Cât de vechi sunt piramidele de la Giza? Aproximativ 4.500 de ani

Aproximativ patru mii cinci sute de ani. Acesta este răspunsul, se găsește în orice lucrare de referință și este bine documentat în limitele a ceea ce se poate determina.

Mai exact, se calculează astfel: cea mai mare dintre cele trei piramide este considerată finalizată în jurul anului 2560 î.Hr. Până astăzi, aceasta înseamnă aproximativ 4.580 de ani. Deoarece datarea în sine are o incertitudine de câteva decenii, cifra rotundă de 4.500 de ani este mai onestă.

Vârsta piramidelor de la Giza nu este, așadar, o mărime măsurată precum înălțimea, ci o valoare derivată. Nu există o dată inscripționată pe construcție. Ceea ce există sunt liste de regi, note administrative, descoperiri arheologice și măsurători științifice, iar din interacțiunea lor rezultă o perioadă de timp.

De asemenea, trebuie făcută distincția între vârsta construcțiilor și vârsta locului. Pe creasta stâncoasă s-au făcut înmormântări și înainte de construirea piramidelor, iar în împrejurimi utilizarea merge și mai departe în timp. Cine întreabă cât de vechi este locul primește, așadar, un număr mai mare decât în cazul întrebării despre construcții. Această pagină se referă la construcții.

Este remarcabil cât de robustă este această perioadă. De aproximativ o sută de ani, datarea se schimbă cu decenii, nu cu secole, iar nicio schimbare majoră în arheologie nu a modificat fundamental acest lucru. Dacă citiți undeva o cifră cu totul diferită, de exemplu zece mii de ani, atunci nu citiți cercetări mai recente, ci un alt tip de afirmație.

Un mic detaliu despre calcul, pentru că explică de ce sursele diferă cu unul sau doi ani. Între anul 1 î.Hr. și anul 1 d.Hr. nu există anul zero. Cine adună pur și simplu 2560 și 2026 obține 4.586 și greșește cu un an. Astfel de diferențe de un an sunt fără importanță la o datare cu incertitudine de decenii, dar apar în lucrările de referință și derutează.

Această pagină explică de unde provine cifra, de ce o metodă științifică oferă sistematic altceva și cum poate fi imaginată o perioadă atât de lungă. Pentru că aceasta este adevărata dificultate: patru mii cinci sute de ani sunt o cifră pe care nimeni nu o simte.

De unde provine anul

De unde se știe acest lucru? Baza este o metodă care nu are inițial nimic de-a face cu științele naturii.

Egiptul a ținut liste de regi timp de peste trei milenii. Au fost înregistrați conducătorii și anii lor de domnie, în mod continuu, parțial pe papirus, parțial pe piatră. Din aceste liste se poate calcula înapoi: dacă se știe cât timp a domnit fiecare rege și în ce ordine, rezultă o schelă. Întrebarea cât de veche este piramida lui Keops devine astfel inițial o chestiune de contabilitate.

Această schelă are două slăbiciuni. În primul rând, listele sunt incomplete și parțial deteriorate; tocmai pentru primele dinastii lipsesc secțiuni. În al doilea rând, au existat perioade în care mai mulți conducători au domnit simultan, ceea ce duce la duble numărători la adunare.

Cele mai importante dintre aceste liste sunt bine cunoscute. Un papirus din Torino înregistrează conducători și ani de domnie de-a lungul secolelor și este cea mai importantă sursă individuală pentru primele dinastii, deși într-o stare jalnică: s-a sfărâmat deja în timpul transportului la muzeu în sute de fragmente, care au fost de atunci ordonate. Se adaugă o istorie a Egiptului scrisă în secolul al III-lea î.Hr., care însă este transmisă doar prin citate ale autorilor posteriori. Ambele surse se contrazic în anumite puncte și ambele sunt indispensabile.

Schela este ancorată de evenimente astronomice. Textele egiptene menționează ocazional răsăritul heliacal al anumitor stele, iar astfel de evenimente pot fi calculate înapoi. Astfel, succesiunea relativă primește un punct de referință absolut.

