Când au fost construite piramidele din Giza?

Răspunsul obișnuit este: în jurul anului 2560 î.Hr. Apare în enciclopedii, pe panouri și în fiecare ghid turistic, și nu este greșit.

Este doar altceva decât presupun cei mai mulți cititori. Nu este o dată citită dintr-un document și nici un rezultat al unei măsurători. Este rezultatul unui lanț de deducții care se bazează în mai multe puncte pe ipoteze, iar acest lanț poate fi urmărit verigă cu verigă.

Aceasta nu este o relativizare. La final rămâne o afirmație surprinzător de solidă: cele trei mari piramide au fost construite în secolul al XXVI-lea î.Hr., într-o perioadă de aproximativ optzeci de ani, sub trei regi succesivi. Această afirmație este susținută de mai multe metode independente și nu este contestată serios de cercetători.

Ceea ce nu se poate spune cu precizie la an este anul. Iar motivul este atât de neașteptat încât susține restul acestei pagini: întregul calcul depinde, printre altele, de cât de des era numărat vitele în Egiptul antic.

Egiptul nu avea o numărătoare continuă a anilor

Pentru a înțelege cum apare data, trebuie făcut un ocol. Vechii egipteni nu aveau o numărătoare continuă a anilor ca a noastră.

Nu exista o eră de la care să se numere, nici un an zero, nici un calendar care să continue peste dinastii. Datarea se făcea după anul de domnie al regelui respectiv: în al treilea an al lui Khufu, în al șaptelea an al lui Khafre. Când un rege murea, numărătoarea începea din nou de la unu.

Pentru administrație, aceasta era practic. Pentru posteritate, este o problemă, pentru că o astfel de indicație este la fel de bună precum cunoașterea momentului în care a domnit acel rege și cât timp. Se obține o succesiune relativă completă, dar niciun punct de referință absolut.

Egiptologia își construiește cronologia, prin urmare, în doi pași. Mai întâi ordinea relativă: care rege i-a urmat căruia și câți ani a domnit fiecare? Pentru aceasta servesc listele regale și documentele administrative. Apoi ancorarea: în ce punct poate fi fixat acest lanț în calendarul nostru? Pentru aceasta sunt necesare indicații astronomice sau datări științifice.

Pentru ancorare există în mod clasic o cale astronomică, care merită o scurtă explicație, deoarece joacă un rol important în cărțile mai vechi. Calendarul administrativ egiptean avea 365 de zile fără zi bisectă. El rămânea în urma anului solar cu o zi la fiecare patru ani și abia după aproximativ 1.460 de ani coincidea din nou. Dacă un text notează în ce zi calendaristică steaua Sirius apărea din nou pe cerul dimineții după perioada sa de invizibilitate, se poate calcula retroactiv în ce secțiune a acestui ciclu lung a fost creat documentul.

Acest lucru este elegant și a susținut mult timp egiptologia. Are însă trei slăbiciuni. Observația depinde de latitudinea geografică a observatorului, iar locul exact al observației nu este de obicei menționat; o confuzie deplasează rezultatul cu decenii. Deoarece calendarul se deplasează doar cu o zi la fiecare patru ani, fiecare observație individuală se potrivește cu patru ani posibili. Și, mai ales: astfel de indicații sunt transmise abia din Regatul Mijlociu.

Pentru piramidele din Giza, această cale nu folosește deloc. Regatul Vechi este înaintea primei ancore astronomice utilizabile. Trebuie să se calculeze lanțul înapoi de la epoci ulterioare, iar fiecare incertitudine de pe drum se mută odată cu el.

Orice eroare în primul pas deplasează tot ce se află înainte. Și, deoarece Regatul Vechi se află chiar la începutul lanțului, acolo se acumulează toate incertitudinile tuturor epocilor ulterioare.

Un papirus zdrențuit la Torino

Cea mai importantă sursă pentru primul pas este o bucată de papirus zdrențuită la Torino.

Papirusul Regal din Torino provine din Regatul Nou, deci la peste o mie de ani după construirea piramidelor, și listează conducătorii Egiptului cu duratele lor de domnie. Este cea mai completă listă păstrată de acest fel. Este, de asemenea, grav deteriorat: documentul a fost adus în Europa în secolul al XIX-lea în fragmente și distrus în continuare, astfel încât în multe locuri lipsesc tocmai numerele care contează.

Pentru Khufu, acest papirus indică aproximativ 23 de ani de domnie. Acest număr a fost mult timp baza tuturor calculelor și se află indirect în indicația 2560 î.Hr.

