Piramida lui Khafre de la Giza: cea cu vârful

Aproape oricine ajunge pentru prima dată pe platou arată spre clădirea greșită. Piramida cu vârful întunecat și vizibil, care pare cea mai înaltă și domină majoritatea fotografiilor, nu este cea mai mare. Este a doua.

Piramida lui Khafre este într-adevăr a doua ca mărime din complex, dar pare prima. Există două motive pentru această impresie, ambele verificabile. În primul rând, se află pe un teren mai înalt: creasta stâncoasă urcă spre sud-vest, iar baza ei este cu aproximativ zece metri mai sus decât cea a vecinei. În al doilea rând, și-a păstrat vârful, în timp ce vecinei îi lipsesc straturile superioare. Cine compară două siluete fără să țină cont de sol va ajunge inevitabil la un rezultat greșit.

Se adaugă o înclinație mai abruptă, care întărește impresia. Laturile urcă cu peste 53 de grade, față de aproape 52 la marea vecină. Diferența pare mică, dar la o înălțime de peste o sută de metri se simte clar.

Constructorul a fost fiul predecesorului său. În germană s-a impus forma grecească a numelui, dar în literatura de specialitate apare mai des cea egipteană. Dacă întâlniți Piramida lui Chafre, este vorba despre aceeași construcție.

De la acest rege există, apropo, ceva ce tatălui său îi lipsește: portrete în mărime naturală. Din templul său din vale provine o statuie șezândă din piatră întunecată, în care un șoim îmbrățișează din spate capul regelui, și au fost găsite resturi ale altor statui. În timp ce de la constructorul celei mai mari piramide s-a păstrat doar o figurină de fildeș de câțiva centimetri, chipul acestui rege este cunoscut din mai multe reprezentări. Tocmai de aceea el joacă un rol și în discuția despre chipul Sfinxului.

Și încă ceva deosebește această construcție de celebra vecină: interiorul este mai simplu, de obicei mai gol, și face parte din singurul dintre cele trei complexe unde lanțul complet de la vale până la vârf poate fi parcurs încă pe teren.

Cifrele și vârful

Mai întâi cifrele, pentru că ele stau la baza tuturor celorlalte.

Inițial, construcția avea 143,5 metri înălțime, latura bazei măsoară 215,25 metri, iar înclinația este de 53 de grade și 10 minute. Astăzi lipsesc straturile superioare, inclusiv piramida mică de vârf, astfel încât înălțimea este ceva mai mică. Astfel, construcția este în toate dimensiunile inferioară vecinei sale nordice, dar clar superioară celei de-a treia piramide, care nu atinge nici jumătate din înălțime.

Cea mai remarcabilă este vârful. Pe partea superioară se află încă placarea originală din calcar fin, o suprafață continuă pe aproximativ sfertul sau treimea superioară a înălțimii. Este singurul rest mai mare al unei învelitori de piramidă de pe întreg platoul și arată cum arătau toate cele trei construcții: netede, luminoase, fără trepte vizibile.

La capătul inferior, placarea era diferită. Stratul de jos nu era din calcar, ci din granit, un material mai pretențios și mult mai dur, care proteja baza împotriva deteriorării și, în același timp, arăta rangul. Resturi din acest strat se păstrează în mai multe locuri la bază. Aceeași soluție se găsește, la o scară mult mai mare, la a treia și cea mai mică piramidă a platoului.

S-a păstrat dintr-un motiv neromantic. Blocurile de placare au fost îndepărtate timp de secole ca material de construcție, iar în mod logic se începe de jos. Ceea ce se afla la optzeci de metri înălțime nu merita efortul. Restul suprafeței a dispărut, vârful a rămas.

Complexul din jur face parte din 1979, împreună cu celelalte câmpuri de piramide, din Patrimoniul Mondial, care protejează în mod explicit nu clădiri individuale, ci peisajul continuu de la Giza până la Dahshur.

Interiorul surprinde prin simplitate

Interiorul este adevărata surpriză, și anume datorită simplității sale.

Există două intrări, ambele pe latura de nord. Cea superioară se află la aproximativ unsprezece metri și jumătate deasupra solului, cea inferioară la nivelul solului, puțin mai la nord. Ambele duc prin coridoare descendente la un coridor orizontal și de acolo într-o singură cameră. Nicio cameră suprapusă, nicio galerie înaltă, nicio construcție de descărcare. De ce au fost făcute două intrări nu este pe deplin clarificat; interpretarea răspândită presupune o replanificare în timpul construcției.

Camera funerară se află în cea mai mare parte în stânca naturală, nu în zidărie, doar tavanul este format din blocuri de calcar înclinate. În podeaua ei este încastrat un sarcofag din granit întunecat, până la marginea superioară, cu capacul spart.

Camera a fost pătrunsă în epoca modernă pentru prima dată în martie 1818 de Giovanni Belzoni, fost artist de circ, care lucra ca săpător. El a găsit sarcofagul gol și camera jefuită, și a lăsat pe perete o inscripție cu numele său și data, vizibilă și astăzi. Documente și fotografii privind cercetarea construcției se află în arhiva digitală a Universității Harvard.