Pentru Giza se adaugă descoperirile arheologice. Cele trei complexe se suprapun pe teren, succesiunea lor de construcție este astfel asigurată, iar mormintele oficialilor din jur pot fi atribuite regilor respectivi prin titluri și nume. Documentația săpăturilor de peste o sută de ani face această rețea comprehensibilă.

Cât de solidă este această schelă s-a arătat în 2013, când au fost găsite papirusuri la un port de pe Marea Roșie. Printre ele se află jurnalul de serviciu al unui inspector care menționează explicit al 27-lea an de domnie al constructorului celei mai mari piramide și înregistrează livrări către platou. O astfel de descoperire ar fi putut zgudui cronologia. În schimb, a confirmat-o și a precizat-o, deoarece arată că în anul 27 încă se construia.

Rezultatul este o datare cu o incertitudine de decenii. Pentru un eveniment de acum patru mii cinci sute de ani, aceasta este remarcabil de precisă.

Preillumination SeTh

Ce spun datele cu radiocarbon

Acum la științele naturii, și aici devine interesant, deoarece oferă un rezultat diferit de listele de regi.

La construcție s-a folosit mortar, iar în acest mortar se află cărbune, paie și stuf. Astfel de material poate fi datat cu metoda radiocarbonului. În două campanii mari, în 1984 și 1995, au fost prelevate și măsurate probe din construcțiile înseși.

Rezultatul a fost neașteptat. Măsurătorile din 1984 au fost în medie 374 de ani mai devreme decât lăsa de așteptat cronologia istorică. Campania din 1995 a ajuns la o abatere de o sută până la două sute de ani, tot în direcția mai veche.

Pe scurt despre metodă, pentru că face abaterea comprehensibilă. Organismele vii absorb constant carbon din mediu, inclusiv o mică parte dintr-o variantă radioactivă. Odată cu moartea, absorbția încetează, iar partea radioactivă se descompune cu o viteză cunoscută. Din partea rămasă se poate calcula înapoi cât timp a trecut de la moarte. Aceasta este completată de curbe de calibrare, obținute din inele anuale și alte arhive, deoarece partea din atmosferă a fluctuat de-a lungul mileniilor. Evaluarea campaniilor de pe platou descrie această muncă în detaliu.

Efectul lemnului vechi explică abaterea

Aceasta sună ca o contradicție, dar este bine explicabilă, iar explicația se numește efectul lemnului vechi. Radiocarbonul datează nu momentul utilizării, ci momentul în care un organism a încetat să absoarbă carbon, adică moartea copacului. Lemnul era rar în Egipt și a fost reutilizat de-a lungul generațiilor. Cine arde o grindă veche de secole pentru a amesteca mortar produce cărbune care este datat corespunzător mai vechi decât șantierul.

Se adaugă faptul că muncitorii au reutilizat dovedit material mai vechi, parțial din economie, parțial posibil pentru a crea conștient o legătură cu predecesorii. Vârsta piramidei lui Keops este astfel sistematic supraestimată prin astfel de măsurători, și anume într-o direcție.

O limitare fundamentală face parte din aceasta: piatra nu poate fi datată cu această metodă. Calcarul conține carbon, dar dintr-o mare de acum patruzeci de milioane de ani, deci mult dincolo de raza metodei. Poate fi datat exclusiv material organic care a intrat în construcție. Cine întreabă, așadar, cât de vechi este un anumit bloc, întreabă ceva ce nu poate fi răspuns cu această metodă. Se măsoară întotdeauna mortarul, niciodată piatra.

Importantă este concluzia trasă din aceasta. Măsurătorile au confirmat încadrarea istorică, nu au infirmat-o: construcția aparține exact epocii pe care o presupune egiptologia. Dispersia provine din material, nu dintr-o eroare în cronologie.

Patru mii cinci sute de ani nu pot fi imaginați

Și acum adevărata problemă: patru mii cinci sute de ani nu pot fi imaginați. Cifra este prea mare și nu are nicio legătură cu ceva ce trăiește un om.

