Marea Piramidă a lui Cheops și noile șapte minuni ale lumii

Există două liste, poartă același nume, iar aproape toate neînțelegerile legate de acest subiect apar din confuzia dintre ele.

Prima listă este antică. Autorii greci au alcătuit, în secolele al III-lea și al II-lea î.Hr., o enumerare a clădirilor mai remarcabile. Aceasta cuprindea șapte intrări, iar una dintre acestea era Marea Piramidă a lui Cheops. Din aceste șapte, astăzi mai există exact una, cea din Giza. Toate celelalte sunt distruse, iar la una dintre ele se discută și astăzi dacă a existat vreodată.

A doua listă este nouă. În 2007 s-a încheiat un vot public mondial, organizat de o fundație privată elvețiană, prin care s-a ales o nouă listă a șaptelea minuni pe internet și telefon. Statutul Mării Piriade a lui Cheops ca minune a lumii a fost o problemă încă de la început, iar soluția găsită generează confuzie până în prezent.

Pe scurt: Piramida nu a figurat la final pe lista de vot, dar nici nu a fost eliminată. A fost exclusă. De ce s-a întâmplat acest lucru și ce implică practic această cale specială constituie conținutul acestei pagini.

Lista antică nu a fost niciodată un registru oficial

Lista antică este mai veche decât cred majoritatea oamenilor și nu a fost niciodată un registru oficial.

Ea a fost alcătuită de autori greci, care au redactat o fel de recomandare de călătorie pentru cititorii cultivați. Cei mai cunoscuți sunt Filon din Bizanț, care a scris în jurul anului 225 î.Hr. un tratat despre cele șapte atracții, și Antipatros din Sidon, al cărui poem din sec. al II-lea î.Hr. este considerată cea mai veche versiune păstrată. Era vorba deci de o selecție subiectivă, realizată în spațiul cultural grecesc, iar corespunzător, aproape toate intrările se află în estul Mării Mediteraneene.

Soarta celorlalte șase intrări este cunoscută și parțial bine documentată. Templul Artemisei din Efes a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, fiind distrus definitiv în antichitatea târzie. Colosul din Rodos, o statuie de bronz din port, a rezistat puțin peste jumătate de secol înainte ca un cutremur să-l doboare; resturile sale au rămas pe sol timp de secole. Farul din Alexandria a rezistat cel mai mult și a intrat în ruină doar în Evul Mediu după mai multe cutremure, blocurile sale fiind folosite astăzi într-o fortăreață în același loc. Statuia lui Zeus din Olympia și Mausoleul din Halicarnas au dispărut, din acesta din urmă rămânând fragmente. Iar Grădinile Suspendate ale Babilonului sunt singura intrare pentru care nu există nicio dovadă arheologică până în prezent. O prezentare generală a listei antice arată cât de diferite sunt sursele pentru fiecare intrare.

Un detaliu face situația surprinzătoare: toate cele șapte clădiri au existat simultan doar pentru o perioadă de mai puțin de șasezeci de ani. Colosul din Rodos a căzut prăpăstios într-un cutremur când alte intrări nici măcar nu fuseseră construite sau tocmai erau finalizate. Lista descrie deci o ordine mondială permanentă, ci un moment foarte scurt.

Și în acest moment, Marea Piramidă a lui Cheops avea deja peste două mii de ani. Era singura intrare care părea antică la momentul enumerării. Pentru autorii greci, ea era ceea ce este pentru noi: o construcție dintr-un trecut imaginar de departe.

Noua listă a rezultat dintr-o campanie

Noua listă a rezultat dintr-o campanie, iar aceasta nu este o descriere disprețuitoare, sincură.

Inițiatorul a fost regizorul și antreprenorul elvețian Bernard Weber, care a organizat un vot mondial printr-o fundație proprie. Dintre inițial peste o sută propuneri, s-a format o selecție de douăzeci și unci finaliști, asupra cărora s-a putut vota pe internet și telefon. Rezultatul a fost anunțat pe 7 iulie 2007 la Lisabona.

Amplitudinea a fost remarcabilă. Dintre peste o sută de clădiri propuse, s-a format o listă de douăzeci și unci finaliști, inclusiv Acropola, Alhambra, Hagia Sophia, Opera din Sydney și Statuia Libertății. Organizatorii au vorbit ulterior de aproximativ o sută de milioane de voturi, un număr care nu poate fi verificat independent, deoarece procedura nu cerea înregistrare. Fundația însăși își descrie relația cu UNESCO ca separată, având obiective comune fără o legătură formală.

