Graffiti antice la Giza și primii vizitatori

Graffiti-urile antice de la Giza sunt un subiect care răstoarnă o percepție comună: acest loc nu este o destinație turistică doar din epoca modernă, ci de cel puțin trei mii de ani.

Acest lucru rezultă dintr-un număr pe care trebuie să-l conștientizăm. Piramidele au fost construite în jurul anului 2560 î.Hr. Când au sosit primii vizitatori pe care i-am numi astfel, adică oameni care nu făceau parte din cult și nu munceau acolo, clădirile erau deja de aproximativ o mie de ani. Dintre construcție și primul turism străin atestat trece mai mult timp decât dintre Carol cel Mare și noi.

Acești vizitatori au lăsat urme. Unii și-au scris numele pe un perete, alții au ridicat o stelă, alții au scris o carte. Și pentru cercetare, tocmai aceste urme întâmplătoare sunt valoroase, deoarece arată cum a fost perceput locul în diferite perioade.

De ce este mai mult decât o curiozitate, arată un gând privind amploarea. Clădirile există de aproximativ patru mii și jumătate de mii de ani. Din această perioadă, au fost cel mult primii cinci sute de ani o activitate cultică funcțională. Așadar, cea mai mare parte a existenței lor a fost ceea ce sunt astăzi: o clădire veche pe care oamenii vin să o admire. Turismul nu este o reutilizare târzie a acestui loc, ci starea sa cea mai lungă.

Această pagină parcurge straturile, de la cele mai vechi la cele mai recente. Separă explicit între ceea ce este atestat pentru Giza și ceea ce este valabil în general pentru monumentele egiptene, deoarece în acest domeniu ambele sunt adesea amestecate.

Când egiptenii au devenit ei înșiși vizitatori

Primul strat de vizitatori este cel mai surprinzător, deoarece provine chiar din Egipt.

În Noul Regat, deci cu aproximativ o mie de ani după construcție, platoul nu mai era o zonă de construcții, ci o atracție turistică. Complexele erau parțial îngropate în nisip, iar cultul regilor din a patra dinastie dispăruse de mult, iar Sfinxul ieșea din nisip doar cu capul. Pentru oamenii acelei vremi, clădirile erau la fel de vechi și la fel de misterioase precum pentru noi o ruină romană.

Exact în această situație a apărut o nouă venerație. Sfinxul a fost dezgropat, a primit un cult ca zeitate și a devenit ținta vizitelor, care pot fi descrise fără exagerare atât ca pelerinaj, cât și ca excursie. Cea mai cunoscută mărturie în acest sens este o stelă situată între labe, în care un rege își consemnează propria vizită; aceasta are o pagină separată.

Această fază nu este atestată doar prin clădiri, ci și prin modul în care terenul era folosit atunci. Între vechile complexe au apărut noi sanctuare mici, iar lista oficială a sitului prezintă necropola nu ca o stare finală de construcție a Vechiului Regat, ci ca un loc cu o lungă istorie de utilizare. Ceea ce vedem astăzi este, așadar, nu doar a patra dinastie, ci o suprapunere.

Pentru tema noastră, două aspecte sunt remarcabile. În primul rând: ideea de a lăsa o inscripție pe o clădire veche nu este lipsită de respect aici, ci forma obișnuită de a documenta o vizită. În al doilea rând: chiar atunci, interpretarea era incertă. Oamenii din Noul Regat nu mai știau exact cine construise piramidele și le atribuia uneori altor conducători. Locul era, așadar, încă din antichitate un obiect al speculațiilor.

Grecii și romanii ca călători

Al doilea strat este cel influențat de greci și romani, iar aici începe turismul în sensul actual.

Cel mai vechi raport supraviețuit al unui vizitator străin provine din secolul al V-lea î.Hr., de la un autor grec care a călătorit prin Egipt și a descris detaliat ceea ce i s-a spus despre piramide. Textul său rămâne sursa antică cea mai citată pentru acest loc și este, totodată, un exemplu instructiv: numerele pe care le menționează, cum ar fi numărul lucrătorilor și durata construcției, sunt considerate acum nesigure, deoarece nu a raportat din proprie observație, ci a redat ceea ce ghizii locali îi spuneau. Astfel, primul raport de călătorie atestat despre Giza se bazează pe informațiile ghizilor, iar o parte dintre acestea era deja embellită pe atunci.