În plus, există alte două tradiții pe care ar trebui să le cunoașteți, deoarece sunt citate constant. Manetho, un preot egiptean din perioada ptolemaică, a scris o istorie a Egiptului în greacă și îi acordă lui Khufu 63 de ani. Herodot, chiar mai devreme, menționează 50. Ambii au scris la mai mult de două mii de ani după evenimente, ambii sunt păstrați doar în citate la autori chiar mai târzii, iar ambii contrazic dovezile arheologice în multe locuri. Ca sursă pentru Regatul Vechi, ei sunt aproape inutili; ca dovadă a ceea ce credea însăși antichitatea, foarte utili.

Astfel, calculul se sprijină pe un singur picior serios: cei 23 de ani din Torino. Și tocmai acest picior a început să se clatine în ultimii ani.

Numărătoarea vitelor de care depinde cronologia

Motivul este o procedură administrativă care sună mai inofensiv decât este pentru cronologie: numărătoarea vitelor.

În Regatul Vechi, efectivele de vite ale țării erau înregistrate periodic, ca bază pentru impozite. Deoarece era un eveniment mare, la nivel național, administrația îl folosea pentru datare. Documentele poartă indicații precum „anul celei de-a șaptea numărători” sau „anul după a treisprezecea numărătoare”. Pentru funcționari, aceasta era clar. Pentru noi, este traductibilă în ani de domnie doar dacă știm la ce interval se făcea numărătoarea.

Și acest lucru nu îl știm cu siguranță. Există indicii pentru o numărătoare anuală și indicii pentru una bienală, iar practica pare să se fi schimbat de-a lungul timpului. Dacă numărătoarea era anuală, a treisprezecea numărătoare corespunde aproximativ celui de-al treisprezecelea an de domnie. Dacă era bienală, corespunde aproximativ celui de-al douăzeci și șaselea.

Acesta este punctul în care cronologia Regatului Vechi se divide. Aceeași inscripție înseamnă, în funcție de ipoteză, una sau dublul. Pentru un singur rege, aceasta face un deceniu; peste o întreagă dinastie, se însumează în secole.

Agravant este că practica s-a schimbat aparent. Pentru unele domnii, numărătorile păstrate indică un ritm bienal, pentru altele distanțele vorbesc mai degrabă pentru o înregistrare anuală, iar pentru altele datele sunt prea puține pentru o afirmație. O regulă uniformă care ar putea fi aplicată tuturor regilor nu există. Fiecare domnie trebuie evaluată individual, iar pentru majoritatea regilor din Regatul Vechi sunt pur și simplu prea puține documente datate păstrate.

Concret la Khufu: în papirusurile din Wadi al-Jarf există o datare la anul după a treisprezecea numărătoare. La numărătoare bienală, aceasta dă cel puțin 26 sau 27 de ani de domnie, deci semnificativ mai mult decât cei 23 din Torino. În plus, există un graffito dintr-una dintre camerele de descărcare de deasupra camerei regelui care menționează o numărătoare și mai mare. Dacă și aceasta este citită bienal, s-ar ajunge la peste treizeci de ani.

De ce datele cu radiocarbon nu sunt mai precise

Rămâne întrebarea de ce lanțul nu este pur și simplu ancorat științific și se evită întreaga dispută.

Se face acest lucru și funcționează, dar nu cu precizia pe care mulți o așteaptă. Între 1984 și 1995, au fost datate peste patru sute cincizeci de probe organice din construcții ale Regatului Vechi și Mijlociu, în principal cărbune de lemn și resturi vegetale din mortar. Rezultatele au fost în medie cu o sută până la două sute de ani mai mari decât datele stabilite istoric și au variat considerabil. Doar pentru Marea Piramidă, valorile individuale s-au distribuit pe o perioadă de aproximativ patru sute de ani.

O parte din aceasta este explicabilă. Cine arde lemn vechi datează lemnul, nu șantierul. Experții implicați au considerat însă acest efect al lemnului vechi ei înșiși o explicație insuficientă, deoarece este puțin probabil ca material vechi de secole să fi fost ars în mod constant.

În acest moment, mulți se întreabă de ce nu se numără pur și simplu inelele anuale. Dendrocronologia oferă în altă parte datări precise la zi, prin alinierea modelelor de inele ale copacilor de-a lungul mileniilor. În Egipt, acest lucru nu funcționează. Există puțini copaci nativi cu inele anuale utilizabile, deoarece clima nu impune pauze de creștere pronunțate, iar lemnul de construcție importat provine din Liban, unde lipsește o curbă de referință continuă pentru această perioadă. Exact metoda care ar răspunde la întrebare într-o după-amiază nu este disponibilă aici. Cât de dificilă este calibrarea în valea Nilului este documentată de cercetarea cu radiocarbon de la Oxford de zeci de ani.

Mult mai departe a mers o abordare prezentată în 2010 în revista Science. În loc de resturi organice arbitrare, au fost datate exclusiv părți de plante cu viață scurtă, adică material care a crescut și a fost consumat în același an, și anume din contexte de descoperire care pot fi atribuite unei anumite domnii. Peste două sute de astfel de măsurători au fost apoi introduse într-un model statistic care ia în considerare duratele de domnie transmise ca o condiție suplimentară. Rezultatul acestei lucrări reduce incertitudinea în unele locuri la sub douăzeci de ani.

