Pietre de revestiment ale Piramidelor Giza

Piramidele Giza arată astăzi ca niște scări uriașe din piatră brută. Niciodată nu au fost concepute așa.

Ceea ce vedeți este zidăria de nucleu. Era o umplutură, un interior portant care nu trebuia să fie vizibil și, prin urmare, este lucrat grosier: înălțimi neregulate ale blocurilor, rosturi late, pietră spartă și mortar între ele. Deasupra se afla un al doilea strat, iar acesta era cu totul altceva.

Acest strat exterior era format din calcar fin, aproape alb, extras din Tura, pe celălalt mal al Nistrului. Era lustruit neted, curgea fără trepte de la bază până la vârf și se termina într-un punct sus. O structură cu această suprafață reflectă lumina ca o suprafață polizată. Văzut de la distanță, în lumina dimineții, efectul trebuie să fi fost copleșitor.

Astăzi, acest strat lipsește în mare parte. La Piramida lui Keops, aproximativ opt metri de înălțime au fost pierduți astfel, iar pe flancuri a dispărut întreaga suprafață netedă. Ceea ce a rămas este scheletul brut.

Această pagină explică cum era lucrată exact această revestire, cum a dispărut, unde a ajuns și unde puteți atinge astăzi resturi din ea.

Înainte de a discuta despre pierdere, merită o privire asupra calității ceea ce s-a pierdut, deoarece aceasta este motivul principal pentru care subiectul este mai mult decât o notă de subsol.

Blocurile stratului exterior nu erau plăci subțiri, ci blocuri masive de construcție, cântărind uneori câteva tone, cu o suprafață exterioară înclinată la unghiul dorit și fețe de rosturi unghiulare. Nu au fost lipite pe piramidă, ci așezate și se susțineau singure.

Precizia acestor rosturi este punctul în care chiar și experții sobri rămân uimiți. La blocurile conservate din partea de nord-est, deschiderea medie a rosturilor este de aproximativ jumătate de milimetru, pe suprafețe de câțiva metri pătrați. Totuși, între pietre se află mortar, ceea ce face explicația și mai dificilă: așezarea a două blocuri atât de strâns una de alta este una dintre lucruri, dar a face același lucru cu un strat de mortar între ele este cu totul altceva.

Investigările unor blocuri individuale conservate arată, de asemenea, cât de atentă a fost prelucrarea. Un studiu de caz privind un singur bloc de revestiment într-o revistă de specialitate pentru tehnica antică de construcții analizează aceste detalii.

Important pentru înțelegerea șantierului: această precizie se aplica doar pielii. Era fața vizibilă, iar acolo s-a lucrat corespunzător. Zidăria de nucleu alături este brută, iar acest lucru nu a fost o greșeală, ci o diviziune a muncii.

Aducea aceste pietre în contact precis ar fi fost deja o muncă atentă; dar a face acest lucru cu mortar în rosturi pare aproape imposibil.

Flinders Petrie despre rosturile pietrelor de revestiment, după măsurătorile sale ale platoului în anii 1880

Petrie a comparat precizia revestirii cu munca unui optician al vremii sale, executată însă pe o suprafață de câțiva hectare.

Un cutremur și o decizie

Acest strat nu a dispărut prin intemperii, ci prin două evenimente, dintre care primul a fost un fenomen natural, iar al doilea o decizie.

Pe 8 august 1303, un cutremur puternic a zguduit regiunea. Piramidele nu s-au prăbușit, fiind prea masive, dar revestirea s-a desprins în mare parte de pe flancuri și a căzut. Astfel, în fața porților unei metropole în creștere, a apărut brusc un munte de blocuri de construcție de calitate superioară, deja tăiate și potrivite, care nu aparțineau nimănui și pentru care nu era nevoie să se exploateze o carieră.

Ce s-a întâmplat ulterior nu a fost o jaf impulsiv. A fost o obținere sistematică a materialelor, organizată timp de decenii. La mijlocul secolului al XIV-lea, sultanul al-Hasan a dispus transportarea pietrelor de pe platou și utilizarea lor în proiectele sale de construcție din Cairo, inclusiv în clădiri de moschei și fortificații. Drumul era scurt, materialul era de primă clasă, iar alternativa ar fi fost ruperea aceluiași calcar cu eforturi considerabile.

Un al doilea val a urmat în secolul al XIX-lea, când material a fost adăugat din nou de pe platou pentru marele moschee din Cetatea Cairo.

Monumentele de la Giza au fost astfel timp de secole ceea ce astăzi este greu de înțeles: cea mai convenabilă carieră din regiune.

De ce sunt treptele și culoarea așa cum sunt

Această preistorie explică două aspecte care îi surprind frecvent pe vizitatori.

În primul rând, treptele. Deoarece zidăria de nucleu constă în straturi de înălțimi diferite și lipsesc stratul neted, o structură arată astăzi ca o scară uriașă și neregulată. Acesta este exact motivul pentru care oamenii au urcat aici timp de secole și pentru ce escaladarea este acum interzisă. La piramida originală, escaladarea ar fi fost pur și simplu imposibilă: o suprafață închisă, netedă, cu o pantă de peste cincizeci de grade nu oferă niciun punct de sprijin.

