Orientarea spre nord

Orientarea spre nord este proprietatea Piramidelor de la Giza care îi impresionează pe specialiști mai mult decât orice dimensiune. Înălțimea și masa sunt chestiuni de efort și organizare. Precizia este o chestiune de meșteșug.

Laturile celei mai mari piramide sunt aliniate cu cele patru puncte cardinale, iar abaterea față de nordul geografic se află în ordinul a câteva minute unghiulare, adică fracțiuni de grad. Pentru comparație: o busolă comercială nu indică nordul geografic, ci polul magnetic, astfel încât eroarea sa variază în funcție de locație, fiind de câteva grade. Cine ar dori să verifice orientarea acestor construcții cu o busolă ar găsi pe clădire o referință mai precisă.

Acest lucru a fost realizat fără telescop, fără instrument de măsurare a unghiurilor în sensul modern și fără ceas. Cum anume rămâne până astăzi neclar definitiv, iar exact asta face întrebarea interesantă. Există mai multe proceduri plauzibile, toate realizabile cu mijloacele vremii, dar niciuna nu este dovedită.

O măsură a ceea ce discutăm ajută la încadrare. Un minut unghiular este a șasezecimea unui grad. Pe o latură de bază de peste două sute de metri, o abatere de câteva minute unghiulare corespunde unei deplasări în ordinea centimetrilor sau a câtorva zeci de centimetri la capătul liniei. Constructorii au deci nu doar găsit direcția, ci au menținut-o pe o distanță de peste două sute de metri, într-un teren pe care trebuiau mai întâi să-l niveleze, și au repetat operația de patru ori pentru cele patru laturi.

Această pagină prezintă lucrurile în ordine: mai întâi măsurătoarea, adică ce s-a măsurat efectiv și de către cine, apoi procedurile propuse, apoi o constatare dintr-o măsurătoare recentă care modifică ușor narativul obișnuit și, în final, afirmațiile care se agață de acest subiect.

Cât de precisă este orientarea de fapt?

Mai întâi măsurătoarea, deoarece fără ea orice explicație este inutilă.

Comunitatea științifică a devenit conștientă de precizie prin topografia realizată de Flinders Petrie în anul 1881, care a lucrat pe platou cu un teodolit. De atunci, măsurătorile au fost revalidate de mai multe ori, cu procedee și echipamente diferite, inclusiv în anii '80 și ulterior cu topografie asistată de satelit. Ordinea de mărime nu s-a schimbat: abaterile se află în ordinul a câteva minute unghiulare.

Este important un aspect pe care prezentările populare ignoră adesea: astăzi nu se măsoară piramida așa cum a fost planificată, ci starea ei actuală. Îmbrăcămintea netedă lipsește aproape peste tot, muchiile sunt deteriorate, iar colțurile sunt parțial reconstruite. Fiecare indicație privind orientarea este deci o declarație despre resturile măsurabile și nu despre intenția constructorilor. Acesta nu este un argument împotriva preciziei, dar explică de ce diverse măsurători furnizează valori ușor diferite.

Cel mai recent studiu detaliat în acest domeniu provine de la Erin Nell și Clive Ruggles, care în decembrie 2006 au măsurat timp de o săptămână pe teren folosind o stație totală. Abordarea lor diferă de măsurătorile anterioare printr-un aspect crucial pentru rezultat: în loc să trianguleze între colțuri, au înregistrat serii de puncte de-a lungul secțiunilor bine conservate ale zidurilor și au determinat dreapta de ajustare din acestea. Astfel, rezultatul nu mai depinde de doi puncti care pot fi ambele deteriorate.

Publicarea acestei măsurători oferă câteva constatări rare în prezentările populare. Se afirmă că diferența dintre axele nord-sud ale Piramidei lui Cheops și cea a Piramidei lui Chephren este de aproximativ jumătate de minut unghiular. Laturile Piramidei lui Chephren sunt perpendiculare între ele mai riguros decât cele ale Piramidei lui Cheops. Și un punct la care vom reveni imediat: axa est-vest se află la ambele construcții mai aproape de direcția cardinală exactă decât axa nord-sud.

Orientare nordică sau orientare solară?

Să trecem la constatarea care modifică narativul obișnuit și care merită o atenție mai mare decât primește.

Povestea este relatată aproape întotdeauna ca o orientare spre nord. Constructorii căutau nordul, îl găseau cu o precizie uimitoare, iar celelalte laturi rezultau din aceasta. Măsurătoarea din 2006 sugerează o altă ordine. Dacă axa est-vest este mai precisă decât axa nord-sud, este posibil ca aceasta din urmă să fi fost referința, iar nordul să fi fost rezultatul, nu punctul de plecare.

