Al doilea Sphinx al lui Filippo Biondi: ce arată imaginile radar și ce nu

În vara anului 2026, o știre a făcut turul lumii: sub terenul de la Giza s-ar afla un al doilea Sphinx, aproximativ la fel de mare ca cel cunoscut, până acum nedescoperit, vizibilizat prin radar satelitar.

Știrea provine de la doi cercetători italieni, specialistul în radar Filippo Biondi și coautorul său Corrado Malanga. Aceasta a fost prezentată în iunie 2026 într-o conferință publică, nu într-o revistă de specialitate. Este deja a treia anunțare a acestui grup de cercetare privind același teren.

La șase săptămâni distanță, s-a întâmplat ceva care a schimbat situația. La 10 august 2026, revista de specialitate în care procedura de bază fusese publicată în 2022 a retras această lucrare. Redacția a invocat deficiențe metodologice grave și erori statistice care subminează concluziile. Autorii contestă această decizie.

Astfel, afirmația stă nu doar fără o proprie publicare, ci și fără lucrarea de bază pe care se bazează pentru metoda sa.

O prealabilă necesară pentru echitate este aici justificată. Nu este vorba mai jos despre a acușa pe cineva. Ambii autori sunt experți recunoscuți în evaluarea radar, iar întrebarea dacă există necunoscute sub un teren locuit de milenii este perfect legitimă. Singurul lucru de judecat este dacă dovezile prezentate susțin concluziile. Acest lucru poate fi verificat fără a specula despre intenții.

Această pagină încadrează problema, fără a respinge prematur întrebarea. Căci faptul dacă există ceva sub nisipul de la Giza este o întrebare serioasă. Dacă această procedură o poate răspunde este o altă chestiune.

Ce poate face cu adevărat radarul satelitar

Pentru a încadra acest lucru, trebuie să știm ce face cu adevărat procedura utilizată.

Radarul satelitar sondează suprafața Pământului cu microunde. Din mișcarea satelitului și timpul de parcurgere al semnalelor reflectate rezultă o imagine. Procedura este consolidată și este folosită rutinier, de exemplu pentru a măsora deformări ale terenului în milimetri, pentru a cartografia inundațiile sau pentru a monitoriza tasările deasupra minelor. În aceste aplicații, este excelentă.

Decisivă este adâncimea de penetrare. Microundele pătrund câțiva metri în nisip uscat, mai puțin în sol umed, practic deloc în stânca masivă. Ideea că un satelit ar putea reda structuri la sute de metri adâncime contrazice fizica procedurii, indiferent de modul în care datele sunt procesate ulterior.

Grupul de cercetare se bazează pe o evaluare specială, care ar trebui să obțină informații suplimentare din vibrații minuscule ale solului. Exact această evaluare a fost obiectul lucrării publicate în 2022 și acum retrasă. Retragerea a avut loc după o verificare inițiată de redacție la un semn al unui cititor.

Pentru comparație, merită privirea asupra procedurii care a funcționat în același loc. Pentru cavitățile din Piramida lui Cheops au fost numărate muoni din radiația cosmică, cu detectoare care au stat luni de zile în clădire, operate de mai multe institute cu tehnologie diferită. Abia când trei serii independente de măsurători au arătat același lucru, s-a publicat. Acest efort este motivul pentru care rezultatele rezistă.

Asta nu înseamnă că fiecare rezultat al grupului trebuie să fie greșit. Înseamnă că baza metodologică nu poate fi considerată în prezent ca fiind verificată.

Contradicția din partea comunității științifice

Contradicția din partea comunității științifice a venit rapid și din mai multe direcții, și nu privește întrebarea dacă ar putea exista ceva acolo, ci evaluarea.

O obiecție frecvent menționată este că în imaginile generate sunt selectate anumite structuri și altele sunt ignorate, fără ca un criteriu inteligibil să fie vizibil. Cine caută forme în date zgomotoase va găsi forme; decisiv este dacă se poate stabili în prealabil ce contează ca descoperire și ce ca zgomot. Această stabilire lipsește.

A doua obiecție vine de la autoritatea competentă din Egipt. Fostul ministru al antichităților a declarat public că datele nu sunt nici recunoscute științific, nici colectate validat, și că nu există nicio bază pentru structuri sub piramida mijlocie. Verificări independente ale afirmațiilor din 2025 au ajuns la același rezultat.