Belzoni nu a fost însă primul. În cameră s-au găsit indicii că edificiul fusese deschis deja în Evul Mediu, ceea ce se potrivește cu sarcofagul gol. Belzoni a fost primul european al epocii moderne care a redescoperit drumul și l-a documentat. Anterior apăruse ca artist de forță la bâlciuri și a ajuns în Egipt prin tehnica de construcții hidraulice, ceea ce i-a adus puțin prestigiu în lumea specialiștilor din vremea sa. Însemnările lui sunt totuși utilizabile și astăzi.

Cine vine din marea piramidă vecină simte imediat diferența. Drumul este mai scurt, coridorul ceva mai comod, iar în cameră rareori sunt mai mult de o mână de oameni.

Ce este atașat acestei piramide

Ceea ce face această construcție atât de valoroasă pentru înțelegerea întregului platou nu ține de ea însăși, ci de ceea ce este atașat.

Fiecare complex piramidal includea un templu la apă, un drum procesional și un templu pe latura de est a piramidei. La marea vecină, din acest lanț aproape că nu a rămas nimic. Aici încă stă în picioare: Templul din vale, la marginea de jos a platoului, este păstrat în picioare, o construcție cu miez de calcar și placare din granit de Assuan, cu stâlpi pătrați și podea din alabastru. De acolo, drumul procesional urcă într-o linie vizibilă până la templul funerar.

Și acest templu din vale se află imediat lângă Sfinx. Nu este o coincidență a topografiei, ci esența argumentului de datare: blocurile templului Sfinxului de alături provin din aceeași operațiune de exploatare a carierei din care a fost tăiată figura, iar ambele temple aparțin aceleiași faze de construcție. Cine vrea să știe de ce Sfinxul este atribuit acestui rege trebuie să se uite la acest grup de clădiri.

Templul funerar de pe latura de est a fost la vremea lui cel mai mare pe care îl văzuse Egiptul. S-au păstrat în principal fundațiile, dar planul se poate citi încă: o zonă de intrare, o curte deschisă, rânduri de depozite și o zonă de cult direct pe flancul piramidei. Din acest complex, cultul a fost practicat timp de generații, finanțat din bunuri alocate special.

Complexul includea, de asemenea, cinci gropi pentru bărci și o piramidă de cult pe latura de sud, a cărei fundație a fost dovedită. Piramide secundare pentru regine nu există aici, spre deosebire de complexul vecin din nord.

Trei lucruri care merită văzute pe loc

Trei lucruri merită văzute pe loc, și niciunul nu costă în plus.

Primul este privirea la marginea vârfului. Acolo unde se termină placarea netedă și începe miezul brut, vedeți într-o singură linie diferența dintre construcția finită și ceea ce a rămas astăzi din toate cele trei. Această margine este singurul loc de pe platou unde ambele stări sunt una lângă alta.

Al doilea este ocolul în jurul bazei. În jurul construcției se întinde o incintă, iar în mai multe locuri se vede că stânca nu a fost nivelată, ci integrată în construcție: straturile inferioare stau parțial direct pe roca naturală, care a fost lăsată.

Al treilea este drumul de la templul din vale în sus. Durează aproximativ un sfert de oră, nu este semnalizat și este evitat de majoritatea grupurilor, pentru că ele merg cu autobuzul electric. Cine îl parcurge trăiește succesiunea pentru care a fost proiectat întregul complex.

Dacă interiorul este închis, și asta se întâmplă, pierderea este suportabilă. Camera este goală, iar ceea ce merită cu adevărat văzut la acest complex se află în exterior: vârful, granitul de la bază, drumul procesional și templul din vale. Dintre cele trei piramide, aceasta este cea la care o vizită funcționează complet și fără vizitarea interiorului.

Pentru fotografii există o regulă simplă: dimineața soarele este în est și luminează flancul nord-estic, inclusiv vârful. După-amiaza târziu, aceeași suprafață este în umbră, dar lumina razantă conturează treptele miezului.

Întrebări frecvente

Este Piramida lui Khafre mai înaltă decât Piramida lui Keops?

Nu. Este mai joasă, dar pare mai înaltă pentru că se află pe un teren mai înalt, și-a păstrat vârful și are o înclinație mai abruptă.

De ce doar ea are un vârf?

Pentru că blocurile de placare au fost îndepărtate de jos în sus. Ceea ce se afla chiar sus nu merita efortul și a rămas.

Se poate intra înăuntru?

De obicei da, cu un bilet separat, care se cumpără pe loc. Este mult mai ieftin decât cel al marii vecine și rareori epuizat.

Ce se vede înăuntru?

Un coridor descendent, un coridor orizontal și o singură cameră cu un sarcofag de granit în podea. Fără picturi, fără inscripții, cu excepția celei a unui săpător din 1818.

De ce are două intrări?

Nu este clarificat. Interpretarea obișnuită presupune o replanificare în timpul construcției, când complexul a fost mutat spre sud.