Au construit oare evreii piramidele? Nu, iar cronologia explică de ce

Sunt două întrebări, care sunt aproape întotdeauna formulate ca una singură. Prima privește un anumit grup: au fost implicați muncitori forțați israeliți în construcție? A doua este mai generală: a fost vorba despre muncă sclavagistă?

Primului răspuns îi este clar, iar acesta nu depinde de interpretare, ci de cronologie. Piramidele de la Gizeh au fost ridicate în secolul al XXVI-lea î.Hr. Prima dovadă extra-biblică a unui grup numit Israel datează din sfârșitul secolului al XIII-lea î.Hr. Între cele două evenimente se află aproximativ treisprezece sute de ani.

Această cea mai veche mărturie este o inscripție de victorie a regelui Merenptah, care enumeră o serie de inamici înfrânți, inclusiv un grup numit Israel. Remarcabilă este scrierea numelui: acesta poartă semnul pentru un popor, nu pentru o țară sau un oraș. În jurul anului 1208 î.Hr., Israel era deci un grup cunoscut egiptenilor, dar încă nu un stat cu teritoriu.

Pentru a înțelege contextul: acest interval este mai mare decât cel dintre Carol cel Mare și noi. Cei care susțin că israeliții au construit piramidele spun, temporal, aproximativ același lucru cu cineva care afirmă că Colosseumul a fost construit de muncitori din secolul XXI.

A doua întrebare este mai interesantă, deoarece nu poate fi rezolvată printr-un singur propoziție. Sclavagia nu este o stare unică, ci un termen colectiv pentru forme foarte diferite de muncă neîngrijită, iar dovezile arheologice de pe platou nu se potrivesc perfect niciuneia dintre ele. Totuși, ele nu se potrivesc nici unei relații de muncă liberă în sens modern.

Această pagină separă cele două întrebări și le răspunde individual. Arată, de asemenea, originea acestei concepții, deoarece aceasta are o sursă identificabilă și nu a apărut pur și simplu.

Piramidele nu apar în Biblie

Primul punct surprinzător pentru mulți: piramidele nu apar în Biblie. Nicăieri.

Textul pe care se bazează această concepție este pasajul de deschidere al cărții a doua a Exodului. Acolo se vorbește despre muncă forțată, supraveghetori, cărămizi de lut și paie, iar două proiecte de construcție sunt menționate explicit: cetățile de stocare Pitom și Ramses. Ambele sunt orașe din cărămizi de lut, ambele se află în delta estică a Nilului, iar ambele pot fi identificate arheologic.

Acest lucru este diferit de construcția unei piramide, în toate privințele. Altă metodă de construcție, alt material, altă regiune, altă epocă. Piramidele de la Gizeh sunt construite din calcar cioplit, se află la marginea deșertului, la vest de râu, și erau deja de peste o mie de ani vechi și jefuite pe atunci.

Omonimia adaugă confuzie. Orașul Ramses din textul biblic face referire la Ramses al II-lea, un rege al Noului Regat. Cei care asociază acest nume cu perioada piramidelor sar peste jumătate din istoria Egiptului fără să își dea seama. Între construcția marilor piramide și domnia acestui rege se află mai mulți ani decât între construcția Catedralei din Köln și ziua de azi.

Ambele locuri menționate pot fi localizate în delta estică cu o probabilitate ridicată, chiar dacă atribuirea exactă este discutată în detaliu. Este vorba despre tell-uri (muntele de ruine) într-un peisaj umed și verde, la kilometri distanță de orice deșert. Cine stă acolo nu vede un orizont cu piramide, ci câmpuri, canale și palmieri.

Cine citește textul original găsește astfel o șantier complet diferit de ceea ce narativă sugerează.

De unde provine această concepție

Dacă această idee nu vine din textul biblic, de unde vine? Are o origine concretă, care este documentată surprinzător de bine.

Istoricul iudaic Flavius Josephus a scris spre sfârșitul secolului I d.Hr. o prezentare a istoriei iudaice pentru un public roman. În relatarea sa despre opresiunea din Egipt, el dezvoltă lucrările menționate doar sumar în Biblie, adăugând construcția de piramide ca una dintre sarcinile impuse.

Josephus a scris cu aproximativ două mii și jumătate de mii de ani după construcția piramidelor și cu peste o mie de ani după evenimentele pe care le descrie. Nu a fost martor ocular, iar piramidele erau deja o enigmă despre care se spuneau povești în vremea sa. Adăugarea sa este prin urmare o interpretare în sine, nu o dovadă transmisă.

În Evul Mediu european s-a adăugat o a doua interpretare, care a stabilit aceeași conexiune dintr-o altă direcție. Piramidele erau considerate adesea depozitele de cereale pe care Iosif le-ar fi amenajat conform poveștii biblice pentru cei șapte ani flămânzi. Într-un ciclu de mozaicuri venețiene din secolul al XIII-lea, acestea sunt reprezentate exact astfel: ca structuri de depozitare ascuțite, în care se toarnă cereale. Faptul că o structură masivă din piatră, fără un spațiu interior semnificativ, este inutilă ca hală de depozitare, a devenit evident abia când călătorii au observat mai atent.