Sprijină această idee și ceea ce se află în jur. Autorii au analizat nu doar cele trei mari construcții, ci și complexele mai mici și templele de pe teren, ajungând la concluzia că, la multe dintre acestea, orientarea est-vest în raport cu răsăritul soarelui, într-un caz cu apusul, ar fi putut fi un factor esențial, poate chiar principal.

Acest lucru este mai mult decât o nuanță. O orientare nordică trimite cu gândul la bolta cerească și la ideea unui regat nemuritor în jurul polului ceresc, în care intră regele. O orientare estică trimite cu gândul la soare, la răsărit și reapariție. Ambele sunt cunoscute din texte egiptene și nu se exclud reciproc. Doar că întrebarea despre care dintre cele două au trasat mai întâi constructorii nu este o subtilitate academică, ci o întrebare despre esența acestei construcții.

Un argument susține în plus interpretarea solară, iar acesta nu provine din măsurătoare, ci din teren. Complexele de pe platou sunt deschise spre est: acolo se află templele valei, acolo ajunge calea procesională, acolo începe procesiunea. Toată activitatea acestor complexe era orientată spre est, spre râu și spre răsărit. Faptul că axa care stabilește această direcție a fost trasată mai atent decât cealaltă ar fi, prin urmare, nu o coincidență, ci o priorizare.

Nu este decisivă. Studiul formulează prudent, iar alți specialiști insistă asupra orientării nordice ca referință primară. Ceea ce se poate spune este că versiunea populară, în care nordul este considerat implicit punctul de plecare, nu este singura posibilă.

Nu o revelație, ci o serie de măsurători

Mai aparține încă un gând practic, deoarece face procedura mai tangibilă decât orice calcul. Niciunul dintre procedeele propuse nu furnizează direcția într-un singur moment. Toate necesită repetiție: mai multe nopți sau mai multe zile, aceeași observație de fiecare dată și, la final, o medie. Așa că ceea ce avem aici nu este geniala idee a unui individ, ci rezultatul unei serii de măsurători, executate de oameni care știau că o singură observație nu este suficientă. Acest lucru este mai puțin spectaculos decât un secret și, în fond, mai impresionant.

Un al doilea fir al discuției nu privește procedura, ci data, și acesta este motivul pentru care acest subiect a ajuns în presa zilnică.

Ideea din spate este elegantă. Dacă constructorii s-au orientat după două stele, direcția indicată de această pereche de stele s-a mutat lent în jurul polului ceresc în timp, deoarece axa Pământului se rotește într-un ciclu de aproximativ douăzeci și șase de mii de ani. Această mișcare este calculabilă și reprezintă câteva minute unghiulare pe secol. Dacă se cunoaște abaterea unei construcții, se poate calcula în ce deceniu procedura ar fi produs exact această abatere.

Aplicată mai multor piramide, acest lucru oferă o succesiune temporală relativă, iar abaterile construcțiilor se potrivesc într-adevăr într-o astfel de serie. Propunerea a fost publicată într-o revistă de specialitate respectată și a fost larg discutată.

Totuși, a fost și criticată, iar obiecțiile nu sunt nefondate. Cea mai gravă este că calculul presupune ceea ce trebuie să demonstreze: funcționează doar dacă perechea de stele presupusă a fost folosită cu adevărat și dacă constructorii nu au făcut alte erori. Orice abatere provenită dintr-o măsurătoare inexactă, în loc să provină din mișcarea cerului, modifică rezultatul. O analiză critică a acestor calcule inverse atrage atenția asupra modului în care se poate obține ușor o dată aparent precisă dintr-o ipoteză plauzibilă.

Se adaugă un punct metodologic, pe care oricine îl poate înțelege fără cunoștințe de specialitate. Abaterile în cauză sunt de aceeași ordine de mărime ca diferențele dintre diversele măsurători ale secolului XX. Cine extrage decenii din astfel de valori lucrează la limita a ceea ce permit datele. Măsurătoarea din 2006 notează explicit cât de puține date fundamentale solide există, în ciuda dezbaterii îndelungate.

Pentru dumneavoastră ca cititor, încadrarea este mai importantă decât rezultatul: Datarea prin orientare este o propunere interesantă, nu o metodă consolidată, și nu înlocuiește niciuna dintre metodele de datare stabilite.