Din ce sunt construite piramidele din Giza?

Cine stă astăzi în fața Marii Piramide a lui Keops vede ceva ce, de fapt, nu ar fi trebuit să fie vizibil. Blocurile galbene, grosier cioplite, care se înalță în trepte, erau interiorul construcției. Deasupra lor se afla o piele netedă, aproape albă, dintr-un cu totul alt tip de piatră, iar aceasta a dispărut, rămânând doar câteva fragmente.

Acesta este primul și cel mai important punct în această privință: nu există un singur material de construcție. Au fost folosite patru tipuri diferite de piatră plus un liant, fiecare din altă regiune, fiecare cu un rol diferit, iar distanțele dintre locurile de proveniență variază de la trei sute de metri până la opt sute de kilometri.

Această distribuție nu este întâmplătoare și nici rezultatul comodității. Ea urmează o logică ce poate fi urmărită și astăzi: ceea ce era necesar în cantități uriașe venea din apropiere. Ceea ce trebuia să fie frumos venea de pe celălalt mal al râului. Ceea ce trebuia să fie extrem de rezistent venea din sudul îndepărtat și era transportat pe jumătate din Nil. De aceea, proveniența materialelor piramidelor din Giza spune la fel de mult despre proiectul de construcție ca și dimensiunile construcției finite.

Această pagină se concentrează asupra materialelor în sine: ce tip de piatră se află unde, cum poate fi recunoscut, cât de grele sunt blocurile individuale și construcțiile în ansamblu, și care dintre materiale le puteți atinge efectiv în timpul unei vizite. Pentru că unul dintre ele se află literalmente sub picioarele voastre, dar este trecut cu vederea de aproape toată lumea.

Piatra vine de pe muntele însuși

Piatra din care este alcătuit muntele provine de pe muntele însuși. Platoul nu este o dună de nisip, ci o creastă de calcar din așa-numita formațiune Mokattam, formată acum aproximativ patruzeci de milioane de ani pe fundul unei mări puțin adânci și calde. Exact această piatră a fost extrasă la fața locului și reașezată chiar lângă ea.

Cariera principală are formă de potcoavă, la sud de Marea Piramidă a lui Keops, la doar câteva sute de metri de șantier, și este încă vizibilă în teren. Săpăturile Ancient Egypt Research Associates au identificat-o drept principalul furnizor pentru zidăria de bază. Așadar, cariera piramidelor din Giza nu era o mină îndepărtată, ci o groapă la vedere.

Piatra era aproape ideală pentru această sarcină. Se despica curat de-a lungul planurilor de stratificare și este, de asemenea, străbătută de fisuri verticale. Un cioplitor nu trebuia să taie blocurile dintr-o stâncă masivă, ci putea urma suprafețele naturale de despicare și să desprindă restul cu pene și dălți de cupru. Aceasta explică de ce calcarul piramidelor din Giza era disponibil în astfel de cantități, în ciuda uneltelor simple.

Exploatarea este vizibilă și astăzi la marginile tăiate. În mai multe locuri la sud și sud-est de marea piramidă, o treaptă de stâncă joasă, neobișnuit de dreaptă, traversează terenul, iar cine privește cu atenție poate distinge inciziile de-a lungul cărora au fost desprinse blocurile individuale. Unele începuturi nu au fost niciodată finalizate. Ele arată procesul în plină desfășurare, asemănător unui atelier în care cineva a lăsat unealta și nu a mai reluat-o.

Cine estimează dimensiunea blocurilor de piatră ale piramidelor din Giza la fața locului va fi surprins de cât de neuniforme sunt. Un bloc mediu din miez cântărește aproximativ două tone și jumătate și măsoară aproximativ unu până la un metru și jumătate pe latură. Unele piese ajung însă la nouă tone sau mai mult. Straturile inferioare sunt vizibil mai masive decât cele superioare, iar în cadrul unui strat blocurile variază atât de mult încât rosturile trebuiau nivelate cu pietre mai mici și mortar.

Fosilele din piatră

Dacă vă apropiați foarte mult de o latură a piramidei, veți vedea în piatră mici discuri plate, care arată ca niște lentile comprimate sau ca niște monede șterse. Unele au doar un milimetru, altele ating diametrul unei monede de doi euro.