Trucul obișnuit este o comparație, iar cea mai bună este aceasta. Cleopatra, ultima conducătoare a Egiptului independent, a trăit în secolul I î.Hr. Din perspectiva ei, piramidele aveau atunci aproximativ două mii cinci sute de ani. Din perspectiva noastră, Cleopatra este la aproximativ două mii de ani distanță. Piramidele erau, așadar, pentru Cleopatra mai vechi decât este Cleopatra pentru noi.

Acest lucru poate fi continuat. Când romanii au preluat Egiptul, construcțiile erau deja atracții antice cu turism. Când Herodot le-a descris, timpul construcției era la aproximativ două mii de ani distanță, iar el depindea de relatările preoților, așa cum noi depindem astăzi de cronicile medievale.

Și mai revelatoare este privirea asupra Egiptului însuși. Civilizația egipteană înaltă a durat aproximativ trei mii de ani, de la primii regi până la cucerirea romană. Piramidele de la Giza au fost construite în prima șesime a acestei perioade. Pentru preoții egipteni cu care a vorbit Herodot, construirea piramidelor era mai îndepărtată decât este pentru noi sfârșitul Imperiului Roman de Apus. Ideea unui Egipt Antic uniform este astfel falsă: între constructorii piramidelor și Tutankhamon sunt mai mulți ani decât între Tutankhamon și noi, dar și mult mai mult de o mie.

O a doua abordare trece prin generații. Calculând cu douăzeci și cinci de ani pe generație, între construcție și astăzi sunt aproximativ o sută optzeci de generații. Aceasta este o cifră care încă nu poate fi imaginată, dar cel puțin poate fi numărată.

O altă abordare face raporturile spațiale. Imaginați-vă timpul de la finalizare ca o distanță de patru metri și jumătate, un an pe milimetru. Colosseumul se află atunci la doi metri, Catedrala din Köln la unul, invenția mașinii cu abur la douăzeci și cinci de centimetri, iar propria dumneavoastră durată de viață este o secțiune de câțiva centimetri chiar la sfârșit. Întregul timp din care avem fotografii măsoară mai puțin de doi centimetri.

Și o a treia abordare prin viața de zi cu zi: în timpul care a trecut de la finalizare, scrierea a fost reinventată de mai multe ori, roata s-a răspândit, bronzul a cedat locul fierului, fierul oțelului, iar în ultimele două procente din această perioadă a apărut tot ceea ce numim tehnologie. Construcția a stat acolo tot timpul.

Suprapunerile pe care nimeni nu le așteaptă

Înțelegerea funcționează cel mai bine prin suprapuneri, adică prin lucruri care au existat simultan și care pentru noi aparțin unor epoci complet diferite.

Cel mai impresionant exemplu sunt mamuții. Pe continent au dispărut la sfârșitul ultimei ere glaciare, dar pe o insulă din Oceanul Arctic a supraviețuit o populație mică mult mai mult timp, conform cunoștințelor actuale până în jurul anului 1650 î.Hr. Când cea mai mare piramidă a fost finalizată, existau, așadar, încă mamuți, iar ei au continuat să existe aproape o mie de ani după aceea.

Asemănător se întâmplă cu culturile. În timp ce se construia la Giza, în valea Indusului înflorea o cultură urbană cu canalizare și cărămizi standardizate, în Mesopotamia administrația și scrierea funcționau de secole, iar în Creta începea perioada palatelor. Vechiul Regat nu era, așadar, un caz special izolat, ci parte a unei lumi în care în mai multe locuri apăreau simultan organizații mari.

Două imagini care nu se întâlnesc niciodată în minte aparțin astfel aceleiași epoci: o piramidă finalizată cu înveliș exterior alb și neted și o turmă de mamuți. Aceasta nu este o curiozitate, ci imaginea corectă.

Comparația funcționează și invers

În cealaltă direcție, comparația funcționează la fel. Omul găsit în gheața alpină, pe care îl considerăm întruchiparea preistoriei, a murit în jurul anului 3300 î.Hr., adică cu aproximativ șapte sute cincizeci de ani înainte de finalizarea celei mai mari piramide. El este, așadar, mai vechi decât construcția, dar nu cu epoci, ci cu mai puțin decât distanța dintre noi și Evul Mediu. Cine pune ambele imagini una lângă alta, un om de gheață cu topor de cupru și o piramidă finalizată, vede două puncte ale aceleiași epoci.

