Cine vrea să știe ce s-a întâmplat cu piramidele de la Giza primește două răspunsuri, care se schimbă cu viteze diferite.
Primul se referă la construcție și este, în esență, încheiat. Ceea ce s-a pierdut din substanță s-a pierdut în cea mai mare parte între Evul Mediu și secolul al XIX-lea, nu din cauza degradării, ci a transportului. Învelișul neted a fost îndepărtat și refolosit în altă parte. De atunci, piatra s-a schimbat foarte puțin.
Celălalt răspuns se referă la mediu și se schimbă rapid. Nivelul apei freatice de sub sit a crescut, orașul ajunge până la gard, cartierul de la marginea de est este reconstruit, iar numărul de oameni care trec prin coridoarele înguste din interior este de multe ori mai mare decât au văzut vreodată aceste coridoare. Întrebările serioase de conservare de astăzi se învârt aproape toate în jurul apei, aerului și oamenilor, nu al carierei de piatră.
Această pagină descrie ambele separat: mai întâi constatarea, adică ce lipsește și ce rămâne, apoi procesele care acționează în prezent, apoi deciziile care decurg din acestea. Una dintre ele a fost luată în 2024 și servește drept etalon pentru toate celelalte, deoarece a oprit o restaurare deja începută.
De ce forma construcției asigură stabilitatea
Mai întâi vestea liniștitoare. Cine întreabă dacă piramida lui Keops mai stă în picioare poate răspunde fără rezerve cu da, și anume dintr-un motiv tehnic.
Aceste construcții nu sunt învelișuri, ci corpuri masive de piatră. Nu există o structură portantă care să cedeze, nicio cupolă, nicio boltă peste o încăpere mare, niciun acoperiș. Golurile interioare ocupă o parte neglijabilă din volum și sunt susținute de construcții de descărcare. Prin urmare, prăbușirea nu este un scenariu realist. Ceea ce poate dispărea este materialul de la suprafață.
Exact asta s-a întâmplat. Cea mai mare piramidă măsoară astăzi aproximativ 138,5 metri în loc de 146,6 metri inițiali, deci lipsesc aproximativ opt metri. Motivul este pierderea învelișului lustruit și a vârfului; în vârf se află acum o mică platformă liberă. Ceea ce vezi este miezul, care nu a fost niciodată destinat să fie văzut. Unde a ajuns învelișul și cine l-a transportat este descris pe o pagină separată.
Un rest al învelișului exterior s-a păstrat, de altfel, într-un loc nepotrivit pentru furtul de piatră: sus. Piramida mijlocie are în vârf o calotă din învelișul original, deoarece îndepărtarea a mers de jos în sus și s-a oprit pur și simplu acolo. Această calotă este singura dovadă directă a modului în care arătau suprafețele odată și, prin urmare, este mai valoroasă din punct de vedere al conservării decât ar sugera dimensiunea ei.
Miezul este mai grosier decât învelișul pierdut și, prin urmare, mai vulnerabil la vânt, nisip și temperaturi variabile. Cu toate acestea, eroziunea are loc astăzi foarte lent. Daunele vizibile de pe flancuri provin în cea mai mare parte din perioada furtului de piatră, nu din perioada ulterioară.
Tur ghidat al sitului cu intrare inclusă
- Un ghid poate arăta care daune sunt vechi și care sunt noi, ceea ce altfel este greu de distins la monument
- Conform informațiilor furnizorului, intrarea la sit este inclusă, la fel și preluarea de la hotel
- Tur ghidat în limba germană, durată între trei și opt ore, în funcție de varianta aleasă
- Conform informațiilor furnizorului, anulare gratuită până cu 24 de ore înainte
Constatarea la cele trei monumente
Ce lipsește la fiecare dintre cele trei, ce s-a păstrat și care este situația accesului.
| Monument | Ce lipsește | Ce s-a păstrat | Interior |
|---|---|---|---|
| Piramida lui Keops | Învelișul și vârful, aproximativ opt metri de înălțime | Miezul complet, coridoarele și camerele accesibile | bilet separat, cotă zilnică limitată |
| Piramida lui Kefren | Învelișul, cu excepția straturilor superioare | calota distinctivă din învelișul original din vârf | bilet separat |
| Piramida lui Mikerinos | cea mai mare parte a învelișului de granit, se află la bază | zona inferioară cu granit, breșă mare pe latura de nord | bilet separat |
- Ce lipsește
- Învelișul și vârful, aproximativ opt metri de înălțime
- Ce s-a păstrat
- Miezul complet, coridoarele și camerele accesibile
- Interior
- bilet separat, cotă zilnică limitată
- Ce lipsește
- Învelișul, cu excepția straturilor superioare
- Ce s-a păstrat
- calota distinctivă din învelișul original din vârf
- Interior
- bilet separat
- Ce lipsește
- cea mai mare parte a învelișului de granit, se află la bază
- Ce s-a păstrat
- zona inferioară cu granit, breșă mare pe latura de nord
- Interior
- bilet separat
Biletul pentru sit nu acoperă niciunul dintre cele trei interioare. Fiecare acces este vândut separat.
