Grafite antice în Giza și primii vizitatori

Grafitele antice din Giza sunt o temă care răstoarnă o idee răspândită: acest loc nu este o destinație turistică din epoca modernă, ci de cel puțin trei mii de ani.

Acest lucru rezultă dintr-un număr pe care trebuie să ni-l amintim. Piramidele au fost construite în jurul anului 2560 î.Hr. Când au venit primii vizitatori, pe care i-am numi vizitatori, adică oameni care nu aparțineau cultului și nu lucrau acolo, construcțiile aveau deja aproximativ o mie de ani. Între construcție și primul turism atestat există mai mult timp decât între Carol cel Mare și noi.

Acești vizitatori au lăsat urme. Unii și-au scris numele pe un perete, unii au ridicat o stelă, unii au scris o carte. Iar pentru cercetare, tocmai urmele întâmplătoare sunt valoroase, pentru că arată cum a fost perceput locul în diferite epoci.

De ce este mai mult decât o curiozitate arată un gând despre amploare. Construcțiile stau de aproximativ patru mii și jumătate de ani. Din acest timp, au fost un centru religios funcțional cel mult primele cinci sute de ani. Deci, pentru cea mai mare parte a existenței lor, au fost ceea ce sunt astăzi: o construcție veche pe care oamenii vin să o vadă. Turismul nu este valorificarea târzie a acestui loc, ci starea sa cea mai lungă.

Această pagină parcurge straturile, de la cea mai veche la cea mai recentă. Ea separă în mod explicit ceea ce este documentat pentru Giza de ceea ce este valabil în general pentru monumentele egiptene, deoarece în acest domeniu ambele sunt adesea amestecate.

Când egiptenii înșiși au devenit vizitatori

Primul strat de vizitatori este cel mai surprinzător, pentru că provine din Egiptul însuși.

În Noul Regat, adică la aproximativ o mie de ani după construcție, platoul nu mai era un șantier, ci o atracție turistică. Siturile erau parțial acoperite de nisip, cultul regilor din dinastia a patra dispăruse de mult, iar Sfinxul ieșea din nisip doar cu capul. Pentru oamenii acelor vremuri, construcțiile erau la fel de vechi și la fel de misterioase ca pentru noi o ruină romană.

Tocmai în această situație a apărut o nouă venerație. Sfinxul a fost dezgropat, a primit un cult ca divinitate și a devenit ținta unor vizite care pot fi descrise fără exagerare ca pelerinaj și excursie în același timp. Cea mai cunoscută mărturie este o stelă între labe, în care un rege își consemnează propria vizită; are o pagină dedicată.

Această fază este documentată nu doar prin construcții, ci și prin modul în care situl era folosit atunci. Între vechile complexe au apărut noi sanctuare mici, iar prezentarea oficială a sitului descrie necropola nu ca pe o stare de construcție încheiată a Vechiului Regat, ci ca pe un loc cu o lungă istorie de utilizare. Ceea ce vedem astăzi nu este deci niciodată doar dinastia a patra, ci o suprapunere.

Pentru tema noastră, două lucruri sunt remarcabile aici. În primul rând: ideea de a lăsa o inscripție pe o construcție veche nu este lipsită de respect, ci forma obișnuită de a documenta o vizită. În al doilea rând: chiar și atunci, interpretarea era incertă. Oamenii Noului Regat nu mai știau exact cine construise piramidele și le atribuiau uneori altor conducători. Locul era deci deja în antichitate un subiect de speculații.

GetYourGuide

Tur de jumătate de zi cu interiorul ca opțiune suplimentară

★ 4,7(125 Recenzii)

• Cele mai vechi inscripții de vizitatori ale sitului se află în interiorul unei construcții, nu pe suprafața exterioară
• Accesul pe sit și preluarea de la cazare sunt incluse
• Vizitarea interioară este prevăzută ca opțiune suplimentară, deci o decizie conștientă
• Ghid în limba germană posibil, conform operatorului, anulare gratuită până cu 24 de ore înainte

de la 40 €

Vezi programul și opțiunile suplimentare

Greci și romani ca turiști

Al doilea strat este cel de influență greacă și romană, iar aici începe turismul în sens modern.