Alte suprapuneri în aceeași direcție: Marele cerc de piatră de la Stonehenge a fost construit aproximativ în același timp cu piramidele. Scrierea exista deja de secole în Egipt și Mesopotamia, dar nu fusese încă inventată în China și America Centrală. Iar în Europa de Nord, oamenii trăiau în această perioadă în construcții din lemn și lut, în timp ce la Giza se construia o construcție din șase milioane de tone de piatră.

O ultimă comparație care inversează direcția. De la finalizarea celei mai mari piramide până la nașterea Cleopatrei au trecut aproximativ două mii cinci sute de ani. În aceeași perioadă, calculată de la noi în viitor, ar fi anul 4500. Orice ar mai sta în picioare atunci din construcțiile noastre ar avea același raport față de noi ca piramidele față de Cleopatra.

Cine pune acestea una lângă alta înțelege mai bine de ce complexul era considerat extraordinar încă din antichitate. Nu era doar meșteșugărește, ci și temporal: o construcție care a supraviețuit culturii care a produs-o și apoi a mai rezistat încă două milenii de istorie.

Ludovic Delot

Afirmațiile despre o vârstă mult mai mare

Rămâne întrebarea despre afirmațiile care menționează o vârstă mult mai mare, pentru că cine caută vârsta se lovește de ele.

Cea mai răspândită nu se referă la piramide, ci la Sfinx. Se bazează pe imaginea de eroziune a figurii și deduce din aceasta ploi abundente, care nu au mai existat în această regiune de milenii. Din aceasta se derivă o vârstă de nouă mii de ani sau mai mult. Lumea de specialitate nu împărtășește această interpretare, deoarece imaginea de eroziune poate fi explicată prin straturile de rocă și prin spargerea prin sare. Există o pagină separată pe acest portal despre aceasta.

Pentru piramidele însele, astfel de afirmații sunt mai rare și se lovesc de o problemă concretă. O construcție de această dimensiune nu apare în vid. Are nevoie de cariere, unelte, o așezare, depozitare, administrație și un cimitir pentru cei implicați. Toate acestea au fost săpate pe platou și toate datează din aceeași epocă. Cine vrea să facă construcțiile cu cinci mii de ani mai vechi trebuie să facă și brutăriile, depozitele și mormintele mai vechi, iar pentru aceasta nu există nicio dovadă.

De ce astfel de afirmații găsesc totuși ecou are puțin de-a face cu Egiptul. O vârstă foarte mare transformă o construcție bine cercetată într-un mister și o cultură cunoscută într-una necunoscută. Aceasta este atractivă narativ și are farmecul suplimentar că pune știința consacrată într-o poziție greșită. Împotriva acesteia stă o dovadă nespectaculoasă: o cultură care a învățat treptat să construiască construcții din piatră din ce în ce mai mari și care a lăsat în urmă eșecuri care pot fi vizitate.

Se adaugă succesiunea construcțiilor. Cele trei complexe se suprapun, ordinea lor este lizibilă pe teren și se integrează într-o serie evolutivă a piramidelor egiptene, care duce de la construcții în trepte prin forme intermediare eșuate până la forma matură. Această serie are un început și un sfârșit, iar Giza se află într-un anumit loc în ea.

Metodologic, sarcina probei nu revine lumii de specialitate. Datarea obișnuită se bazează pe liste de regi, ancorare astronomică, descoperiri arheologice, succesiunea construcțiilor, descoperiri de așezări și măsurători științifice care se susțin reciproc. Cine vrea să o înlocuiască nu trebuie să zguduie unul dintre acești stâlpi, ci pe toți, și anume cu dovezi în loc de interpretări. Până acum, acest lucru nu s-a întâmplat.

