S-ar putea construi piramidele astăzi? Tehnic da, economic nu

Întrebarea este formulată cel mai adesea greșit. De regulă, ea sună astfel: Dispunem de tehnologia necesară? Răspunsul la aceasta este banal. Desigur, un macarino mobil poate ridica un bloc de două tone și jumătate la o înălțime de o sută de metri. Acest lucru se întâmplă pe orice șantier mare, de mai multe ori pe zi, fără ca cineva să se mire.

Lucrurile devin interesante abia atunci când descrii sarcina în totalitate. Nu trebuie efectuată o singură ridicare, ci aproximativ două milioane dintre ele, cu o acuratețe constantă, timp de ani de zile, într-un singur loc, din material care trebuie mai întâi extras, prelucrat și transportat. Iar la final, rezultatul trebuie să aibă rosturi atât de fine încât să nu intre niciun card de credit între ele.

Calculează ritmul, iar diferența devine palpabilă. Distribuite pe douăzeci de ani, cele două milioane și treizeci de mii de blocuri înseamnă, în medie, aproximativ trei sute de pietre așezate pe zi, în fiecare zi, fără întrerupere. Cine dorește să reducă durata construcției la cinci ani cu echipamente moderne ajunge la peste o mie două sute pe zi. Aceasta nu mai este o problemă a macarinelor, ci una a aprovizionării: ai nevoie de o mie două sute de blocuri gata prelucrate în fiecare zi, în locul potrivit, iar acestea trebuie să fi fost extrase, tăiate și transportate undeva înainte.

Astfel, întrebarea se mută de la tehnică la organizare, iar aici devine interesantă. Există un punct în care un flux de lucru modern stă mai rău decât cel antic și există un al doilea punct în care proiectul eșuează pur și simplu din cauza calculului.

Pentru context: ridicarea unei astfel de clădiri nu era, cu patru mii și jumătate de ani în urmă, o chestiune de unelte. Era o chestiune de voință, de aprovizionare și de administrație. Nimic nu s-a schimbat, doar că astăzi toate cele trei sunt semnificativ mai scumpe.

Cupru, piatră, lemn și funie

Ce aveau la dispoziție constructorii este bine cunoscut, deoarece multe dintre aceste elemente au fost descoperite. Uneltele constructorilor piramidelor erau compuse din cupru, piatră, lemn și fibre vegetale. Dalte și ferăstraie din cupru pentru calcar, ciocane rotunde din diorit pentru granitul dur, sanii din lemn pentru transport, frânghii din iarbă halfa, niveloare făcute din două bârne și un fir cu plumb, sfori de măsurat, unghiuri și fire cu plumb.

Aceasta pare puțin, dar este exact adaptată materialului. Cuprul este mai moale decât calcarul, dar funcționează dacă nisipul de cuarț intervine ca abraziv: nu metalul taie, ci nisipul, condus de metal. Pentru granit, nici acest procedeu nu funcționează, motiv pentru care acolo s-au folosit bile de diorit, lăsate să cadă peste suprafață timp de ore.

Cu toate acestea, performanța reală nu stă în unealtă, ci în planificare. În Vechiul Regat, pantele nu erau indicate prin unghiuri, ci printr-un raport: câți palmi se deplasează orizontal o suprafață în timp ce urcă un cot? Această măsură se numea Seked. Pentru Piramida lui Cheops, aceasta este de cinci palme și jumătate, ceea ce corespunde unei pante de aproximativ 51 de grade și 50 de minute.

Lungimile erau, de asemenea, normalizate. Se măsura în coturi regale de aproximativ 52 de centimetri, împărțite în șapte palmi, fiecare având patru degete. Au supraviețuit exemplare din lemn și piatră ale acestui standard, existând deci un standard fizic care putea fi verificat. Cât de bine funcționa acest sistem se vede din baza piramidei: pe o latură de peste două sute treizeci de metri, cele patru laturi diferă între ele doar prin câțiva centimetri.

Avantajul acestui sistem este practic. Un sculptor în piatră nu are nevoie de un protractor, ci doar de o scândură cu două mărci pe ea. Fiecare bloc de revărsare poate fi verificat individual, fără ca vreun grad să apară undeva. Procedura este transmisă în papiri matematici, care sunt totuși cu aproximativ nouă sute de ani mai tineri decât clădirea însăși.

Încercarea de construcție din 1992

Cel mai revelator experiment pentru a răspunde practic la întrebare a fost realizat în 1992 pentru un documentar TV, iar rezultatul său este dezamăgitor, mai mult decât recunosc majoritatea rezumatelor.

O echipă condusă de arheologul Mark Lehner și de sculptorul în piatră Roger Hopkins a construit, împreună cu paisprezece sculptori experimentați din Cairo, o piramidă de aproape șase metri înălțime și aproximativ nouă metri lungime a bazei. Au fost utilizate mai puțin de două sute de blocuri. Se estimau douăzeci și unu de zile.

Timpul a fost insuficient, iar la un punct crucial echipa a cedat. În transcripția emisiunii, Lehner îl întreabă explicit pe colegul său dacă va proceda ca vechii egipteni sau va folosi excavatoare, încărcătoare frontale și stivuitoare. Pentru așezarea blocurilor de revărsare, s-a decis folosirea încărcătorului frontal, deoarece altfel timpul nu ar fi fost suficient.

Extrapolează acest lucru. Două sute de blocuri față de două milioane și treizeci de mii, șase metri față de o sută patruzeci și șase, trei săptămâni față de două decenii. O echipă de specialiști cu echipamente moderne la îndemână a ajuns, la o miime din sarcină, în punctul în care a schimbat metoda.