Pentru Regatul Vechi, această abordare oferă valori care sunt ceva mai vechi decât estimarea istorică clasică. Confirmă astfel ordinul de mărime și deplasează reglajul fin. Faptul că Egiptul din valea Nilului prezintă, de asemenea, un mic decalaj sistematic, care se datorează perioadei de creștere a plantelor, este un alt exemplu al câte corecții se ascund într-un an aparent simplu.

Stefan C. Asafti

Descoperirea de la Wadi al-Jarf

Cea mai puternică ancoră de până acum a fost oferită de o descoperire la care nimeni nu se aștepta, și anume nu la Giza, ci la aproximativ două sute de kilometri distanță, la Marea Roșie.

În 2013, o echipă franco-egipteană a scos la lumină în vechile galerii portuare de la Wadi al-Jarf cele mai vechi papirusuri scrise din Egipt. Printre ele se află jurnalul de serviciu al unui inspector pe nume Merer. El a notat timp de luni de zile cum echipa sa aducea blocuri de calcar din carierele de la Tura cu barca la Giza, cu date, cantități și destinații.

Valoarea acestei descoperiri pentru datare este greu de supraestimat. Pentru prima dată există un document care a fost scris în timpul construcției, a fost implicat pe șantier și poartă el însuși o indicație de dată. Toate celelalte surse sunt fie mult mai târzii, fie nu poartă dată.

În același timp, tocmai această descoperire arată unde sunt limitele. Datarea sa nu spune „în anul 26”, ci „în anul după a treisprezecea numărătoare”. Chiar și cel mai vechi și mai bun document ne aduce doar atât cât înțelegem modul de numărare. Deplasează durata probabilă a domniei lui Khufu în sus și confirmă epoca, dar nu oferă un an în calendarul nostru.

Pe lângă aceasta, papirusurile oferă o imagine a operațiunii pe care nicio listă regală nu o oferă. Echipa lui Merer număra aproximativ două sute de oameni. Nu doar transporta, ci lucra și la construcții hidraulice și era aparent folosită în mai multe locuri. Călătoriile la Giza durau fiecare câteva zile și erau mai multe pe lună. Din astfel de indicații se poate extrapola câte blocuri muta un singur detașament într-un an, iar aceasta oferă o imagine mai realistă a șantierului decât orice număr total.

Așa lucrează cronologia: o descoperire îmbunătățește rezoluția într-un loc și face vizibilă ipoteza care încă susține în alt loc.

Ce dezvăluie solul despre ordine

Rămâne întrebarea de ce ordinea este mult mai sigură decât anul. Răspunsul se află în sol.

Platoul nu este un loc în care trei construcții stau independent una lângă alta. Ele se împletesc. Drumul de acces al lui Khafre și groapa Sfinxului sunt tăiate în zone în care anterior au fost extrase pietre pentru construcția mai veche. Acolo unde o construcție intră în zona de exploatare a alteia, succesiunea este clară, fără calendar. Astfel de suprapuneri există pe platou în mai multe locuri.

În plus, există cimitirele. La est și la vest de Marea Piramidă se află șiruri întregi de mastabale, amenajate în rânduri planificate, nu crescute organic. Ele erau acordate membrilor familiei și demnitarilor înalți, iar în ele se află titluri și nume. Dacă un demnitar indică în mormântul său sub ce rege a servit, își leagă mormântul de o domnie, iar prin poziția mormântului, această domnie depinde la rândul ei de succesiunea construcțiilor alăturate.

Și construcțiile în sine poartă indicii. Piramida lui Menkaure are o învelitoare de granit care a fost netezită de jos în sus și se întrerupe la mijlocul lucrării. Astfel de stări neterminate sunt afirmații cronologice: aici s-a încheiat ceva cu moartea unui constructor, iar ceea ce a urmat arată diferit.

În cele din urmă, stilul ajută. Statuile, reliefurile și formele vaselor se schimbă de-a lungul generațiilor în pași urmăribili. Un specialist poate plasa o piesă din Regatul Vechi într-o serie, chiar dacă nu poartă niciun nume, similar modului în care mobilierul sau mașinile pot fi atribuite unui deceniu fără ca o dată să fie gravată.

Din toate acestea rezultă o rețea densă de relații relative. Ea spune în mod fiabil ce a fost înaintea a ce și câte generații se află între ele. Nu spune doar când. Pentru „când” este nevoie de lanțul din listele regale, duratele de domnie și valorile măsurate, iar acesta este exact la fel de rezistent precum cea mai slabă verigă a sa.

