Napoleon în Egipt

Napoleon în Egipt este un capitol care, din punct de vedere militar, este repede povestit, dar care își face simțită prezența științific până astăzi. Campania a început în 1798, s-a încheiat în 1801, a pierdut flota, nu a atins niciunul dintre obiectivele sale strategice și este considerată eșuată. Ceea ce a lăsat în urmă a întemeiat totuși o întreagă disciplină.

Motivul este o decizie neobișnuită pentru o campanie militară. Odată cu armata a călătorit o comisie pentru științe și arte, adică un staff civil format din topografi, desenatori, ingineri, naturaliști, medici și lingviști. Aceasta număra aproximativ o sută șaptezeci de membri, aproape toți pornind în călătorie.

Acest grup a făcut ceea ce armatele nu fac de obicei: a măsurat, desenat și descris sistematic ceea ce a găsit. La Giza, aceasta a însemnat prima documentare a sitului care merită acest nume, iar pentru Europa a însemnat că monumentele au fost prezentate pentru prima dată nu ca o anecdotă de călătorie, ci ca un set de date.

O precizare pentru context trebuie făcută de la început, pentru că altfel se pierde. Această comisie nu a călătorit la invitație, ci în convoiul unei armate de invazie. Campania a fost un război cu lupte, ocupație și morți de ambele părți, iar realizarea științifică a apărut exact în aceste condiții. Ambele lucruri aparțin împreună și nu pot fi separate curat: lucrarea este un rezultat al cercetării și un rezultat al cuceririi.

Această pagină tratează patru lucruri: ce s-a făcut efectiv pe platou, ce a rezultat din aceasta, de ce același proces a dat naștere atât egiptologiei, cât și misticii numerelor piramidale, și de ce tocmai această expediție este cea mai bună dovadă contrară celei mai cunoscute legende despre ea.

Ce a făcut comisia pe platou

Ce a făcut comisia pe platou diferă fundamental de ceea ce făcuseră călătorii înainte.

Vizitatorii europeni anteriori descriseseră, estimaseră și ocazional desenaseră. Ceea ce lipsea era o metodă uniformă: cine măsoară unde, cu ce punct de referință și cum este înregistrat rezultatul. Exact asta a adus comisia cu ea, pentru că era formată din oameni care practicau topografia ca profesie.

Pe platou, aceasta a însemnat trei lucruri. În primul rând, monumentele au fost documentate, adică suprafețele, înălțimile și înclinațiile au fost determinate, în măsura în care molozul permitea. În al doilea rând, au fost desenate vederi și secțiuni care documentează starea din jurul anului 1800, inclusiv îngropările care nu mai există astăzi. În al treilea rând, poziția în teren a fost cartografiată, adică relația dintre monumente și terenul fertil.

Aceste documentări nu sunt însă exacte în totalitate. Condițiile erau dificile, monumentele parțial îngropate, instrumentele mult inferioare celor de astăzi, iar anumite valori au fost corectate ulterior semnificativ. Măsurătorile de referință provin de la sfârșitul secolului al XIX-lea și din campanii mai recente; cine lucrează astăzi cu cifre nu se bazează pe tabelele din 1800. Valoarea lor stă în altă parte.

Valoarea practică a acestor documentări este considerabilă și astăzi, dintr-un motiv care are puțin de-a face cu exactitatea. Ele arată o stare pe care nimeni nu o mai poate vedea. Între 1800 și astăzi, zone au fost dezgropate, molozul a fost îndepărtat, au fost amenajate drumuri și au fost construite cartiere întregi. Cine vrea să știe cum arăta terenul înainte de toate acestea, se uită la aceste tabele.

GetYourGuide

Tur ghidat cu vedere asupra stării actuale

★ 4,3(246 Recenzii)

• Tabelele din 1800 arată îngropări și drumuri care nu mai există; comparația merită făcută la fața locului
• Biletul de intrare pe teren este inclus, preluarea și vizitarea interioară sunt opțiuni suplimentare
• Aproximativ trei ore, ghidare în limba germană posibilă
• Conform informațiilor furnizorului, anulare gratuită până cu 24 de ore înainte

de la 36 €

Vezi programul și punctul de întâlnire

Descrierea Egiptului

Din acest material a apărut o lucrare a cărei creație a durat aproape cât o generație.

Rezultatele au apărut sub titlul Descrierea Egiptului, editată de Edme-François Jomard, cu o prefață istorică de Joseph Fourier. Primul volum a apărut în 1809, ultimul în jurul anului 1829. Pentru tipărire a fost construită o presă specială. Rezultatul cuprinde câteva sute de tabele în mai multe volume, plus volume de text, și este până astăzi disponibil în formă digitalizată accesibil liber.