Experimentul a demonstrat pozitiv totuși câteva aspecte. Tragerea blocurilor pe sanii de lemn deasupra căilor udate a funcționat, necesitând mai puține persoane decât se aștepta. Prelucrarea cu unelte din cupru și nisip a funcționat, de asemenea, deși lent. Niciun pas al muncii nu s-a dovedit imposibil. Ceea ce s-a dovedit a fi un colț de gât a fost, fără excepție, timpul.

Acest lucru nu infirmă nimic privind procedeele antice. Arată doar cât de mult subestimăm ordinea de mărime și cât de mult din performanța antică consta în exercițiu și rutină, nu în ingeniozitate. Studiile recente privind sistemele de ridicare și contragreutăți calculează tocmai din acest motiv echipe bine coordonate, nu soluții geniale individuale.

Nu eșuează din cauza fizicii

Ajungem la esența lucrurilor. Un astfel de proiect nu eșuează astăzi din cauza fizicii, ci din cauza a trei lucruri care nu au nicio legătură cu pietrele.

Primul este materialul. Constructorii aveau cariera la o distanță de trei sute de metri, iar aproximativ nouăzeci la sută din masă provenea de acolo. Acest avantaj nu se repetă. Un beneficiar modern ar trebui să deschidă o carieră cu această capacitate, cu tot ce implică autorizațiile, studiile de fezabilitate și condițiile în Europa sau Egipt, și apoi să mute milioane de tone pe drumuri care nu au fost construite pentru asta.

Cât de importantă este această greutate arată o simplă conversie. Cinci milioane și jumătate de tone de calcar în cinci ani înseamnă aproximativ trei mii de tone în fiecare zi. Cu o capacitate utilă de douăzeci și cinci de tone, sunt aproximativ o sută douăzeci de camioane zilnic, care sosesc încărcate și pleacă goale, timp de cinci ani, către un singur șantier. Șantierul antic nu a avut nevoie de drumuri pentru aceeași proporție de masă, deoarece materialul se afla în sol la trei sute de metri distanță. Acest singur avantaj de locație nu poate fi înlocuit de nicio mașinărie.

Al doilea este calculul. Este citată frecvent o estimare din 2012, care calculează cu o mie cinci sute până la două mii de lucrători și aproximativ cinci ani. Alte calcule aproximative ajung la mult mai puține sau la dublul acestei cifre. Faptul că valorile diferă cu un factor de câțiva este chiar rezultatul: nimeni nu a calculat niciodată așa ceva, deoarece nimeni nu a comandat așa ceva.

Al treilea este scopul. Piramida lui Cheops are un spațiu interior utilizable de câteva sute de metri cubi, pentru un volum de construcție de peste două milioane. Ca clădire în sensul modern, este complet antieconomică, și a fost mereu așa. Sensul ei se afla în afara spațiului util, într-o concepție despre regalitate și viața de apoi, pentru care nu există astăzi un echivalent.

Cine vrea să răspundă serios la întrebare nu ajunge la tehnică. Ajunge la întrebarea: ce societate dorește așa ceva?

Răspunsul onest constă în două părți

Răspunsul onest constă, prin urmare, în două părți, care nu ar trebui amestecate.

Din punct de vedere tehnic, problema este decisă. Cu mijloacele actuale, s-ar putea ridica o clădire la scară realistă de această dimensiune, probabil într-o fracțiune din durata construcției antice și cu o acuratețe care depășește originalul. Nimic din sarcină nu cere procedee care nu există.

Din punct de vedere economic și social, problema este la fel de clar decisă, doar în direcția opusă. Nu ar exista niciun beneficiar, niciun loc, nicio carieră și niciun scop. O reconstituire la dimensiunea originală ar fi cel mai scump monument al istoriei umanității, construit pentru a dovedi că se poate.

Și în aceasta constă aportul real al acestei întrebări. Ea începe ca o curiozitate tehnică și se termină cu o constatare despre noi: avem unelte mai bune, mai multe cunoștințe și mult mai multă energie la dispoziție. Ceea ce ne lipsește este un motiv.

Vechii egipteni aveau cupru, piatră și funie. Dar aveau și douăzeci de ani consecutivi, o administrație care a rezistat și o societate care considera această construcție cel mai important lucru pe care îl puteau face. Aceasta este dotarea care lipsește astăzi.

Întrebări frecvente

Cum au fost construite piramidele de la Giza?

Din calcar extras local, așezat cu sanii, rampe, pârghii și mortar ca strat de alunecare. Uneltele erau din cupru, piatră și lemn.

Cum a fost planificată Piramida lui Cheops?

Prin rapoarte dimensionale, nu unghiuri. Panta a fost indicată ca Seked, adică abaterea orizontală pe cot de înălțime, permițând verificarea fiecărui bloc individual.

Cât timp ar necesita astăzi?

Estimările menționează aproximativ cinci ani cu câteva mii de angajați. Acest lucru nu este credibil, deoarece un astfel de proiect nu a fost niciodată calculat.

Au existat deja încercări de reconstituire?

Da, mai multe la scară mică. Cea mai cunoscută a atins aproape șase metri înălțime în 1992 și a apelat la tehnologie modernă pentru revărsare.

S-ar putea utiliza materiale de construcție moderne?

Da, iar un nucleu din beton ar fi mult mai ieftin. Atunci ar fi însă o imitație, nu o reconstituire.