Din aceeași epocă și secolele următoare provin numeroase inscripții ale călătorilor pe monumentele egiptene: nume, origine, profesie, adesea mai mult de un simplu mesaj că cineva a fost acolo și a fost uimit. Pentru cercetare, aceste mărturii sunt productive, deoarece arată cine era în drum și ce era considerat demn de văzut. Ele atestă, de asemenea, ceva ce nu se vede într-o inscripție: că exista o infrastructură. Cine călătorea din zona Mării Mediterane până la Nil și își lăsa numele pe un monument avea nevoie de nave, cazări, descrieri ale traseelor și persoane care să-i arate calea și să povestească. Turismul de pe acest loc nu este doar vechi, ci a fost organizat devreme.

La acest punct, totuși, este necesară precizia. Faptul că există un număr mare de astfel de inscripții în Egipt este bine atestat. Totuși, în această cercetare nu s-a găsit o dovadă citabilă pentru un fond documentat de inscripții ale vizitatorilor greci sau latini pe clădirile din Giza însăși. Prin urmare, prezentăm acest lucru ca o imagine generală a vremii și nu ca o afirmație despre acest sit anume. Cei care vor ști mai multe pot găsi în Arhiva Giza a Universității Harvard cel mai mare fond digital de documente de excavații pentru acest loc, inclusiv jurnale și fotografii.

Inscripția arabă din a doua piramidă

Al treilea strat este cel mai interesant, deoarece corectează o narațiune comună.

În camera funerară a celei de-a doua piramide se află scriere arabă, care atestă o vizită în jurul anului 1200. Când, în 1818, un cercetător italian a intrat în aceeași cameră și și-a lăsat numele și data în culoare neagră, s-a crezut primul om din epoca modernă pe acest loc. Era cu aproximativ șase sute de ani prea târziu, iar dovada se afla câțiva metri lângă propria sa semnătură.

Faptul că s-a crezut primul este mai ușor de înțeles decât pare. El venise cu o pregătire care îi permitea să citească limbile și scrierile Europei, iar inscripția arabă era pentru el un semn fără sens. Camera era goală, sarcofagul fără capac, și totul sugera că nimeni nu fusese acolo de mult timp. Exact așa apar erorile în istoria științei: nu din rea-credință, ci din faptul că se ignoră mărturiile pe care nu le poți citi.

Acest coexistență este mai mult o anecdota. Arată că narațiunea europeană despre redescoperirea Egiptului este o chestiune de perspectivă. Nu s-a descoperit nimic care să nu fi fost deja cunoscut; s-a schimbat cine a scris despre ele și în ce limbă.

Remarcabil este, de asemenea, modul diferit în care cele două inscripții sunt citite astăzi. Una medievală este considerată o sursă. Cealaltă din 1818 este, de asemenea, considerată o sursă, dar este simultan percepută ca o deteriorare, deoarece a fost aplicată cu culoare și pentru că autorul știa că scria pe un monument. Granița dintre mărturie și daună nu trece, așadar, de-a lungul vârstei, ci de-a lungul intenției și metodei.

Un al treilea caz se cuvine, deoarece trasează granița și mai ascuțit. Din deschiderea celei mai mari piramide în secolul XIX provine o inscripție într-una dintre camerele de deasupra camerei funerare, a cărei autenticitate este contestată de decenii. Dezbaterile legate de aceasta sunt tratate amănunțit pe o altă pagină a acestei oferte și nu fac parte din contextul de față. Dar arată ce este pus în joc: îndată ce o inscripție servește ca dovadă pentru ceva, întrebarea cine, când și unde a plasat-o devine problema centrală. La o inscripție a unui vizitator, acest lucru este indiferent, la o inscripție de construcție, ea decide atribuirea unui întreg edificiu.

Astăzi, situația este clară. Necropola este pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1979, iar intervențiile asupra substanței sunt interzise. Cine își scrie astăzi numele pe un bloc nu produce o sursă pentru cercetările viitoare, ci o daună care trebuie eliminată și care este urmărită penal. Faptul că aceeași acțiune este un document într-o epocă și un delict în alta face parte dintre concluziile mai incomode ale acestui subiect.