Piramida lui Chephren din Giza: cea cu capacul

Cei aproape toți cei care ajung pentru prima dată pe acest amplasament arată spre construcția greșită. Piramida cu capacul distinctiv, întunecat, de la vârf, care pare cea mai înaltă și domină majoritatea fotografiilor, nu este cea mai mare. Este a doua.

Piramida lui Chephren este într-adevăr a doua ca mărime a complexului, și totuși pare prima. Pentru această iluzie există două motive, ambele verificabile. În primul rând, se află pe un teren mai înalt: creasta stâncoasă se înalță spre sud-vest, iar baza sa este situată la aproximativ zece metri mai sus decât cea a vecinei sale. În al doilea rând, și-a păstrat vârful, în timp ce vecinei îi lipsesc straturile superioare. Cine compară două siluete fără a lua în calcul nivelul solului va ajunge inevitabil la concluzia greșită.

Se adaugă o pantă mai abruptă, care accentuează impresia. Pantele se ridică cu puțin peste 53 de grade, față de puțin sub 52 la marele vecin. Diferența sună mică, dar se simte clar la o înălțime de peste o sută de metri.

Comanditarul a fost fiul predecesorului său. În limba germană s-a impus forma greacă a numelui, în literatura de specialitate fiind frecvent folosită forma egipteană. Dacă vă întâlniți cu Piramida lui Chafre, este vorba despre aceeași construcție.

De altfel, de la acest rege există ceva ce îi lipsește tatălui său: portrete conservate la dimensiuni naturale. Din templul său de jos provine o statuie șezândă din piatră închisă la culoare, pe care un falcon (pasăre sacră) îl cuprinde din spate de capul regelui, și au fost găsite resturi ale altor statui. În timp ce de la comanditarul celei mai mari piramide s-a transmis doar o figurină de ivoriă de câteva centimetri, chipul acestui rege este cunoscut din mai multe reprezentări. Tocmai de aceea, el joacă și un rol în discuțiile privind chipul Sfinxului.

Și încă ceva distinge această construcție de celebra sa vecină: este mai simplă în interior, este de obicei mai goală și face parte dintre singurele trei complexe unde lanțul complet, de la vale până la vârf, se poate urmări încă pe teren.

Numerele și capacul

Mai întâi numerele, deoarece ele constituie baza pentru toate celelalte.

Inițial, construcția avea o înălțime de 143,5 metri, latura bazei măsura 215,25 metri, iar panta era de 53 de grade și 10 minute. Astăzi lipsesc straturile superioare împreună cu piatra finală (piatra de vârf), astfel încât înălțimea este puțin mai mică. Prin urmare, construcția este inferioară vecinei sale din nord din punct de vedere al tuturor dimensiunilor, dar semnificativ superioară celei de-a treia piramide, care nu atinge nici jumătate din înălțime.

Cel mai remarcabil aspect este capacul. Pe partea superioară se mai află încă revestimentul original din calcar fin, o suprafață continuă care acoperă aproximativ sfertul până la treimea superioară a înălțimii. Este singurul rest important al pielii exterioare a unei piramide pe întregul amplasament și arată cum arătau toate cele trei construcții odată: netede, deschise la culoare, fără trepte vizibile.

La partea inferioară, revestimentul era executat diferit. Stratul inferior nu era din calcar, ci din granit, un material mai costisitor și mult mai dur, care proteja soclul împotriva deteriorării și indica totodată rangul. Resturi din acesta s-au păstrat în mai multe locuri la bază. Aceeași soluție se regăsește, într-o măsură mult mai mare, la a treia și cea mai mică piramidă a complexului.

S-a păstrat dintr-un motiv nepoetic. Blocurile de revestiment au fost extrase de-a lungul secolelor ca material de construcție, iar începerea demontării se făcea logic de jos. Ceea ce se afla la optzeci de metri înălțime nu mai merita efortul. Restul suprafeței a dispărut, vârful a rămas.

Complexul din jur face parte din Patrimoniul Mondial din 1979, împreună cu celelalte câmpuri piramidale, protecția referindu-se explicit nu la construcții individuale, ci la peisajul continuu de la Giza până la Dahshur.

Interiorul surprinde prin simplitate

Interiorul este adevărata surpriză, datorită simplității sale.

Există două intrări, ambele pe partea nordică. Intrarea superioară se află la aproximativ unsprezece metri și jumătate deasupra solului, cea inferioară la nivelul solului, puțin mai spre nord. Ambele conduc printr-o galerie descendentă către o galerie orizontală și de acolo către o singură cameră. Fără camere suprapuse, fără galerie înaltă, fără structuri de descărcare. Motivul pentru care au fost prevăzute două intrări nu este clarificat definitiv; interpretarea răspândită presupune o replanificare în timpul construcției.

Camera funerară este săpată în mare parte în stânca nativă și nu în zidărie, doar tavanul fiind format din blocuri de calcar așezate înclinat. În podeaua sa este încorporat un sarcofag din granit închis la culoare, îngropat până la marginea superioară, cu capacul rupt.