Întreaga necropolă este protejată din 1979 ca Patrimoniu Mondial, împreună cu câmpurile mai vechi de piramide de la Sakkara și Dahșur. Această rezumare nu este un act administrativ, ci urmează exact această serie evolutivă.

Nu vârsta, ci vizibilitatea

La final, o încadrare care face vârsta cu adevărat remarcabilă: piramidele nu sunt extraordinare pentru că sunt vechi, ci pentru că au rămas vizibile atât de mult timp.

Există construcții mai vechi. În Anatolia se află complexe cu câteva mii de ani mai vechi, iar în Europa există morminte din piatră care preced piramidele temporal. Doar că au fost mult timp îngropate, uitate sau necunoscute. Au fost săpate, nu transmise.

Piramidele, în schimb, nu au dispărut niciodată. Nu există niciun moment în ultimele patru mii cinci sute de ani în care cineva să nu fi știut că se află acolo. Egipteni, perși, greci, romani, arabi, otomani și europeni le-au văzut, descris, jefuit, măsurat și admirat. Sunt singura construcție de această amploare cu o istorie neîntreruptă de observare.

Istoria observării este ea însăși o sursă

Această istorie a observării este ea însăși o sursă. Călătorii greci au descris învelișul când era încă complet. Savanții arabi din Evul Mediu au măsurat construcțiile și au notat stări care nu mai există astăzi. Călătorii europeni din secolele XVII și XVIII au desenat ceea ce a fost între timp demontat. Din aceste relatări se poate urmări declinul de-a lungul a două mii de ani, iar acest lucru este posibil la aproape nicio altă construcție din lume.

Aceasta explică și de ce datarea este atât de stabilă. O construcție descrisă din antichitate are o densitate mare de surse, iar fiecare metodă nouă este verificată pe această densitate, nu pe o pagină goală.

Această continuitate are și o latură neplăcută. O construcție care nu a fost niciodată uitată nu a fost niciodată protejată. Învelișul a fost demontat pentru că era accesibil, camerele au fost jefuite pentru că se știa de ele, iar pietrele au ajuns în construcțiile din jur. Ceea ce stă astăzi nu își datorează conservarea grijii, ci masei pure: era prea mare pentru a fi complet îndepărtat.

Și explică efectul la fața locului. Pentru planificarea călătoriei înseamnă puțin, pentru vizită în sine ceva. Merită să vă opriți o dată și să gândiți până la capăt: această construcție era deja un monument când oamenii pe care îi numim antichitate o vizitau. A supraviețuit fiecărei domnii care a administrat-o vreodată și va supraviețui aproape sigur și pe a noastră.

Cine stă în fața ei nu vede doar o construcție veche, ci una care era deja veche pentru oameni care, la rândul lor, sunt morți de două mii de ani. Aceasta este partea pe care nicio cifră nu o transmite.

Dave Meckler

Întrebări frecvente

Acum câți ani au fost construite piramidele?

Cea mai mare a fost finalizată în jurul anului 2560 î.Hr., adică acum aproximativ 4.580 de ani. Celelalte două au urmat în următorii optzeci de ani.

Cât de precisă este această indicație?

Incertitudinea este în domeniul deceniilor, nu al secolelor. De aceea, indicația rotunjită de 4.500 de ani este mai onestă.

De ce spune metoda radiocarbonului altceva?

Ea datează moartea lemnului, nu construcția. Deoarece lemnul vechi a fost reutilizat, măsurătorile ies sistematic prea vechi, cu o sută până la câteva sute de ani.

Sunt cea mai veche construcție din lume?

Nu. Există complexe semnificativ mai vechi. Unic este mai degrabă faptul că piramidele nu au căzut niciodată în uitare și au rămas vizibile continuu.

Ce este cu afirmațiile despre 10.000 de ani?

Ele se referă de obicei la Sfinx și se bazează pe imaginea sa de eroziune. Lumea de specialitate o explică prin straturile de rocă și prin spargerea prin sare.

Cât de vechi era complexul pe vremea Cleopatrei?

Aproximativ două mii cinci sute de ani. Piramidele erau, așadar, pentru ea mai vechi decât este ea pentru noi.