Sunt fosile. Nummuliți, organisme marine unicelulare cu o cochilie calcaroasă compartimentată, care trăiau în număr inimaginabil în marea caldă și puțin adâncă de deasupra Egiptului de astăzi. Numele lor înseamnă literalmente „monedă mică”. Blocurile de calcar ale Marii Piramide a lui Keops conțin, în unele locuri, până la patruzeci la sută din aceste fosile, raportat la volumul rocii. Construcția este astfel alcătuită într-o măsură considerabilă din scheletele unor organisme care au murit cu patruzeci de milioane de ani înainte de ridicarea ei.

Aceste discuri au fost observate încă din antichitate. Geograful grec Strabon a vizitat platoul în jurul începutului erei noastre, când piramidele aveau deja două mii cinci sute de ani, și a primit la fața locului o explicație: ar fi vorba de lentile pietrificate, rămășițe ale meselor muncitorilor. El a considerat acest lucru puțin probabil chiar și atunci, iar interpretarea actuală a fosilelor îi dă dreptate.

Pentru vizitatori, aceasta este cea mai accesibilă parte a întregii istorii a materialelor. Nu aveți nevoie de echipament și nici de permisiune, doar de o privire de la treizeci de centimetri distanță asupra oricărui bloc din zona inferioară. Fosilele sunt peste tot.

Calcarul alb din Tura

Al doilea tip de calcar arăta complet diferit. Venea din carierele de la Tura, pe malul opus al Nilului, era cu granulație fină, aproape alb și practic lipsit de fosilele care străbat piatra locală. Din el era alcătuit învelișul original de calcar al Marii Piramide a lui Keops: o piele exterioară continuă, netezită, care dădea construcției o suprafață reflectorizantă.

Prelucrarea acestor blocuri este adevăratul punct culminant meșteșugăresc al întregului ansamblu. Rosturile dintre două pietre de înveliș sunt, în unele locuri, atât de subțiri încât un card de credit nu încape, și asta la blocuri de câteva tone care trebuiau să se alinieze perfect pe o suprafață înclinată. Cine stă astăzi în fața laturii aspre, în trepte, nu mai vede nimic din toate acestea și subestimează precizia construcției.

S-au păstrat doar rămășițe, dar merită văzute. La baza laturii de nord a Marii Piramide a lui Keops se află încă un rând de blocuri originale de înveliș în poziția lor inițială. În vârful piramidei mijlocii se află o calotă intactă, care a supraviețuit pentru că era prea sus pentru a fi demontată comod. Iar piese individuale sunt împrăștiate prin muzee, inclusiv un bloc de înveliș la Edinburgh, care a ajuns în Scoția în secolul al XIX-lea.

Unde a dispărut restul și cine l-a demontat este o poveste separată și destul de concretă. Este relatată pe pagina despre pietrele de înveliș.

Granit din Assuan, opt sute de kilometri în aval

Al treilea material iese din tipare, pentru că era scump. Granit nu există în împrejurimile Cairoului. Piatra folosită provine din carierele de lângă Assuan, la peste opt sute de kilometri în amonte, și a trebuit transportată pe șlepuri pe tot Nilul în jos. Aproximativ opt mii de tone din acest granit se află în Marea Piramidă a lui Keops.

A fost folosit acolo unde calcarul nu ar fi fost suficient. Camera funerară este complet căptușită cu granit, plafonul său este format din nouă blocuri, dintre care cele mai grele ajung în zona de cincizeci de tone. Deasupra se află alte cinci camere, al căror singur scop este să devieze greutatea masei de piatră de deasupra. De asemenea, pietrele de închidere care sigilau coridorul ascendent după înmormântare sunt din granit.

Motivul este în primul rând static. Granitul suportă greutăți sub care calcarul crapă, iar tocmai la camera funerară apasă cea mai mare masă. În plus, există și un al doilea nivel: granitul era cel mai prestigios material de construcție cunoscut în Egipt, de culoare roșu-închis până la gri, cu pete, extrem de greu de prelucrat și, doar prin proveniența sa, o dovadă a puterii regale. Cine îl folosea arăta că deține controlul asupra întregului fluviu.

Cum a fost prelucrată această piatră este o altă întrebare. Granitul nu poate fi tăiat cu unelte de cupru, este prea dur. În schimb, se lucra cu bile de dolerit, o rocă și mai dură, cu care suprafața era zdrobită ore întregi, iar la tăiere și găurire se folosea nisip ca abraziv între unealtă și piesa de lucru. Procedeul este anevoios, dar a fost reprodus experimental și explică urmele de prelucrare vizibile pe blocuri.

Acest lucru este cel mai evident la a treia și cea mai mică piramidă. Straturile sale inferioare nu sunt placate cu calcar, ci cu granit, iar o mare parte a rămas neprelucrată. Stocul exista, dar timpul nu.