Cel mai vechi reportaj păstrat al unui vizitator străin datează din secolul al V-lea î.Hr., de la un autor grec care a călătorit în Egipt și a descris pe larg ceea ce i s-a spus despre piramide. Textul său este până astăzi cea mai citată sursă antică despre acest loc și este în același timp o lecție: cifrele pe care le menționează, de exemplu despre numărul muncitorilor și durata construcției, sunt considerate astăzi nesigure, pentru că nu a relatat din observație directă, ci a redat ceea ce i-au spus ghizii locali. Primul reportaj de călătorie păstrat despre Giza se bazează deci pe informații de la ghizi, iar o parte era deja înfrumusețată atunci.

Din aceeași epocă și din secolele următoare provin numeroase inscripții ale călătorilor la monumentele egiptene: nume, origine, profesie, adesea doar o notă că cineva a fost acolo și s-a minunat. Pentru cercetare, aceste mărturii sunt bogate, pentru că arată cine călătorea și ce era considerat demn de văzut. Ele dovedesc, de asemenea, ceva ce nu se vede într-o inscripție: că exista o infrastructură. Cine călătorea din zona mediteraneană până la Nil și își lăsa numele la un monument avea nevoie de corăbii, cazare, indicații de drum și oameni care să-i arate calea și să-i spună povești. Turismul în acest loc nu este deci doar vechi, ci a fost și devreme organizat.

Aici este necesară totuși precizie. Faptul că astfel de inscripții există în număr mare în Egipt este bine documentat. Cu toate acestea, nu s-a găsit în această cercetare o dovadă citabilă pentru un inventar documentat de inscripții grecești sau latine de vizitatori la construcțiile din Giza însăși. De aceea prezentăm acest lucru ca imagine generală a epocii, nu ca afirmație despre acest sit. Cei care doresc să afle mai multe găsesc în Arhiva Giza a Universității Harvard de departe cea mai mare colecție digitală de documente de săpătură despre acest loc, inclusiv jurnale și fotografii.

Inscripția arabă din a doua piramidă

Al treilea strat este cel mai interesant, pentru că corectează o narațiune comună.

În camera funerară a celei de-a doua piramide se află scriere arabă care atestă o vizită în jurul anului 1200. Când în 1818 un explorator italian a intrat în aceeași cameră și și-a lăsat numele și data cu vopsea neagră, s-a crezut primul om al epocii moderne în acel loc. A întârziat cu aproximativ șase sute de ani, iar dovada se afla la câțiva metri de propria semnătură.

Că s-a crezut primul este mai ușor de înțeles decât pare. A venit cu o educație care îi permitea să citească limbile și scrierile Europei, iar inscripția arabă era pentru el un semn fără semnificație. Camera era goală, sarcofagul fără capac, iar totul sugera că nimeni nu mai fusese acolo de mult timp. Exact așa apar erorile în istoria științei: nu din necinste, ci din trecerea cu vederea a mărturiilor pe care nu le poți citi.

Această juxtapunere este mai mult decât o anecdotă. Arată că narațiunea europeană despre redescoperirea Egiptului este o chestiune de perspectivă. Nu s-a descoperit nimic care să nu fi fost deja cunoscut; s-a schimbat cine scria despre el și în ce limbă.

Este remarcabil, de asemenea, cât de diferit sunt citite astăzi cele două inscripții. Cea medievală este considerată sursă. Cea din 1818 este de asemenea considerată sursă, dar este percepută în același timp ca deteriorare, pentru că a fost aplicată cu vopsea și pentru că autorul său știa că scrie pe un monument. Granița dintre mărturie și daună nu trece deci de-a lungul vechimii, ci de-a lungul intenției și metodei.

Un al treilea caz se alătură, pentru că trage și mai clar granița. Din deschiderea celei mai mari piramide în secolul al XIX-lea provine o inscripție într-una din camerele de deasupra camerei funerare, a cărei autenticitate este contestată de zeci de ani. Disputa este tratată pe larg pe o altă pagină a acestei oferte și nu aparține aici. Dar arată ce este în joc: de îndată ce o inscripție servește drept dovadă pentru ceva, întrebarea cine a aplicat-o și când devine întrebarea centrală. La o inscripție de vizitator acest lucru este indiferent, la o inscripție de construcție decide atribuirea întregii construcții.

Astăzi lucrurile sunt clare. Necropola este pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO din 1979, iar intervențiile asupra substanței sunt interzise. Cine își scrie astăzi numele pe un bloc nu produce o sursă pentru cercetările viitoare, ci o daună care trebuie îndepărtată și care este urmărită penal. Faptul că aceeași acțiune este într-o epocă document și în alta delict face parte din concluziile mai incomode ale acestei teme.