Pentru impact, mai puțin exactitatea a fost decisivă decât forma. Pentru prima dată, Egiptul a fost prezentat ca o lucrare completă, cu tabele în format mare, ordonate sistematic și disponibile în Europa. Cine era interesat de această cultură nu mai trebuia să călătorească și nu mai depindea de relatările de călătorie.

Al doilea câștig al expediției a fost o descoperire care părea inițial neînsemnată. În 1799, în timpul lucrărilor de fortificare din Delta Nilului, s-a dat peste un bloc de piatră cu același text în trei scrieri. Fără el, descifrarea hieroglifelor nu ar fi fost posibilă două decenii mai târziu, iar fără această descifrare, tot ce stă scris pe pereții egipteni ar fi rămas mut până astăzi. Blocul în sine a ajuns după capitulare la britanici și se află de atunci la Londra, ceea ce este o temă separată, încă actuală.

A tras Napoleon asupra Sfinxului?

Acum la legenda din cauza căreia această expediție este cunoscută de cei mai mulți oameni, și aici se află o ironie frumoasă.

Se povestește că soldații francezi ar fi împușcat nasul Sfinxului, în timpul exercițiilor de tir sau din exuberanță. Povestea este falsă, iar cea mai bună dovadă contrară provine tocmai de la expediția însăși: desenatorii săi au ilustrat Sfinxul fără nas. L-au găsit așa. Cine deschide tabelele vede fața exact în starea pe care legenda o pune în seama desenatorilor.

În plus, surse iconografice mai vechi arată același lucru, iar constatarea la fractura în sine contrazice un foc de armă. Pe larg, acest subiect este tratat pe pagina despre nas, unde este abordată și întrebarea cine a fost atunci și când.

Pentru această pagină, o altă întrebare este mai interesantă: De ce persistă povestea atât de tenace? Probabil pentru că leagă două lucruri care se potrivesc bine. A existat într-adevăr o armată europeană la fața locului, și au existat într-adevăr daune aduse monumentelor egiptene de mână europeană, doar că altele și mai târzii. O poveste care leagă un nume cunoscut de o daună vizibilă este mai ușor de reținut decât o situație a surselor.

Cea mai incomodă moștenire

Rămâne cea mai incomodă moștenire a acestei expediții, și ea este rareori menționată.

Același editor care a coordonat lucrarea s-a ocupat intens de măsurile celei mai mari piramide și a încercat să derive din ele unități de măsură și referințe geografice. Din această preocupare s-a dezvoltat în secolul al XIX-lea o întreagă tradiție: ideea că în dimensiunile monumentului sunt codificate constante naturale, măsuri ale Pământului sau profeții.

Această tradiție nu are nimic de-a face cu egiptologia, iar calculele ei funcționează doar pentru că un monument cu multe măsuri și un număr cu multe zecimale pot fi aproape întotdeauna aduse cumva împreună. Dar provine din același impuls care a dat naștere și științei: dorința de a măsura acest monument și de a găsi un sens în numere.

Pentru evaluarea afirmațiilor actuale, acest lucru este util. Cine întâlnește un calcul în care piramida conține circumferința Pământului sau viteza luminii nu vede o descoperire nouă, ci continuarea unei preocupări vechi de două sute de ani. Pe larg, aceste aspecte sunt tratate pe paginile despre teoriile alternative.

Expediția a declanșat așadar ambele: disciplina care lucrează cu dovezi și tradiția care se joacă cu numere. Ambele se întorc la aceleași tabele și nu se deosebesc prin obiect, ci prin metodă.

Ce se mai vede astăzi din aceasta

Ce se mai vede din aceasta astăzi pe platou poate fi spus în două propoziții, iar a doua este cea mai interesantă.

Din expediția însăși nu s-a păstrat nimic la fața locului. Nu există nicio placă, niciun marcaj, nicio clădire. Cine caută urme caută în zadar, pentru că contribuția lor a constat în hârtie.

Vizibil este însă efectul. Faptul că prezentarea oficială a sitului numește și ordonează astăzi monumente individuale, temple și necropole, că ansamblurile poartă numere și că întreaga necropolă figurează pe lista patrimoniului mondial UNESCO presupune un proces care a început în jurul anului 1800: ideea că un astfel de teren poate fi complet documentat, ordonat și descris.

Vizibil este efectul și într-un obicei pe care nimeni nu îl mai pune la îndoială: că un monument este fotografiat înainte de a fi modificat. Ideea de a înregistra starea înainte de o intervenție, pentru că altfel este iremediabil pierdută, a fost aplicată pentru prima dată la scară mare în acest loc în jurul anului 1800. Orice documentare a unei renovări, inclusiv a celei în curs, se înscrie în această linie.

Această idee este astăzi de la sine înțeleasă și nu era atunci. Ea este adevărata moștenire a expediției și este mult mai semnificativă decât orice legendă despre un nas.