Pericolul vine de dedesubt: apa freatică
Cel mai mare pericol actual nu vine de sus, ci de jos. Cine privește astăzi piramidele de la Giza vede un sit sub care nivelul apei freatice este semnificativ mai ridicat decât în trecut.
Cauzele se află în afara gardului. Cartierul dens construit de la marginea de est a primit o rețea de canalizare, iar într-o zonă rezidențială la vest de acesta se irigă. Ambele alimentează subsolul. Ca urmare, apa stătătoare a apărut în mai multe locuri: la templul Sfinxului, la est și în fața templului din vale, precum și la sud de Sfinx, în zona mormintelor constructorilor. Pentru calcar, aceasta este cea mai nefavorabilă solicitare posibilă, deoarece umiditatea ascendentă transportă săruri care cristalizează la evaporare și sparg structura din interior.
Răspunsul este un proiect tehnic permanent. Administrația antichităților, împreună cu ajutorul american pentru dezvoltare, a realizat o coborâre a apei freatice: optsprezece puțuri cu pompe submersibile care pornesc automat atunci când nivelul acviferului atinge o anumită înălțime. Execuția a fost realizată de divizia de drenaj a unui conglomerat egiptean de construcții.
Cel mai afectat nu este piramidele, ci figura din fața lor. Sfinxul se află într-o depresiune săpată, adică în punctul cel mai de jos al sitului, unde se adună apa. În plus, există un al doilea dezavantaj: nu este construit din blocuri aduse, ci cioplit din stânca existentă, iar această stâncă este formată din straturi de duritate diferită. Straturile moi cedează mai repede decât cele dure, motiv pentru care intemperiile sunt inegale și au necesitat reparații repetate încă din antichitate. Pentru construcțiile din blocuri așezate, această problemă nu se pune.
Ceea ce este remarcabil este schimbarea responsabilității. Conservarea acestor monumente depinde acum de pompe, de alimentarea cu energie electrică și de modul în care vecinătatea gestionează canalizarea și irigațiile. Acesta este un tip complet diferit de conservare a monumentelor decât repararea unui rost.
Aerul respirat în interior
A doua presiune apare în interior și are o cauză surprinzător de banală: aerul respirat.
În coridoarele înguste, aproape neventilate, se depune umiditatea pe care vizitatorii o expiră. În anii 1990, acest lucru a dus la daune vizibile. Pe pereți au cristalizat săruri din piatră și a apărut mucegai. Administrația antichităților a închis apoi interioarele tuturor celor trei piramide, pe rând, pentru reparații, și a instalat ventilație. Procesul este documentat în presa de specialitate a vremii.
De aici rezultă starea pe care o găsesc vizitatorii astăzi. Interioarele sunt din nou deschise, dar sunt gestionate: fiecare acces costă un bilet separat, iar pentru cea mai mare piramidă există o cotă zilnică limitată de câteva sute de bilete. Cine vrea să vadă piramida lui Keops din interior astăzi trebuie să o facă devreme în zi, pentru că biletele se pot epuiza. Prezentarea oficială a sitului listează în mod explicit interioarele ca poziții separate, pe lângă biletul pentru sit.
Cota nu este, așadar, un truc de vânzare, ci o măsură de conservare cu o bază măsurabilă. Ea limitează exact variabila care cauzează daunele, și anume numărul de oameni care respiră simultan într-o încăpere de piatră închisă.
Cât de strict se procedează astăzi cu intervențiile
Cât de strict se procedează astăzi cu intervențiile o arată cel mai important proces din ultimii ani.
În ianuarie 2024, administrația antichităților a anunțat că va reamplasa blocurile de granit aflate la baza celei mai mici piramide, estimat pe trei ani. Opoziția internațională a venit rapid, lucrările au fost oprite, iar o comisie de evaluare cu experți din Egipt, Statele Unite, Cehia și Germania a preluat cazul. Rezultatul a fost o respingere unanimă: poziția originală a niciunui bloc nu poate fi determinată, așa că reamplasarea ar fi o invenție, nu o restaurare.