Mortarul și bazaltul, mereu uitate

Două materiale lipsesc din aproape orice enumerare, deși unul a fost folosit în cantități uriașe, iar celălalt are cea mai spectaculoasă poveste de transport.

Primul este mortarul. Aproximativ o jumătate de milion de tone dintr-un amestec de gips ars, lut de deșert și pietriș de calcar se află în Marea Piramidă a lui Keops. El nu ținea blocurile împreună, pentru că este mult prea moale. Servea ca strat de nivelare între suprafețe neregulate și, în stare umedă, ca film de alunecare pe care un bloc de câteva tone putea fi împins cu pârghii ultimii centimetri. Fără acest material, așezarea blocurilor ar fi fost mult mai lentă.

Al doilea este bazaltul, și îl găsiți doar dacă știți unde să vă uitați. La est de Marea Piramidă a lui Keops, acolo unde se afla templul funerar, sunt plăci negre, puternic lustruite, în pământ. Roca provine din Widan el-Faras, la marginea de nord a bazinului Faiyum, la peste șaizeci de kilometri distanță, în mijlocul deșertului.

Impresionant este efortul în raport cu rezultatul. Bazaltul nu era necesar pentru piramidă în sine, ci pentru plăcile de podea ale unui templu de câteva zeci de metri pe latură. Pentru această suprafață relativ mică a fost deschisă, exploatată și conectată logistic o carieră în mijlocul deșertului. Este unul dintre cele mai clare exemple că alegerea materialelor în Vechiul Regat nu se făcea după efortul minim, ci după importanța locului.

Pentru a putea fi transportat, a fost construit un drum pavat de aproximativ unsprezece kilometri și jumătate de la carieră până la malul lacului de atunci. Este considerat cel mai vechi drum pavat cunoscut din lume. A fost construit nu pentru piramidă în sine, ci pentru podeaua unui templu de lângă ea.

Greutatea și de unde provine cifra

Rămâne întrebarea privind greutatea totală, iar aceasta este mai dificilă decât pare. Nimeni nu a cântărit blocurile. Se cunoaște volumul construcției destul de precis, se cunoaște densitatea calcarului folosit și se calculează prin extrapolare, deși golurile și rosturile denaturează ușor calculul.

Estimarea răspândită pentru Marea Piramidă a lui Keops este de aproape șase milioane de tone. Dintre acestea, aproximativ cinci milioane și jumătate revin calcarului, o jumătate de milion mortarului și opt mii de tone granitului. Pentru comparație: un tren de marfă complet încărcat cântărește aproximativ două mii de tone. Ați avea nevoie de aproximativ trei mii de astfel de trenuri pentru a transporta materialul unei singure construcții.

Pentru întregul ansamblu, nu se poate pur și simplu tripla. Piramida mijlocie are un volum ușor mai mic decât cea mare, iar a treia abia contează în comparație: nu atinge nici măcar o zecime din masa vecinelor sale. Cine caută o cifră orientativă pentru ansamblu este mai aproape de adevăr cu dublul Marii Piramide a lui Keops decât cu triplul.

Ceea ce arată aceste cifre în primul rând este o stabilire a priorităților. Nouăzeci la sută din masă era ieftină și se afla la vedere. Efortul s-a concentrat pe părțile mici: pe pielea care se vedea și pe camera în care zăcea regele.

Întrebări frecvente

Din ce este construită Marea Piramidă a lui Keops?

În cea mai mare parte din calcar grosier de pe platoul însuși, plus calcar fin din Tura pentru învelișul exterior, granit din Assuan pentru camera funerară și aproximativ o jumătate de milion de tone de mortar în rosturi.

Cât cântărește Marea Piramidă a lui Keops?

Estimarea curentă este de aproape șase milioane de tone. Nu a fost niciodată cântărită; cifra este calculată din volum și densitatea rocii.

Cât cântăresc piramidele din Giza împreună?

Doar ordinul de mărime este sigur. Piramida mijlocie este ușor sub cea mare, iar a treia nu atinge nici măcar o zecime din aceasta. Aproximativ dublul Marii Piramide a lui Keops este cifra mai realistă.

Piramidele sunt din gresie?

Nu. Gresia a fost folosită în Egipt mai ales în sud, de exemplu la templele din Luxor. La Giza domină calcarul, completat cu granit și bazalt.

De ce pietrele par gălbui?

Este culoarea calcarului local, în plus erodat și acoperit de praf de deșert. Impresia originală era alta: o suprafață luminoasă, continuă.