Au construit evreii piramidele? Nu, iar cronologia arată de ce

Sunt două întrebări, aproape întotdeauna puse ca una singură. Prima se referă la un anumit grup: au fost muncitori israeliți forțați implicați în construcție? A doua este mai generală: a fost vorba, de fapt, de muncă sclavagistă?

La prima există un răspuns clar, care nu este o chestiune de interpretare, ci de cronologie. Piramidele de la Giza au fost construite în secolul al 26-lea î.Hr. Prima dovadă extra-biblică a unui grup numit Israel datează de la sfârșitul secolului al 13-lea î.Hr. Între ele se află aproximativ treisprezece sute de ani.

Această primă dovadă este o inscripție de victorie a regelui Merenptah, care enumeră o serie de dușmani învinși, inclusiv un grup numit Israel. Remarcabilă este grafia: numele poartă semnul pentru un popor, nu pentru o țară sau un oraș. În jurul anului 1208 î.Hr., Israel era, așadar, un grup cunoscut egiptenilor, dar încă nu un stat cu teritoriu.

Pentru a pune în perspectivă: această distanță este mai mare decât cea dintre Carol cel Mare și noi. Cine spune că israeliții au construit piramidele spune, temporal, aproximativ același lucru ca cineva care susține că Colosseumul a fost ridicat de muncitori din secolul al 21-lea.

A doua întrebare este mai interesantă, pentru că nu se rezolvă într-o singură frază. Sclavia nu este o singură stare, ci un termen umbrelă pentru forme foarte diferite de muncă forțată, iar dovezile arheologice de pe platou nu se potrivesc perfect cu niciuna dintre ele. Dar nu se potrivesc nici cu un raport de muncă liber, în sens modern.

Această pagină separă cele două întrebări și le răspunde individual. Și arată de unde provine această idee, pentru că are un originar identificabil și nu a apărut pur și simplu.

În Biblie, piramidele nu apar

Primul punct surprinzător pentru mulți: în Biblie, piramidele nu apar. Nicăieri.

Textul pe care se bazează această idee este pasajul de început al cărții a doua a lui Moise. Acolo se vorbește despre muncă forțată, despre supraveghetori, despre cărămizi de lut și paie, și sunt numite explicit două proiecte de construcție: orașele de provizii Pitom și Ramses. Ambele sunt orașe din cărămizi de lut, ambele sunt situate în estul Deltei Nilului și ambele pot fi identificate arheologic.

Acesta este altceva decât construirea piramidelor, și anume în toate privințele. Altă tehnică de construcție, alt material, altă regiune, altă epocă. Piramidele de la Giza sunt făcute din calcar cioplit, se află la marginea deșertului, la vest de râu, și la acea vreme aveau deja peste o mie de ani și fuseseră de mult jefuite.

Asemănarea numelor contribuie și ea. Orașul Ramses din textul biblic trimite la Ramses al II-lea, un rege al Noului Regat. Cine leagă acest nume de epoca piramidelor sare, fără să-și dea seama, peste jumătate din istoria Egiptului. Între construirea marilor piramide și domnia acestui rege se află mai mulți ani decât între construirea Catedralei din Köln și astăzi.

Ambele locuri menționate pot fi localizate cu mare probabilitate în Delta de Est, chiar dacă atribuirea este discutată în detaliu. Este vorba de dealuri de așezare într-un peisaj umed, verde, la kilometri distanță de orice deșert. Cine stă acolo nu vede un orizont cu piramide, ci câmpuri, canale și palmieri.

Cine citește textul însuși găsește, așadar, un șantier cu totul diferit de ceea ce sugerează narațiunea.

De unde provine această idee

Dacă ideea nu provine din textul biblic, atunci de unde? Are o origine concretă, și este surprinzător de bine documentată.

Istoricul evreu Flavius Josephus a scris, spre sfârșitul primului secol după Hristos, o prezentare a istoriei evreiești pentru un public roman. În relatarea sa despre asuprirea din Egipt, el detaliază lucrările pe care textul biblic doar le menționează pe scurt, adăugând construirea piramidelor ca una dintre poverile impuse.

Josephus a scris la aproximativ două mii cinci sute de ani după construirea piramidelor și la mai bine de o mie de ani după evenimentele pe care le descrie. Nu a fost martor ocular, iar piramidele erau deja în vremea lui un mister despre care se spuneau povești. Adăugarea sa este, astfel, ea însăși o interpretare, nu o dovadă transmisă.

În Evul Mediu european s-a adăugat o a doua interpretare, care stabilea aceeași legătură dintr-o altă perspectivă. Piramidele erau adesea considerate grânarele pe care Iosif, conform relatării biblice, le-ar fi construit pentru cei șapte ani de foamete. Într-un ciclu de mozaicuri venețiene din secolul al XIII-lea, ele sunt reprezentate exact așa: ca depozite ascuțite în care se toarnă cereale. Faptul că o construcție masivă de piatră, fără spațiu interior semnificativ, este nepotrivită ca depozit a fost observat abia când călătorii au privit mai atent.

De acolo, o linie lungă duce prin relatările de călătorie medievale și ilustrațiile biblice până la istoria filmului. Un singur film monumental de la Hollywood, din 1956, a făcut probabil mai mult pentru răspândirea acestei imagini decât toate textele la un loc. Ceea ce arată el este un șantier cu bice și blocuri de piatră, iar această imagine persistă până astăzi.

