Câți muncitori au construit Marea Piramidă a lui Keops?

Întrebarea privind numărul pare simplă, dar are o problemă fundamentală: nu există nicio listă. Niciun text egiptean nu menționează efectivul de muncitori, nicio placă de piatră nu consemnează un bilanț, iar singura cifră antică păstrată provine de la un călător grec și este aproape sigur greșită.

Herodot a scris despre o sută de mii de bărbați care lucrau în schimburi de trei luni. Această cifră s-a menținut timp de două mii cinci sute de ani și este și astăzi prima care vine în minte multora. Totuși, nu rezistă în fața săpăturilor. O așezare pentru o sută de mii de oameni ar fi fost cel mai mare oraș al vremii sale, cu un aparat logistic care ar fi depășit cu mult tot ce se poate dovedi pe platou.

Ceea ce există în schimb este mai bun decât o cifră din a doua mână: un oraș dezgropat. Începând cu anii 1980, la sud-est de piramide este scoasă la lumină o așezare în care locuiau, mâncau și erau administrați constructorii. Din locurile lor de dormit, din cuptoarele lor și din deșeurile lor osoase se poate estima câți oameni trăiau acolo simultan.

Rezultatul este cu un ordin de mărime sub cel al lui Herodot. Și vine cu o restricție care lipsește din majoritatea paginilor pe această temă.

Înainte de toate, merită o distincție de care se lovesc majoritatea cifrelor. Cine a fost implicat în construcție nu este același lucru cu cine a stat pe șantier. La a doua grupă aparțin zidarii, echipele de tractare și meșteșugarii de față. La prima se adaugă muncitorii din carierele de la Tura și Assuan, echipajele navelor de pe fluviu, dulgherii care întrețineau săniile și bărcile, fierarii care ascuțeau uneltele, precum și brutarii, berarii și olarii care țineau în funcțiune tot aparatul.

Și în spatele acestora se află un grup care nu apare în nicio enumerare: fermierii al căror surplus a asigurat hrana timp de două decenii. În funcție de unde trasezi granița, răspunsul se schimbă cu un factor de trei. Tocmai de aceea circulă atât de multe cifre diferite una lângă alta, fără ca vreuna să fie neapărat greșită.

Heit el-Ghurab a fost un oraș planificat

Locul se numește în arabă Heit el-Ghurab, Zidul Ciorii, după un zid masiv de piatră care formează marginea de nord-vest a terenului. Este dezgropat de zeci de ani de Ancient Egypt Research Associates sub conducerea lui Mark Lehner, iar ceea ce a ieșit la iveală nu este o adunătură de barăci, ci un oraș planificat.

Cele mai vizibile construcții sunt patru blocuri de săli alungite, interpretate ca galerii de dormit: încăperi înguste cu bănci de dormit ridicate de-a lungul pereților, fiecare cu propria zonă de gătit la capăt. Între ele se află brutării cu cuptoare și forme de pâine la o scară care ar fi inutilă pentru o gospodărie. Se adaugă curți de depozitare cu silozuri rotunde, țarcuri pentru vite, ateliere, trei străzi principale și o clădire administrativă mare.

Rapoartele de săpătură pentru această așezare descriu, de asemenea, mii de amprente de sigilii din lut, purtând nume, titluri și instituții. Ele sunt dovada că aici nu s-a improvizat, ci s-a administrat: cu responsabilități, livrări și contabilitate.

Zidul care dă numele este el însuși o construcție de proporții: aproximativ două sute de metri lungime, câțiva metri înălțime și ridicat din blocuri care ar fi exagerate pentru o simplă delimitare. Printr-un portal, iar interpretarea actuală vede aici trecerea între zona portuară și terenul orașului piramidelor. Acest lucru se potrivește cu o altă descoperire: așezarea nu se afla în deșert, ci la un port prin care ajungeau materiale și alimente.

Cine compară așezarea muncitorilor de la piramidele din Giza cu o tabără de corturi o subestimează clar. Mai aproape este comparația cu un oraș-fabrică: construit pentru un scop, operat pe durată limitată, cu o aprovizionare care venea din exterior.

GetYourGuide

Tur de jumătate de zi la piramidele din Giza și Sfinx

★ 4,6(3.680 Recenzii)

• Un ghid autorizat explică ce construcții de pe platou făceau parte din organizarea șantierului
• Privirea de pe platou spre sud-est arată poziția așezării în teren
• Biletul de intrare pe platou, ghidaj în limba germană și preluarea de la hotel sunt incluse
• Anulare gratuită până cu 24 de ore înainte de începere

de la 35 €

Vezi datele disponibile și prețurile actuale

Două căi către un număr de persoane

Din aceste descoperiri se pot deduce numere de persoane pe două căi independente, iar tocmai acest lucru le face solide.

Prima cale trece prin spațiu. Galeriile de dormit pot fi măsurate, suprafețele de culcare numărate. Rezultă o ocupare de ordinul a o mie cinci sute până la două mii de persoane care dormeau simultan în această parte a așezării. Aceștia nu sunt toți cei implicați, ci cei care dormeau la fața locului.

