Sunt menționate piramidele de la Giza în Biblie?

Întrebarea dacă piramidele de la Giza sunt menționate în Biblie are un răspuns foarte scurt: nu. Nu apar în niciun cartea din Vechiul sau Noul Testament, nici ca structură, nici ca loc, nici ca imagine.

Acest lucru este remarcabil, deoarece Egiptul însuși apare extrem de des. Este țara în care Iosif este vândut, unde familia sa găsește adăpost, din care pornește Exodul, și apare ulterior din nou ca o putere majoră. Se vorbește mult despre orașe, râuri, recolta, administrație și conducători în aceste texte. Despre cele mai mari clădiri ale țării nu se spune nimic.

Exact această lacună generează întrebarea. Cei care cunosc poveștile și apoi se află în fața sitului, presupun că cele două trebuie să fie legate. Aceasta este amplificată de o imagine care circulă de secole: sclavi care trag pietre sub loviturile biciului. Această imagine provine din cinema și pictură, nu din texte.

Înainte de toate, o clarificare privind abordarea: această pagină nu decide probleme de credință. Ea consemnează ceea ce scrie în texte, cine le-a interpretat cum și cum se raportează acestea la dovezile arheologice. Astfel, nu se afirmă nimic despre adevărul afirmațiilor religioase, și nici nu trebuie să se afirme.

De aceea, această pagină parcurge ambele cărți. Mai întâi, ce scrie cu adevărat în Biblie și de ce lipsesc piramidele. Apoi, cum a umplut Evul Mediu această lacună și a creat unul dintre cele mai persistente greșeli de înțelegere din istoria imaginii europene. Și în final, cele două pasaje din Coran care tratează efectiv o comandă de construcție.

Pasajul din Cartea a doua a lui Moise

Să începem cu pasajul care este cel mai adesea invocat când cineva asociază Biblia cu piramidele. Acesta se află la începutul Cărții a doua a lui Moise și este surprinzător de concret.

Acolo se spune că israeliții au fost siliți la muncă forțată și au construit orașe de stocare pentru faraon. Sunt menționate două nume: Pitom și Ramses. Nu se pomenesc piramide, iar sarcina de construcție este alta, anume orașe cu depozite și administrație. Cine citește textul așa cum este scris, va găsi acolo construcții din cărămizi de lut, nu monumente din piatră. În acest sens corespunde dovada arheologică: șantierele mari egiptene din această perioadă ulterioară lucrau preponderent cu cărămizi uscate la aer și ars, produse de echipe de muncitori sub supraveghere, iar reprezentările producerii acestor cărămizi s-au păstrat în morminte.

Se adaugă cronologia, care este clară. A doua dintre orașele menționate poartă numele unui domnitor care a domnit în secolul al XIII-lea î.Hr. Piramidele de la Giza au fost construite cu aproximativ treisprezece sute de ani mai devreme. Când se petrece acțiunea textului, ele erau deja atât de vechi pe cât este pentru noi astăzi perioada romană. Ele erau antichități, nu șantiere de construcții.

Aceasta explică și tăcerea. Pentru autori, aceste structuri nu erau o experiență actuală, ci o trecută îndepărtată a unei țări vecine, și nu aveau rol într-o poveste despre eliberare și legământ. Formularea auzită frecvent, conform căreia israeliții ar fi construit piramidele, nu se găsește în Biblie. Este o asociere ulterioară a două lucruri care rămân separate în text.

Iosif și cei șapte ani de belșug

Când textele tac, interpretarea umple lacuna, iar în Evul Mediu european aceasta s-a făcut cu o anumită poveste: Iosif și cei șapte ani de belșug.

Povestea se potrivea. Iosif stochează cereale în Egipt pentru a supraviețui unei foamete. Cei care auzea că în Egipt există construcții imense, al căror scop era necunoscut, aveau explicația gata. Deja în secolul al VI-lea, Gregor de Tours descrie piramidele în Istoria francilor său ca silozurile lui Iosif: din pietre cioplite, late jos și foarte înguste sus, cu o mică deschidere prin care se arunca grâul.

Această interpretare a rezistat mai mult de șapte sute de ani și o poți vedea și astăzi. În pridvorul Bazilicii Sfântul Marcu din Veneția, un mozaic din perioada circa 1275 prezintă silozurile lui Iosif, iar artistul le-a reprezentat sub formă de piramide. Este una dintre cele mai frumoase oportunități de a privi o eroare în original, iar aceasta este mult mai accesibilă călătorilor din Europa Centrală decât Egiptul.