Este revelator să comparăm cu o relatare și mai veche. Herodot a vizitat Egiptul cu aproximativ cinci sute de ani înaintea lui Josephus și a scris pe larg despre construcție. Și el descrie constrângerea și munca în schimburi, dar la el muncitorii sunt egipteni. Nu se vorbește despre un grup străin. Atribuirea unui anumit popor apare, așadar, abia atunci când construcția era deja în urmă cu două mii cinci sute de ani și nimeni nu mai știa cum s-a desfășurat.

Este remarcabil că corectarea vine din toate părțile. Autoritățile egiptene de antichități au prezentat-o public de mai multe ori, iar ofertele educaționale evreiești subliniază, de asemenea, explicit că atribuirea nu este sustenabilă. Așadar, problema este disputată doar în afara cercurilor de specialitate.

Dacă nu israeliții, atunci cine?

Ajunși la a doua întrebare. Au fost piramidele construite de sclavi, chiar dacă nu de israeliți?

Dovezile vorbesc împotriva acestei idei, și sunt neobișnuit de bogate. La sud-est de platou se află o așezare excavată cu galerii de dormit, brutării la scară industrială, depozite și o clădire administrativă. Din oasele de animale din deșeuri se poate calcula un consum zilnic de carne care depășește cu mult ceea ce ar fi primit vreodată o forță de muncă sclavagistă. Carnea de vită era un aliment de statut în Vechiul Regat.

Se adaugă necropola de pe versantul de deasupra. Cei îngropați purtau titluri profesionale, erau înmormântați în complexe proprii și se aflau în raza vizuală a monumentului la care lucraseră. La schelete sunt dovedite fracturi vindecate, adică tratament medical. Nimic din toate acestea nu ar fi de așteptat la oameni considerați proprietate.

Autoritățile egiptene de antichități au prezentat public aceste dovezi ca respingere a ideii de sclavie, iar specialiștii împărtășesc în mare măsură această evaluare.

Dar răspunsul onest nu se termină aici. Căci ceea ce ia locul sclaviei nu este munca salarizată așa cum o cunoaștem noi.

Obligația de serviciu de stat se potrivește cel mai bine

Modelul care se potrivește cel mai bine este obligația de serviciu de stat. O mare parte a populației datora coroanei muncă, de prestat în perioade stabilite, organizată în echipe numite, plătită în natură. Cine era repartizat cu greu se putea sustrage. Cine își îndeplinise timpul, mergea acasă.

Această formă este bine documentată în epoci ulterioare și era larg răspândită în statele preindustriale, de la Mesopotamia până în Europa medievală. Nu este nici sclavie, nici contract de muncă. Încercarea de a o încadra într-una dintre aceste două categorii este motivul real pentru care discuția se învârte atât de încăpățânat în cerc.

La întrebarea cine a construit cu adevărat piramidele, răspunsul solid este, așadar: populația egipteană însăși, obligată, hrănită și administrată de un stat creat tocmai pentru aceasta. Niciun grup străin, niciun prizonier, niciun popor venit din afară.

Ceea ce se pierde dacă rămânem la povestea sclaviei este adevărata realizare. O tabără de muncă forțată nu explică rosturi de câțiva milimetri și nici alinierea la nord cu o abatere de ordinul minutelor de arc. Astfel de rezultate apar prin pricepere, repetiție și organizare, iar acestea presupun oameni care rămân și învață.

Acesta este, în cele din urmă, și motivul pentru care corectarea nu este doar o notă de subsol. Povestea sclaviei transformă un monument într-un simbol al asupririi și pe cei implicați într-o masă anonimă. Dovada spune altceva: despre echipe numite, despre brutării și fabrici de bere, despre supraveghetori cu titluri și despre oameni care s-au lăsat îngropați în raza vizuală a șantierului lor, pentru că, se pare, nu vedeau în asta o pedeapsă.

Nu trebuie să idealizăm statul Vechiului Regat. El dispunea de forța de muncă a populației sale, iar cine era repartizat nu avea de ales. Dar tocmai această distincție între obligație și proprietate este cea care separă cele două întrebări ale acestei pagini, și se pierde de îndată ce numim ambele sclavie.

Întrebări frecvente

Menționează Biblia ceva despre piramide?

Nu. Textul menționează muncă forțată cu cărămizi de lut și paie la orașele de provizii Pitom și Ramses din Delta Nilului.

Atunci de unde provine această idee?

Dintr-o adăugire a istoricului Flavius Josephus din primul secol după Hristos, întărită de pictură și mai târziu de cinema.

Au fost, de fapt, muncitori forțați?

Într-un anumit sens, da, dar în sensul unei obligații de serviciu de stat cu hrană și rotație, nu în sensul sclaviei.

Au existat sclavi în Egiptul antic?

Da, au existat oameni neliberi, mai ales prizonieri de război în epoci ulterioare. La construirea piramidelor din Vechiul Regat nu pot fi dovediți.

De ce persistă atât de încăpățânat această idee?

Pentru că este o poveste bună, pentru că un film monumental a ilustrat-o și pentru că alternativa, o obligație de serviciu de stat, este mai greu de spus.