În al doilea rând, culoarea. Monumentele par astăzi nisipii sau gri, deoarece vedem piatra de nucleu, care este alcătuită din calcar local, gălbui. Original, suprafața exterioară era mult mai deschisă. În combinație cu un vârf aurit sau cu o bordură luminoasă, rezultatul era un obiect vizibil de la distanță care reflecta lumina intens.

Remarcabil este ce spune acest lucru despre cronologie. Revestimentul a rezistat aproximativ trei mii și jumătate de ani. A fost pierdut în câteva secole, nu prin degradare, ci pentru că era util. O protecție a monumentelor care exclude recuperarea materialelor este o idee foarte tânără; astăzi, ansamblul este Patrimoniu Mondial și este protejat corespunzător.

Unde mai există revestiment conservat

Revestimentul nu a dispărut complet, iar pentru vizitatori aceasta este informația cea mai practică și utilă de pe această pagină.

Cel mai vizibil rest se află la vârful Piramidei lui Chephren. Acolo s-a păstrat partea superioară a pielii originale, deoarece era prea înaltă pentru a fi demontată ușor. Privită de jos, arată ca o glugă luminoasă și netedă pe o structură altfel aspră, și este singurul loc în care aspectul original al tuturor celor trei piramide poate fi încă citit.

Restul mai interesant se află la sol. Pe partea de nord a Piramidei lui Keops, lângă zona de intrare, se mai află blocuri originale de revestiment din stratul inferior, în poziția lor inițială. Sunt invizibile deoarece sunt joase și sunt ignorate de majoritatea vizitatorilor. Cine stă în fața lor vede suprafața exterioară înclinată și netedă, împreună cu rosturile fine, imediat lângă zidăria brută de nucleu de deasupra. Diferența dintre fața vizibilă și umplutură poate fi înțeleasă cu o singură privire în acest punct.

Situatia la Piramida lui Mykerinos este diferită. Straturile sale inferioare erau revestite cu granit, nu cu calcar, iar multe dintre aceste blocuri au fost doar brut prelucrate. Netezirea a fost probabil executată de jos în sus și a fost întreruptă brusc la moartea comanditarului, în plină lucrare. Aici vedeți deci contrapartea: nu o piele demontată, ci una niciodată finalizată.

Cum a arătat structura în ansamblu poate fi dedus destul de precis din aceste resturi. Din unghiul de pantă al suprafețelor exterioare conservate, înălțimea stratului inferior și lățimea bazei rezultă forma originală, iar din prelucrarea suprafeței rezultă efectul. Descrierile stării originale a construcției se bazează exact pe aceste puține locuri conservate, nu pe speculații.

Blocuri individuale detașate au ajuns în secolele trecute în muzee europene și pot fi privite de aproape acolo.

Inversarea narativului obișnuit

Ceea ce rămâne este o inversare a narativului obișnuit, și merită menționată.

De obicei, se spune că piramidele sunt impresionante pentru că au supraviețuit atât de mult timp. În cazul revestimentului, este exact opusul: acesta este partea care nu a supraviețuit și tocmai de aceea ne spune cele mai multe despre constructori. Acoperirea unei suprafețe de câțiva hectare cu rosturi precise la jumătate de milimetru este o realizare de alt tip decât așezarea a milioane de blocuri.

Cine stă astăzi în fața lor nu vede structura finală, ci substructura acesteia. Este aproximativ ca și cum ai evalua o clădire fără fațadă și ai lăuda cărămizile.

Practic, pentru o vizită, acest lucru înseamnă: căutați cele trei locuri în care se observă diferența. Blocurile de la poala nordică a Piramidei lui Keops, capacul de pe Piramida lui Chephren și mantelul de granit neterminat de la soclul Piramidei lui Mykerinos. Împreună, ele oferă o explicație completă pentru modul în care arătau aceste construcții și de ce nu mai arată astfel astăzi.

Și dacă data viitoare stați în fața unei construcții medievale din centrul istoric al Cairo, probabilitatea ca o parte a acestuia să fi stat odinioară pe o piramidă nu este mică.

Întrebări frecvente

Erau piramidele revestite cu marmură?

Nu. Era calcar fin, aproape alb, din Tura, pe celălalt mal al Nilului. Marmura nu apare în această fază de construcție în Egipt.

Când a fost îndepărtat revestimentul?

În esență începând cu secolul al XIV-lea, după ce un cutremur din anul 1303 desprinsese mari părți din el de pe flancuri. Un al doilea val a urmat în secolul al XIX-lea.

Se mai poate vedea revestiment original astăzi?

Da, în trei locuri: la poala nordică a Piramidei lui Keops, la vârful Piramidei lui Chephren și ca mantel de granit neterminat de la soclul Piramidei lui Mykerinos.

Se putea escalada piramidele în starea originală?

Nu. O suprafață închisă, netedă, cu o pantă de peste cincizeci de grade nu oferă niciun punct de sprijin. Treptele care sunt escaladate astăzi sunt zidăria de nucleu expusă.