Acțiunea a fost un succes mediatic și a fost criticată de la început. Principala critică viza metoda: cine votează decide nu în funcție de importanța culturală a clădirii, ci de țara care organizează cea mai mare campanie. Voturile multiple erau posibile, iar mai multe guverne și-au îndemnat activ populația să participe.

Din punct de vedere profesional, selecția se baza pe o altă fundamentă decât orice evaluare științifică. Măsura atenția, nu importanța. Acest lucru este legitim atâta timp cât se știe ce s-a măsurat, iar UNESCO a subliniat exact acest aspect într-o declarație.

De ce a protestat Egiptul

Pentru Egipt, situația era delicată dintr-un alt motiv, iar reacția a fost clară.

Obiecția suna astfel: o clădire care stă de peste patru mii și jumătate de ani și a supraviețuit ca unică din lista antică nu trebuie să se impună într-un vot online împotriva unor clădiri mai tinere. Din perspectiva egipteană, participarea nu era o oportunitate, ci o demontare. Critica a venit de la cel mai înalt nivel al administrației antichităților și a fost făcută publică.

Organizatorii au răspuns cu un compromis. Primăvara anului 2007, ansamblul a fost scos din vot și declarat candidat onorific. Astfel, statutul onorific al Mării Piriade a lui Cheops înseamnă exact ceea ce sugerează: este în afara competiției, recunoscută explicit, dar nu aleasă.

În practică, acest lucru înseamnă trei lucruri. Piramida nu este membră a noii liste a șaptelea minuni. Nu a pierdut nici la vot. Și continuă să facă parte din lista antică, din care nu a fost niciodată eliminată și pe care nimeni nu o poate acorda sau retrage.

Titlul care are cu adevărat consecințe

Dacă cauți un titlu care are consecințe reale, niciunul dintre cele două menționate până acum nu este acesta.

Este statutul de Patrimoniu Mondial. Necropola din Giza figurează împreună cu câmpurile de piramide de la Abusir, Saqqara și Dahshur pe lista patrimoniului mondial UNESCO din 1979, sub titlul „Memphis și necropola sa”. Acest statut nu este un titlu onorific, ci o procedură cu consecințe.

El obligă statul la măsuri de protecție și raportare, leagă intervențiile de documentație și permite participarea internațională la conservare și supraveghere. O parte semnificativă a ceea ce vizitatorii experimentează astăzi pe platou ca regulă este legată de acest lucru: interdicția de a urca, barierele în jurul Sphinxului, zonele interzise construcțiilor la marginea terenului, limitarea biletelor pentru interior.

Concret, acest lucru înseamnă: statul contractant trebuie să raporteze periodic starea sitului, să anunțe intervențiile planificate și să colaboreze cu Comitetul Patrimoniului Mondial în caz de pericol. Dacă protecția lipsește, un sit poate fi inclus pe Lista Roșie a patrimoniului mondial în pericol și, în ultimă instanță, eliminat. Ambele situații s-au produs deja, deși rar. Exact această posibilitate este pârghia din spatele zonelor interzise construcțiilor și a condițiilor, iar aceasta explică de ce dezbaterea privind construcțiile de pe marginea estică a platoului este purtată de decenii.

Diferența poate fi rezumată într-o frază. Lista antică este istorie literară, votul din 2007 a fost o campanie, iar statutul de Patrimoniu Mondial este administrare. Doar al treilea punct are impact asupra faptului dacă clădirea va sta așa cum stă astăzi peste o sută de ani.

Piramida nu are nevoie de listă

Remarcabil în toată această poveste este faptul că piramida nu are absolut nevoie de ea.

A fost prima clădire de pe o listă care există de peste două mii de ani. Este singura intrare care mai există. A stat mai mult timp pe locul întâi al celor mai înalte clădiri din lume decât timpul scurs de atunci. Și era deja o destinație pentru călători când autorii greci au început să scrie liste.

Un vot în 2007 nu adaugă nimic și nu ia nimic. Acest lucru era probabil esența obiecției egiptene: nu teama de a pierde, ci constatarea că întrebarea era pusă greșit. Cine dorește să explice situația într-o frază, ar trebui să aleagă următoarea: Marea Piramidă a lui Cheops este singura minune antică care mai stă în picioare, iar în 2007 a participat în afara competiției. Tot restul este istorie de campanie.