A doua cale trece prin mâncare. Din oasele de animale din deșeurile așezării se poate estima consumul de carne, iar rezultatele sunt surprinzător de concrete: zilnic peste 1.800 de kilograme de carne de bovine, ovine și caprine, livrate din proprietăți din toată țara. Cu rații realiste, aceasta hrănește un ordin de mărime de aproximativ zece mii de oameni.

Cum era organizată forța de muncă se poate completa din inscripțiile de la alte construcții. Echipele erau împărțite în unități numite, acestea la rândul lor în divizii mai mici, iar numele acestor grupuri apar ca marcaje pe blocurile de piatră, printre altele în camerele de descărcare ale Marii Piramide a lui Keops. Este vorba, așadar, de o structură fixă cu responsabilități, nu de o masă anonimă.

Ambele căi nu duc la același număr, iar aceasta nu este o contradicție. Una măsoară cine dormea în galerii, cealaltă câți erau aprovizionați în total. O parte din forța de muncă locuia în împrejurimi, în case proprii sau în satul vecin.

Ceea ce există ca dovezi arheologice pentru muncitorii piramidelor nu oferă, așadar, un număr, ci un coridor: câteva mii stabili la fața locului, în jur de zece mii angajați simultan, iar de-a lungul anilor un multiplu al acestora, deoarece echipele roteau.

Această așezare nu aparține Marii Piramide a lui Keops

Și acum restricția care lipsește aproape peste tot: această așezare nu aparține Marii Piramide a lui Keops.

Datarea sitului îl atribuie perioadei celor două construcții ulterioare. Descrierea oficială a sitului menționează explicit constructorii complexelor lui Khafre și Menkaure ca locuitori și notează doar că sub acestea s-ar putea afla rămășițe mai vechi din timpul lui Keops.

Pentru întrebarea inițială, aceasta înseamnă: orașul pe care îl cunoaștem este cel al celei de-a doua și a treia construcții. Cazările echipelor care au ridicat cea mai mare dintre ele nu au fost încă identificate cu certitudine. Ele ar putea fi sub așezarea mai recentă, ar fi putut sta în alt loc al platoului sau ar fi putut dispărea sub construcțiile actuale de la poalele pantei.

Un indiciu că ele trebuie să fi existat se află în însemnările inspectorului Merer. Jurnalul său de serviciu din anul 27 al domniei lui Keops consemnează călătorii cu pietre de fațadă către platou și menționează puncte de oprire și cazări. Un șantier de această dimensiune fără așezare aferentă este logistic de neconceput. Dar asta nu înseamnă că a fost găsită.

Transferul către Marea Piramidă a lui Keops este, așadar, o analogie, nu o măsurătoare. Este bine întemeiată, deoarece ambele proiecte au avut loc în aceeași generație, cu aceleași instituții și la o scară comparabilă. Totuși, nu este riguroasă, iar cine dă o cifră pentru cea mai mare construcție ar trebui să menționeze că provine de la vecină.

Un cal a găsit necropola muncitorilor

Al doilea sit a ieșit la lumină dintr-o întâmplare care aproape că nu poate fi inventată. În 1990, calul unei călărețe s-a împiedicat pe pantă de o margine de zid. Sub ea se afla marginea unei necropole în care erau îngropați muncitorii, amenajată pe două niveluri: dedesubt morminte simple, deasupra structuri mai mari pentru supraveghetori și meșteșugari.

Ceea ce face acest sit atât de semnificativ sunt inscripțiile. Ele menționează denumiri de meserii și titluri, precum și numele unor echipe care se autodenumeau așa cum astăzi s-ar numi o divizie: ca urmași ai regelui lor. Oamenii considerați proprietate nu primeau în Vechiul Regat propriile structuri în apropierea mormântului regelui și nici inscripții cu mândrie profesională.

Scheletele arată, de asemenea, ce făcea munca cu trupurile: fracturi vindecate, coloane uzate, dar și urme de îngrijire medicală. Muncitorii piramidelor din Giza erau, așadar, puternic solicitați fizic și, în același timp, tratați când se întâmpla ceva.

Remarcabilă este și forma construcțiilor. Mai multe dintre micile structuri imită în chirpici ceea ce stă alături în piatră: piramide minuscule cu latura de câțiva metri, unele cu propria mică capelă în față. Este un gest care spune multe despre conștiința de sine a celor îngropați. Ei nu copiau mormântul unui nobil oarecare, ci forma de construcție la care lucraseră ei înșiși.

Și locația este o declarație. Necropola se află pe pantă, deasupra așezării și în axul vizual al construcțiilor. Cei îngropați acolo rămâneau asociați proiectului, dincolo de moarte. Într-o societate în care apropierea de mormântul regelui era o chestiune de rang, acesta nu este un loc întâmplător.

Pentru întrebarea numerică, necropola este doar un indiciu grosier, deoarece a fost folosită timp de decenii și nu este complet dezgropată. Pentru întrebarea cine erau acești oameni, este cel mai important sit.

GetYourGuide

Bilet de intrare pe platou ca cod QR pe telefon

Important: Biletul pentru zonă nu acoperă necropola muncitorilor conform ministerului. Pentru această zonă este necesar un bilet separat.

de la 14 €

Vezi