De aici pornește o linie lungă care duce prin rapoarte de călătorie medievale și ilustrații biblice până în istoria cinematografică. Un singur film epic hollywoodian din 1956 a probabil făcut mai mult pentru răspândirea acestei imagini decât toate textele la un loc. Acesta prezintă un șantier cu biciuri și blocuri de piatră, iar această imagine rămâne ferm ancorată până astăzi.

Este revelator compararea cu un raport și mai vechi. Herodot a vizitat Egiptul cu aproximativ cinci sute de ani înainte de Josephus și a scris detaliat despre construcție. Și el descrie forța și munca pe ture, dar lucrătorii sunt egipteni. Nu se pomeneste de un grup străin. Atribuirea unui anumit popor apare deci abia atunci când construcția era deja de două mii și jumătate de mii de ani în urmă și nimeni nu mai știa cum a decurs.

Remarcabil este faptul că corectitudinea vine din toate părțile. Autoritățile egiptene de patrimoniu au prezentat-o public de mai multe ori, iar programelor educaționale iudaice le stabilesc explicit că atribuirea nu este sustenabilă. Întrebarea este controversată doar în afara comunității de specialitate.

Dacă nu israeliții, atunci cine?

Trecem la a doua întrebare. Au fost construite piramidele de sclavi, dacă nu de israeliți?

Dovezile contrazic această ipoteză și sunt neobișnuit de dense. La sud-est de platou se află o așezare excavată cu galerii de dormit, brutării în scară industrială, magazine și o clădire administrativă. Din oasele de animale din deșeuri se poate calcula o consum zilnic de carne mult peste ceea ce ar fi primit o echipă neîngrădită. Carnea de vită era în Vechiul Regat un aliment de statut.

Se adaugă necropola de pe versantul de deasupra. Decedații purtau titluri profesionale, erau înmormântați în propriile complexe și se aflau la vedere față de monumentul pe care îl construiseră. Pe schelete se pot identifica fracturi vindecate, deci tratament medical. Nimic din acestea nu ar fi de așteptat la oameni considerați proprietate.

Autoritățile egiptene de patrimoniu au prezentat public aceste dovezi ca respingere a ideii sclaviei, iar lumea academică împărtășește în mare parte această evaluare.

Răspunsul cinic nu se termină aici. Ceea ce înlocuiește sclavia nu este munca salariată, așa cum o cunoaștem noi.

Obligația de serviciu statal se potrivește cel mai bine

Modelul care se potrivește cel mai bine este obligația de serviciu statal. O mare parte a populației datora coroanei prestații de muncă, de executat în intervale de timp stabilite, organizată în echipe numite, plătită în natură. Cei încadrați greu puteau scăpa. Cei care își executau timpul mergeau acasă.

Această formă este bine atestată în epoci ulterioare și a fost răspândită în statele preindustriale, de la Mesopotamia până în Europa medievală. Nu este nici sclavie, nici un contract de muncă. Încercarea de a o presa în unul dintre aceste două sertare este motivul principal pentru care discuția se rotește atât de persistent în cerc.

La întrebarea cine a construit cu adevărat piramidele, răspunsul solid este: populația egipteană însăși, obligată, aprovizionată și administrată de un stat creat exact pentru acest scop. Niciun grup străin, nici prizonieri, nici un singur popor din exterior.

Ceea ce se pierde dacă rămânem la povestea sclaviei este performanța reală. Un lagăr de muncă forțată nu explică rostuirile de câțiva milimetri și nici orientarea spre nord cu o abatere de minute unghiulare. Astfel de rezultate apar prin pricepere, repetiție și organizare, iar acestea presupun oameni care rămân și învață.

Acesta este, la final, și motivul pentru care corectitudinea nu este doar o notă de subsol. Povestea sclaviei transformă un monument într-un simbol al opresiunii și participanții într-o masă anonimă. Dovada povestește altceva: despre echipe numite, despre brutării și berării, despre supraveghetori cu titluri și despre oameni care s-au lăsat înmormântați la vedere față de șantierul lor, deoarece nu vedeau în aceasta o pedeapsă.

Nu trebuie neapărat să idealizăm statul Vechiului Regat. El dispunea de forța de muncă a populației sale, iar cei încadrați nu aveau alegere. Dar tocmai această distincție dintre obligație și proprietate este cea care separă cele două întrebări ale acestei pagini, și ea se pierde imediat ce numim totul sclavie.

Întrebări frecvente

Se menționează piramidele în Biblie?

Nu. Textul menționează muncă forțată cu cărămizi de lut și paie la cetățile de stocare Pitom și Ramses din delta Nilului.

De unde provine atunci această concepție?

Dintr-o completare a istoricului Flavius Josephus din secolul I d.Hr., amplificată de pictură și ulterior de cinema.

Era vorba despre muncă forțată?

Într-un anumit sens da, dar sub forma unei obligații de serviciu statal cu hrană și rotație, nu sub forma sclaviei.

Existau sclavi în Egiptul Antic?

Da, existau oameni neîngrijiti, în principal prizonieri de război în epoci ulterioare. Aceștia nu pot fi dovediți în construcția piramidelor din Vechiul Regat.

De ce persistă această concepție atât de tenace?

Pentru că este o poveste bună, pentru că un film epic o ilustrează și pentru că alternativa, o obligație de serviciu statal, se povestește mai greu.