Al treilea punct este cel formal. Niciuna dintre cele trei anunțări nu are o publicație supusă evaluării între pereți. A fost prezentată fiecare dată la conferințe de presă, în interviuri și pe propriile site-uri web. Acest lucru nu este o dovadă că rezultatele sunt greșite, dar împiedică exact verificarea care le-ar face solide.

Remarcabilă este și istoria impactului. Lucrarea retrasă a fost accesată foarte des înainte de retragere și a fost citată în nenumărate articole ca dovadă. O retragere nu mai ajunge la acest public. Articolele, videoclipurile și studiile care se bazează pe lucrare rămân online și continuă să propage afirmația, fără a menționa statusul modificat. Acest lucru nu este o acuzație la adresa autorilor, ci o proprietate a sistemului.

Pentru corectitudine, trebuie spus: autorii consideră retragerea neîntemeiată și au contestat-o. O astfel de contestație nu este neobișnuită la retrageri și nu schimbă statusul publicației.

Ar fi plauzibil un al doilea Sphinx oarecum?

Acum întrebarea mai interesantă, care se pierde în agitație: Ar fi plauzibil un al doilea Sphinx la Giza oarecum?

Există un argument serios pentru aceasta, și nu are legătură cu radarul. Sfinxii apar frecvent în perechi în Egipt, ca figuri de pază în stânga și dreapta unei intrări, și alei întregi le flanchează drumurile către temple. O singură figură este mai degrabă excepția. Cine pleacă de la forma construcției, poate cere o counterpartă.

Împotriva unei counterparte în acest loc vorbește geologia. Figura cunoscută a fost tăiată dintr-un promontoriu stâncos care se afla exact în acest loc, și bancurile din care este compusă sunt documentate în locația sa. Un al doilea exemplar ar fi avut nevoie de un al doilea promontoriu potrivit. Groapa din jur este golită și măsurată, fără ca ceva comparabil să fi apărut.

Se adaugă un argument de constatare. Terenul este zonă de săpături de peste o sută de ani, cu sondaje, foraje și măsurători geofizice în multe locuri. O figură de șaptezeci de metri lungime nu este o mică descoperire care poate fi trecută cu vederea.

Un alt punct vorbește împotriva interpretării concrete. Imaginile prezentate arată o formă care seamănă cu Sphinxul cunoscut, atât ca dimensiune, cât și ca contur. Exact acesta este un semn de avertizare în evaluările de imagini. Cine caută o formă cunoscută o va găsi în date zgomotoase cu probabilitate mare, deoarece ochiul uman completează modelele. Solide ar fi caracteristicile pe care nimeni nu le-a anticipat, nu cele care seamănă cu modelul.

Astfel, nimic nu este exclus. Părți mari ale terenului nu sunt săpate, și în ultimii ani au fost demonstrate cu adevărat cavități necunoscute cu proceduri recunoscute. Doar în Piramida lui Cheops, cu muoni, timp de luni, și publicate.

Vizita nu se schimbă

Pentru o vizită, totul rămâne neschimbat, și acesta este exact răspunsul practic.

Nu există nimic de văzut pe teren care să aibă legătură cu această afirmație. Nicio zonă de săpătură, nicio barieră, niciun panou informativ. Cine merge acolo din cauza știrii, va găsi Sphinxul cunoscut în groapa sa și în jur același teren ca înainte.

Merită văzut în schimb cum arată o investigație reală acolo. În mai multe locuri sunt expuse secțiuni de săpătură, cu profile și marcaje. Diferența dintre o imagine dintr-o operație de calcul și un perete dezgropat este imediat evidentă pe loc.

Și merită să ai în minte scala. Descoperirile reale, publicate din ultimii ani, sunt o cavitate de treizeci de metri deasupra unei galerii și un coridor de nouă metri în spatele unei fațade. Ambele au durat ani, ambele au fost verificate independent de mai multe ori, și ambele sunt mai puțin spectaculoase decât orice titlu de presă.

Un ultim aspect pentru încadrare: astfel de știri nu doar că afectează acuratețea, ci costă și atenție. În timp ce se discuta despre un al doilea Sphinx bănuit, pe același teren au continuat săpăturile la așezarea constructorilor, un coridor în spatele fațadei nordice a piramidei mari a fost vizualizat prima dată cu o cameră, și o barcă în piese a fost transferată la muzeu. Toate cele trei evenimente sunt documentate, certificate și mai importante pentru înțelegerea locului decât orice știre radar. Sunt mult mai puțin cunoscute.

Cine este interesat de ceea ce se află cu adevărat sub teren, este mai bine orientat în rapoartele de săpături decât la conferințele de presă. Sunt mai plictisitoare și durează mai mult.