional din punct de vedere meșteșugaresc, ci și temporal: o clădire care a supraviețuit culturii care a creat-o și a rezistat apoi încă două milenii de istorie.

Ludovic Delot

Afirmațiile despre o vârstă mult mai mare

Rămâne întrebarea despre afirmațiile care indică o vârstă mult mai mare, deoarece cine caută vârsta se lovește de ele.

Cea mai răspândită nu privește piramidele, ci Sfinxul. Se bazează pe modelul de eroziune al figurii și trage concluzia că a existat ploaie torențială, care nu a mai căzut în această zonă de milenii. Din aceasta se deduce o vârstă de nouă mii de ani sau mai mult. Comunitatea de specialitate nu împărtășește această interpretare, deoarece modelul de eroziune poate fi explicat prin straturile de rocă și prin spargerea prin sare. Există o pagină dedicată acestui subiect pe acest portal.

Pentru piramidele însele, astfel de afirmații sunt mai rare și se lovesc de o problemă concretă. O clădire de această dimensiune nu apare din vid. Are nevoie de cariere, unelte, o așezare, depozitare, administrație și un cimitir pentru participanți. Totul a fost săpat pe platou și toate datează în aceeași epocă. Cine vrea să facă clădirile cu o mie de ani mai vechi trebuie să facă și brutăriile, depozitele și mormintele mai vechi, iar pentru aceasta nu există dovezi.

De ce găsesc astfel de afirmații totuși ecouri are puțin de-a face cu Egiptul. O vârstă foarte mare transformă o clădire bine cercetată într-un mister și o cultură cunoscută într-una necunoscută. Acest lucru este atractiv narativ și are farmecul suplimentar că o pune pe știința established în postura greșită. În contrast se află o descoperire banală: o cultură care a învățat pas cu pas să ridice clădiri din piatră tot mai mari și care a lăsat în urmă eșecuri pe care le puteți vizita.

Se adaugă succesiunea construcției. Cele trei ansambluri se suprapun, ordinea lor este lizibilă pe teren și se încadrează într-o serie de dezvoltare a piramidelor egiptene, care merge de la construcții în trepte, prin forme intermediare eșuate, până la forma matură. Această serie are un început și un sfârșit, iar Giza ocupă un anumit loc în ea.

Metodic, sarcina probei nu revine comunității de specialitate. Datarea comună se bazează pe liste regale, ancorare astronomică, descoperiri de săpături, succesiunea construcției, descoperiri de așezări și măsurători științifice care se susțin reciproc. Cine vrea să o înlocuiască trebuie să nu zguduie una dintre aceste coloane, ci pe toate, și anume cu dovezi, nu cu interpretări. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat.

Întregul necropolă este protejat din 1979 ca Patrimoniu Mondial, împreună cu câmpurile de piramide mai vechi de la Saqqara și Dahshur. Această sinteză nu este un act administrativ, ci urmează exact această serie de dezvoltare.

Nu vârsta, vizibilitatea

La final, o încadrare care face vârsta cu adevărat remarcabilă: Piramidele nu sunt excepționale pentru că sunt vechi, ci pentru că au rămas vizibile atât de mult timp.

Există clădiri mai vechi. În Anatolia există ansambluri cu câteva mii de ani mai vechi, iar în Europa există construcții funerare din piatră anterioare piramidelor din punct de vedere cronologic. Dar au fost îngropate, uitate sau necunoscute pentru perioade lungi. Ele au fost săpate, nu transmise.

Piramidele, în schimb, nu au dispărut niciodată. Nu există un moment în cei patru mii cinci sute de ani trecuți în care nimeni să nu fi știut că stau acolo. Egiptenii, persanii, grecii, romanii, arabii, otomanii și europenii le-au văzut, descris, jefuit, măsurat și admirat. Ele sunt singura clădire de această magnitudine cu o istorie neîntreruptă de observație.

Istoria observației este ea însăși o sursă

Această istorie a observației este ea însăși o sursă. Călătorii greci au descris carcasă, când era încă completă. Savanții arabi medievali au măsurat clădirile și au notat stări care nu mai există astăzi. Călătorii europeni din secolele XVII și XVIII au desenat ceea ce a fost deja distrus. Din aceste relatări se poate urmări degradarea pe parcursul a două mii de ani, lucru posibil pentru puține alte clădiri din lume.

Acest lucru explică și de ce datarea este atât de stabilă. O clădire descrisă încă din antichitate are o densitate a surselor, iar fiecare nouă metodă este testată pe această bază, nu pe o foaie goală.

Această continuitate are și o față neplăcută. O clădire care nu a fost uitată niciodată nu a fost niciodată protejată. Carcasa a fost demontată pentru că era accesibilă, camerele au fost jefuite pentru că se știa de ele, iar pietrele au migrat în construcțiile din apropiere. Ceea ce stă astăzi își datorează conservarea nu grijii, ci masei brute: era prea mare pentru a fi demontată complet.

Și explică impactul de la fața locului. Pentru planificarea călătoriei, acest lucru are puțină relevanță, pentru vizită însă, mult. Merită să te oprești o dată și să gândești gândul până la capăt: Această clădire era deja un monument când oamenii pe care îi numim antici au vizitat-o. A supraviețuit oricărei dominații care a administrat-o și va supraviețui, cu mare probabilitate, și a noastră.

Cine stă în fața ei nu vede doar o clădire veche, ci una care era deja veche pentru oameni care, la rândul lor, sunt morți de două mii de ani. Aceasta este partea pe care niciun an nu o transmite.

Dave Meckler

Întrebări frecvente

Cu câți ani în urmă au fost construite piramidele?

Cea mai mare a fost finalizată în jurul anului 2560 î.Hr., deci acum aproximativ 4.580 de ani. Celelalte două au urmat în cei optzeci de ani următori.

Cât de precisă este această informație?

Incertitudinea este în domeniul deceniilor, nu al secolelor. De aceea, informația rotunjită de 4.500 de ani este cea mai onestă.

De ce spune metoda radiocarbonului altceva?

Datează moartea lemnului, nu construcția. Deoarece lemnul vechi a fost reutilizat, măsurătorile ies sistematic prea vechi, cu o sută până la câteva sute de ani.

Sunt cele mai vechi clădiri din lume?

Nu. Există ansambluri mult mai vechi. Mai degrabă este unic faptul că piramidele nu au căzut niciodată în uitare și au rămas vizibile neîntrerupt.

Ce zici de afirmațiile de 10.000 de ani?

Ele privesc de obicei Sfinxul și se bazează pe modelul său de eroziune. Comunitatea de specialitate explică acest lucru prin straturile de rocă și prin spargerea prin sare.

Cât de vechi era ansamblul în vremea Cleopatrei?

Aproximativ două mii cinci sute de ani. Piramidele erau thus pentru ea mai vechi decât este ea pentru noi.