Fotografiile istorice de la Giza sunt remarcabile din două motive, iar primul este o indicație de timp.
Procedeul dagherotipiei a fost prezentat public în august 1839. Deja în octombrie același an, un grup francez a călătorit în Egipt, iar în noiembrie a fost realizată acolo prima fotografie documentată a țării. Între inventarea fotografiei și aplicarea ei în acest loc nu au trecut decenii, ci săptămâni.
Al doilea motiv este conținutul. Aceste imagini arată o stare pe care nimeni nu o mai poate vedea: Sfinxul îngropat până la umeri în nisip, platoul fără oraș la margine, clădirile fără drumuri, garduri și bariere. Ele nu sunt nostalgie, ci o sursă.
Patru fotografii și ce arată ele
De ce aceste imagini arată atât de diferit
Succesiunea procedeelor explică de ce aceste imagini arată atât de diferit. O dagherotipie este un unicat pe o placă argintată: fără negativ, fără copie, fiecare fotografie există o singură dată. În jurul anului 1850 s-au impus procedeele pe hârtie, care permiteau copii în serie. De la mijlocul anilor cincizeci s-au adăugat negativele pe sticlă, iar odată cu ele claritatea pe care o cunoaștem din vederile celebre.
Procedeele explică, de asemenea, de ce în aceste imagini se văd atât de puțini oameni. Expunerea dura mult, iar cine se mișca dispărea. În plus, era un efort considerabil: procedeele pe hârtie și pe sticlă trebuiau acoperite, expuse și developate pe loc, motiv pentru care fotografii cărau o cameră obscură mobilă, adesea în corturi sau bărci. Ceea ce pare un loc pustiu este parțial un efect tehnic și parțial consecința faptului că o singură fotografie însemna o jumătate de zi de muncă.
De aici rezultă o circumstanță care astăzi pare paradoxală. Primele imagini publicate din Egipt nu au fost fotografii. Deoarece dagherotipiile nu puteau fi tipărite, ele au fost desenate manual pentru publicare și emise ca gravuri. Ceea ce publicul european vedea, așadar, erau desene ale fotografiilor, realizate de oameni care nu văzuseră niciodată clădirile.
Biletul de intrare pentru propria comparație
Farmecul acestor imagini apare doar în comparație cu starea actuală: aceeași axă vizuală, alt nivel al nisipului, alt mediu. Pentru aceasta nu este nevoie decât de biletul obișnuit de intrare pe teren.
Unde sunt disponibile gratuit aceste imagini
Aceste fotografii pot fi văzute gratuit, în colecțiile care le dețin. Metropolitan Museum prezintă, de exemplu, o vedere a Sfinxului și a Marii Piramide din 1857 de Francis Frith, un print pe albumină de pe un negativ pe sticlă, în domeniul public și la rezoluție înaltă. Din aceeași colecție provin numeroase printuri pe hârtie sărată dintr-o călătorie franceză în Egipt din 1850.
A doua mare colecție este un alt tip de imagini: fotografia de săpătură. Arhiva Giza a Universității Harvard deține zeci de mii de fotografii din campaniile de la începutul secolului XX, împreună cu pagini de jurnal și planuri. Aceste imagini nu arată vederi, ci muncă, și sunt mai valoroase pentru cercetare decât orice vedere de cărți poștale.
Un indiciu pentru utilizare: domeniul public nu înseamnă automat liber de utilizare în orice context, deoarece colecțiile pot avea condiții proprii pentru digitalizatele lor. Detaliile se găsesc pe pagina despre imaginile libere.
Întrebări frecvente
Când a fost realizată prima fotografie în Egipt?
În noiembrie 1839, la câteva luni după prezentarea publică a dagherotipiei în august același an.
De ce era Sfinxul îngropat atunci?
Pentru că, fără dezgropare regulată, nisipul îl acoperă. În fotografiile secolului XIX, corpul este de obicei doar parțial vizibil.
De ce primele imagini publicate sunt gravuri?
Pentru că dagherotipiile nu puteau fi tipărite. Pentru publicare, ele au fost desenate și emise ca gravuri.
Unde pot vedea astfel de fotografii?
În colecțiile online ale muzeelor și în Arhiva Giza a Universității Harvard, de obicei gratuit și la rezoluție înaltă.
Pot folosi imaginile?
De multe ori da, deoarece originalele sunt în domeniul public. Pentru digitalizate pot exista condiții proprii.