Remarcabil este cât de precis descrie eroarea structura și cât de complet ratează scopul acesteia. Forma este corectă, dimensiunea este corectă, materialul este corect. Doar mica deschidere din vârf, prin care ar fi trebuit introdus grâul, nu există, iar în interior nu există un spațiu gol care să poată fi umplut. Cei care nu au fost niciodată înăuntru nu puteau ști acest lucru, iar timp de secole practic nimeni nu a fost înăuntru.

Eroarea avea propria sa logică. Un mormânt de această magnitudine era greu de încadrat într-o interpretare creștină, în timp ce o clădire de depozit se integra bine în istoria mântuirii. Abia atunci când călătorii europeni au început să intre în interiorul piramidelor din secolul al XVII-lea și au constatat că nu există nimic de depozitat aici, ideea a dispărut treptat.

Piramidele în Coran

Situația este diferită în cazul celei de-a doua cărți. Căutarea piramidelor de la Giza în Coran duce la două pasaje care tratează efectiv un proiect de construcție în Egipt și care sunt discutate de mult timp.

În ambele cazuri, faraonul îi poruncește funcționarului său Haman să îi ridice o structură înaltă, pentru a privi spre zeul lui Moise. Într-un pasaj se specifică explicit că pentru aceasta trebuie ars lutul. Cuvântul arab pentru structura construită desemnează un turn sau o construcție ridicată, nu o formă de construcție specifică.

Atenție atrage persoana însărcinată cu executarea comenzii. Numele Haman este cunoscut dintr-un alt context biblic, anume din Cartea Esterei și de la curtea persană, de aceea pasajul a fost citit mult timp ca o confuzie. Alte interpretări indică faptul că aici ar putea fi vorba de o funcție egipteană care desemnează un demnitar responsabil de proiecte de construcții. Această întrebare nu este decisă și atinge piramidele doar indirect.

Cum trebuie interpretat acest lucru, savanții islamici răspund cu reținere. O poziție a unui institut de drept islamic rezumă faptul că piramidele nu sunt descrise în Coran atât de clar încât să se poată face o atribuire sigură. Literatura comentariilor se ocupă în principal de comandă și de mândria acesteia, mai puțin de tehnica de construcție.

Un indiciu textual vorbește suplimentar împotriva identificării evidente. Se menționează lut ars, adică cărămizi. Structurile de pe Platou sunt construite din calcar și granit, iar cărămizile nu joacă niciun rol acolo. Cine citește astfel pasajul ca o descriere a unei structuri concrete, ajunge mai degrabă la clădirile din cărămizi de lut ale țării decât la un monument din piatră dintr-o epocă cu o mie de ani mai veche.

Ce au în comun ambele cărți

Ce rămâne când pui ambele cărți una lângă alta este o asemănare care oferă mai mult pentru înțelegerea acestui loc decât orice atribuire a versetelor individuale.

Ambele texte nu sunt interesate de arhitectură. Ele povestesc despre putere, trufie și eliberare, iar clădirile apar în ele doar atunci când susțin aceste teme. Un turn care ar trebui să ajungă până la cer este o imagine a mândriei, nu un plan de construcție. Orașele de stocare sunt o imagine a muncii forțate, nu o indicație de locație. Cine caută istoria construcțiilor în astfel de texte, caută în genul greșit.

Pentru o vizită, aceasta înseamnă două lucruri. În primul rând: așteptarea de a întâlni aici un loc biblic este zadarnică, indiferent dacă ești credincios sau nu. Clădirile sunt cu aproximativ o mie de ani mai vechi decât poveștile pe care le asociezi cu Egiptul.

Merită, de asemenea, să întorbi întrebarea. Faptul că o structură nu apare într-un text nu spune nimic despre semnificația ei, ci ceva despre text. Autorii greci și romani, dimpotrivă, au scris detaliat despre sit, deoarece veneau ca turiști și descrieau ceea ce vedeau. Pentru istoria construcțiilor, sursele relevante sunt deci cu totul altele: papirusuri administrative, inscripții funerare, marcaje ale muncitorilor și însuși rezultatele săpăturilor.

În al doilea rând, și acesta este partea plăcută: locul nu pierde nimic prin aceasta. Ceea ce se află aici aparține unei culturi care a lăsat propriile texte, propriile concepții despre moarte și o proprie administrație. Este suficient de bine documentată pentru a se descurca fără împrumuturi de la alte tradiții.