Camera a fost vizitată pentru prima dată în epoca modernă în martie 1818 de Giovanni Belzoni, un fost artist de circ care lucra ca excavator. A găsit sarcofagul gol și camera jefuită, iar pe perete a lăsat o inscripție cu numele și data sa, vizibilă și astăzi. Documente și fotografii privind cercetarea construcției se află în arhiva digitală a Universității Harvard.

Totuși, Belzoni nu a fost primul. În cameră s-au găsit indicii că construcția fusese deja deschisă în Evul Mediu, ceea ce corespunde sarcofagului gol. Belzoni a fost primul european al epocii moderne care a redescoperit calea și a documentat-o. Anterior, avusese activități de forță la târguri și a ajuns în Egipt prin tehnica lucrărilor hidraulice, ceea ce i-a adus puțină reputație în cercurile de specialitate ale vremii. Totuși, notele sale rămân utile până astăzi.

Cinevine din marele vecin, observă imediat diferența. Drumul este mai scurt, galeria puțin mai confortabilă, iar în cameră stau rareori mai mult de o mână de oameni.

Ce depinde de această piramidă

Ceea ce face această construcție valoroasă pentru înțelegerea întregului complex nu stă chiar în ea însăși, ci în ceea ce depinde de ea.

Fiecărui complex piramidal îi aparțineau un templu lângă apă, o rampă de acces și un templu pe partea de est a piramidei. La marele vecin, aproape nimic nu a rămas din acest lanț. Aici, el există încă: Templul de jos, situat la marginea complexului, este intact, o construcție cu nuclee din calcar și revestiment din granit de Assuan, coloane pătrate și podea din alabaster. De aici, rampa de acces duce, într-o linie recognoscibilă, sus către templul funerar.

Iar acest templu de jos se află imediat lângă Sfinx. Aceasta nu este o coincidență topografică, ci esența argumentului de datare: blocurile templului Sfinxului alăturat provin din același proces de extracție din care a fost sculptată figura, iar ambele temple fac parte din aceeași fază de construcție. Cine vrea să afle de ce Sfinxului i se atribuie acest rege, trebuie să privească acest grup de construcții.

Templul funerar de pe partea de est era, la vremea sa, cel mai mare văzut vreodată de Egipt. S-au păstrat în principal fundațiile, dar planul poate fi încă citit: o zonă de intrare, o curte deschisă, rânduri de magazine și o zonă de cult imediat lângă panta piramidei. Cultul a fost practicat prin această ansamblu de-a lungul generațiilor, finanțat din bunuri alocate special în acest scop.

Complexul includea, de asemenea, cinci gropi pentru bărci și o piramidă de cult pe partea de sud, a cărei fundație a fost dovedită. Spre deosebire de complexul vecin din nord, nu există aici piramide secundare pentru regine.

Trei lucruri care merită văzute la fața locului

Trei lucruri merită văzute la fața locului, iar niciunul nu costă suplimentar.

Primul este priveliștea spre marginea capacului. Acolo, unde revestimentul neted se termină și începe zidăria brută a nucleului, vedeți într-o singură linie diferența dintre construcția finalizată și ceea ce a rămas astăzi de la toate cele trei. Această margine este singurul loc din complex unde cele două stări stau imediat una lângă alta.

Al doilea este ocolirea bazei. În jurul construcției curge o incintă, iar în mai multe locuri se observă că stânca nu a fost nivelată, ci integrată în construcție: straturile inferioare stau parțial direct pe rocă nativă, care a fost lăsată în picioare.

Al treilea este drumul de la templul de jos în sus. Durază aproximativ un sfert de oră, nu este semnalizat și este omis de majoritatea grupurilor, deoarece folosesc autobuzul electric. Cine merge pe el, experimentează succesiunea pentru care a fost conceput întregul complex.

Dacă interiorul este închis, lucru care se întâmplă, pierderea este limitată. Camera este goală, iar ceea ce este cu adevărat spectaculos al acestui complex se află afară: capacul, granitul de la soclu, rampa de acces și templul de jos. Dintre cele trei piramide, aceasta este cea a cărei vizită funcționează complet și fără intrarea în interior.

Pentru fotografii, există o regulă simplă: dimineața soarele se află în est și iluminează panta nord-estică împreună cu capacul. Târziu după-amiaza, aceeași suprafață este în umbră, dar lumina oblică conturează treptele zidăriei nucleului.

Întrebări frecvente

Este Piramida lui Chephren mai înaltă decât Piramida lui Cheops?

Nu. Este mai scăzută, dar pare mai înaltă deoarece se află pe un teren mai ridicat, și-a păstrat vârful și are o pantă mai abruptă.

De ce doar ea are un capac?

Pentru că blocurile de revestire au fost demontate de jos în sus. Ceea ce se afla foarte sus nu mai merita efortul și a rămas.

Se poate intra în interior?

În general da, cu un bilet separat, cumpărat la fața locului. Este semnificativ mai ieftin decât cel al marelui vecin și rar este epuizat.

Ce se vede în interior?

O galerie descendentă, o galerie orizontală și o singură cameră cu un sarcofag de granit în podea. Fără picturi murale, fără inscripții, cu excepția uneia a unui excavator din 1818.

De ce are două intrări?

Acest lucru nu este clarificat. Interpretarea comună presupune o replanificare în timpul construcției, când complexul a fost mutat spre sud.