În schimb, comisia a recomandat ceea ce transformă un proiect de construcție într-un proiect de cercetare: măsurare, ordonarea blocurilor căzute, excavarea rampei de moloz, punerea rezultatului la dispoziția vizitatorilor. Starea actuală rămâne astfel starea actuală.
Principiul din spate nu este nou în conservarea monumentelor, dar aici este aplicat neobișnuit de consecvent: o intervenție trebuie să fie reversibilă și nu trebuie să creeze o stare pentru care nu există dovezi. Un bloc reașezat arată ca o constatare, dar este o afirmație.
Această linie se menține. La situl în sine, aproape nimic nu se mai schimbă, în timp ce împrejurimile sunt cu siguranță remodelate. În aceeași direcție indică cel mai recent raport de conservare al organismelor de patrimoniu mondial: o potecă planificată între marele muzeu și sit a fost evaluată ca o intervenție inacceptabilă în peisajul cultural, iar o zonă tampon stabilită oficial în jurul sitului lipsește și astăzi. Procedurile pentru acestea aparțin paginii despre statutul de patrimoniu mondial.
Cât mai rezistă piramidele?
Rămâne întrebarea care decurge din toate acestea. Cât mai rezistă piramidele de la Giza nu poate primi un răspuns serios cu un an, iar orice sursă care oferă unul și l-a inventat.
Motivul este că factorii decisivi nu au legătură cu piatra. Un corp masiv de piatră într-un climat uscat se erodează extrem de lent; ultimele patru milenii și jumătate sunt dovada. Ceea ce determină perioada sunt pompele, conductele de canalizare, irigațiile din vecinătate, calitatea aerului și întrebarea câți oameni stau cât timp în camere. Toate acestea sunt variabile care depind de decizii, nu de legile naturii.
Răspunsul onest este, prin urmare: pe termen nelimitat, atâta timp cât mediul este controlat, și semnificativ mai scurt dacă nu este. Sună nesatisfăcător, dar este exact punctul în care conservarea monumentelor intervine astăzi.
Cazare la marginea de est, cât timp există. Cartierul imediat la est de gard este reconstruit; casele mici cu terasă pe acoperiș și vedere liberă sunt, prin urmare, o proprietate cu termen de valabilitate. Trei case care acoperă acest lucru:
Lângă SfinxGiza Pyramids View Inn
- Mic dejun bun
- Transfer de la aeroport
- Două restaurante
- Recepție 24 de ore
- WiFi gratuit
Pentru cei care vor să vadă Sfinxul de pe scaunul de la micul dejun
Cel mai apreciatGreat Pyramid Inn
- Mic dejun fabulos
- Restaurant pe terasa de pe acoperiș
- Bar
- Transfer de la aeroport
- Recepție 24 de ore
Pentru majoritatea celor care vor să se cazeze în cartier
Grădină și piscinăMarriott Mena House
- Mic dejun excelent
- Piscină exterioară
- Spa și centru de wellness
- Trei restaurante
- Centru de fitness
Pentru cei care caută spațiu, grădină și piscină în loc de terasă pe acoperiș
Întrebări frecvente
Se pot prăbuși piramidele?
Nu. Sunt corpuri masive de piatră, fără o structură portantă care să cedeze. Se poate pierde material de la suprafață, nu stabilitatea.
De ce este cea mai mare piramidă mai joasă decât înainte?
Pentru că lipsesc învelișul lustruit și vârful. Din 146,6 metri inițiali au rămas aproximativ 138,5 metri, iar în vârf se află acum o mică platformă liberă.
Ce amenință cel mai mult monumentele în prezent?
Apa freatică ascendentă și sărurile pe care le transportă. De aceea, la sit funcționează o coborâre permanentă a apei freatice cu optsprezece puțuri.
De ce este limitat accesul în interior?
Pentru că umiditatea expirată de mulți vizitatori în coridoarele înguste provoacă eflorescențe de sare și mucegai. În anii 1990, toate cele trei interioare au trebuit reparate din acest motiv.
Va fi restaurat învelișul?
Nu. Un proiect în acest sens la cea mai mică piramidă a fost oprit în 2024 și respins în unanimitate de o comisie internațională, deoarece poziția originală a blocurilor nu poate fi determinată.