Datarea construcției lui Khufu

Ce număr ar trebui să folosiți, deci, dacă aveți nevoie de unul?

Pentru majoritatea scopurilor, „în jurul anului 2560 î.Hr.” este răspunsul corect pentru Marea Piramidă, iar „secolul al XXVI-lea î.Hr.” este răspunsul corect pentru întregul sit. Ambele indicații sunt justificabile profesional, ambele sunt răspândite în literatură și ambele poartă deja imprecizia în cuvântul „în jurul”.

Pentru cele trei construcții separat, aproximările obișnuite sunt: Marea Piramidă în jurul anului 2560 î.Hr., piramida lui Khafre aproximativ o generație mai târziu, piramida lui Menkaure încă o generație după aceea. Cine are nevoie de un singur număr pentru întregul sit, de exemplu pentru o legendă de imagine, este corect cu „secolele XXV–XXVI î.Hr.” și nu trebuie să relativizeze nimic.

Mai important decât zecimala este ordinea, iar aceasta este sigură. Mai întâi Marea Piramidă, apoi piramida lui Khafre, apoi piramida mult mai mică a lui Menkaure. Sfinxul aparține cu mare probabilitate perioadei lui Khafre. Întreaga secțiune de construcție cuprinde aproximativ trei generații.

Este necesară prudență de îndată ce cineva menționează un an fără „în jurul”, mai ales dacă pare foarte precis. Indicații precum 2560 î.Hr. sunt rotunjiri ale unui calcul cu o marjă de eroare de câteva decenii. Cine le prezintă ca exacte fie a copiat, fie nu înțelege ce citează.

Practic, ajută o privire asupra formulării. Etichetele muzeelor și ale săpăturilor scriu de obicei „în jurul” sau indică un interval, de exemplu 2600 până la 2500 î.Hr., și menționează uneori cronologia de bază. Prezentările populare omit ambele. Dacă două surse diferă cu cincizeci sau optzeci de ani, de obicei nu se contrazic, ci urmează abordări diferite. Abia la abateri de câteva secole merită să verificați proveniența numărului.

Și la fel de multă prudență cu datări mult mai vechi. Cine datează situl la zece mii sau douăsprezece mii de ani trebuie să justifice nu doar un alt an, ci să explice de ce toate textele administrative, listele regale, așezările muncitorilor, mormintele și peste patru sute de probe cu radiocarbon ar trebui să indice toate în aceeași direcție greșită. Această explicație nu a fost oferită de nimeni până acum.

Întrebări frecvente

Când a fost construită Marea Piramidă?

Conform datării obișnuite, în jurul anului 2560 î.Hr., în timpul domniei regelui Khufu. Indicația are o marjă de eroare de câteva decenii.

De ce cărțile diferite menționează ani diferiți?

Pentru că urmează cronologii diferite. Diferențele apar în principal din întrebarea dacă numărătoarea vitelor din Egiptul antic avea loc anual sau bienal.

Pot fi datate pietrele în sine?

Nu. Datarea cu radiocarbon funcționează doar pe material organic. De aceea se datează cărbunele din mortar, nu calcarul.

În ce ordine au fost construite cele trei piramide?

Khufu, apoi Khafre, apoi Menkaure, în aproximativ optzeci de ani sub trei regi succesivi.

Cunoaștem ordinea mai bine decât anul

Există o propoziție care face toată munca pe această pagină: cunoaștem ordinea mai bine decât anul.

Sună ca o recunoaștere, dar este de fapt o afirmație destul de puternică. Egiptologia poate spune cine a domnit după cine, ce construcție a fost înaintea căreia, ce demnitar a servit sub ce rege și în ce ordine au fost planificate camerele unei piramide. Poate face acest lucru de-a lungul secolelor, sprijinită pe scriere administrativă, morminte și descoperiri arheologice.

Această ordine este suficientă pentru aproape tot ce ați putea face cu o dată. Răspunde dacă Sfinxul este mai vechi decât cea mai mică piramidă, dacă așezarea muncitorilor aparține perioadei construcției, dacă un mormânt a fost creat înainte sau după construcția alăturată. Doar singura întrebare care apare în câmpul de căutare nu este răspunsă direct.

Ceea ce nu poate face este să fixeze același lanț în calendarul nostru fără a introduce o ipoteză într-un loc. Și că această ipoteză privește tocmai frecvența unei numărători de vite este cel mai frumos detaliu al întregii afaceri. O procedură administrativă din mileniul al treilea î.Hr. decide ce an apare astăzi pe panoul din fața piramidei.

Data viitoare când citiți undeva 2560 î.Hr., știți acum ce se ascunde în acest număr: o listă regală deteriorată din Torino, un jurnal de serviciu de la Marea Roșie, patru sute de probe cu radiocarbon, un model statistic și o întrebare deschisă despre vite.