Mormintele mastaba de la Giza

Mormintele mastaba de la Giza sunt partea sitului pe care cei mai mulți vizitatori o ocolesc, pentru că la prima vedere arată ca niște moloz: cutii dreptunghiulare de piatră, joase, pe jumătate îngropate în nisip, fără inscripții, fără intrare.

Din aer, același loc arată cu totul altfel. Se văd rânduri, aliniamente și distanțe care se repetă, iar între ele alei. Ceea ce se află acolo nu este un cimitir organic, în care de-a lungul secolelor oamenii au fost îngropați oriunde, ci o amenajare planificată dinainte: morminte standardizate, dispuse în blocuri și aparent alocate.

Aceasta este concluzia reală a sitului și spune mai multe despre societatea dinastiei a patra decât orice măsurătoare a înălțimii. Cine construiește o piramidă are nevoie de o administrație. Cine amenajează un cimitir cu străzi și alocă locuri, are una.

Această pagină explică cum sunt structurate câmpurile, cine se află în est și cine în vest, de unde provin numerele de pe multe morminte și ce puteți vizita efectiv dintre ele. Răspunsul la ultima întrebare este scurt, dar merită.

În est familia, în vest aparatul

Împărțirea urmează o logică pe care o puteți descifra pe loc, odată ce o cunoașteți.

În est se află familia. Acolo sunt piramidele mici ale reginelor, acolo sunt îngropați fiii, fiicele și nepoții constructorului, iar acolo se află și mormântul săpat în stâncă al lui Meresankh III, care are o pagină separată, deoarece este singurul ale cărui picturi sunt complet conservate și accesibile în mod regulat.

În vest se află aparatul. Funcționari, preoți, șefi de ateliere și administrații, adică oamenii care au organizat construcția și cultul funerar ulterior. Mormintele lor sunt mai mici, dar sunt foarte multe și sunt aliniate ca niște case pe o stradă.

Acest principiu are un termen tehnic, provenit din rapoartele de săpătură: cimitire nucleu. Se referă la grupuri de mastabe construite aproape identic, amenajate ca o unitate și apoi atribuite. Nu se aștepta deci decesul și apoi se construia, ci se construia în avans și se aloca. Între blocuri sunt alei lăsate libere, care în documentele de săpătură sunt denumite în mod explicit străzi.

Ceea ce s-ar vedea în aceste morminte diferă fundamental de ceea ce oferă piramidele. În camerele funcționarilor nu există spații goale de piatră, ci pereți cu scene din viața de zi cu zi: muncă la câmp, meșteșuguri, creșterea vitelor, depozitarea proviziilor, plus numele și titlurile celor îngropați. Tot ce știm despre organizarea acestei societăți provine în mare parte din astfel de camere, nu din construcțiile regale. Piramidele arată ce era posibil; mastabele arată cine a făcut posibil.

Cine știe acest lucru, când traversează cimitirul de Vest, nu mai vede dărâmături, ci un plan. Și vede că vecinătatea cu piramida era o chestiune de rang: cu cât mai aproape de rege, cu atât mai aproape de centrul complexului.

GetYourGuide

Tur de jumătate de zi cu timp pentru câmpuri

★ 4,7(125 Recenzii)

• Cimitirele nu sunt semnalizate; fără explicații, rămân o colecție de cutii de piatră
• Biletul de intrare pe sit este inclus, la fel și preluarea de la cazare
• Aproximativ patru ore, ghid în limba germană posibil, vizitarea interioară ca opțiune suplimentară
• Biletele pentru camerele funerare individuale nu sunt incluse și se cumpără la intrare

de la 40 €

Vezi programul și orele de preluare

Numerele sunt adrese

Numerele de pe multe morminte nu sunt decor de muzeu, ci adresele acestui plan, și au o istorie pe care ar trebui să o cunoașteți.

În jurul anului 1900, cele trei piramide mari erau considerate aproape epuizate. În schimb, cimitirele erau considerate promițătoare. Administrația egipteană a antichităților a acordat apoi, în 1902, concesiuni de săpătură pentru trei misiuni: italianului Ernesto Schiaparelli, germanului Georg Steindorff și americanului George Reisner. Modul în care a fost împărțit terenul între ele a fost decis la o întâlnire la Mena House, hotelul de la poalele platoului, care există și astăzi.

Reisner însuși descrie procesul în introducerea lucrării sale de săpătură. Din această împărțire provine numerotarea cu care se lucrează și astăzi: G 1000 și G 2000 în cimitirul de Vest, G 7000 în cimitirul de Est, fiecare cu numere succesive pentru fiecare mormânt. Așadar, dacă vedeți pe o piatră inscripția G 7530, nu vedeți o inscripție antică, ci un număr de catalog de la începutul secolului al XX-lea.

Practic, acest lucru este mai mult decât o notă de subsol. Aceste numere sunt cheia pentru tot ce s-a publicat despre un anumit mormânt. Cine este interesat de un anumit mormânt găsește sub numărul său jurnale de săpătură, planuri și liste de descoperiri, accesibile liber în arhiva Universității Harvard, până la pagini individuale de jurnal cu dată.

Din cimitirul de Est provine cea mai enigmatică descoperire a întregului platou. Echipa lui Reisner a dat peste un puț sigilat în anii 1920, în care se afla echipamentul funerar al unei regine, complet și neatins: mobilier aurit, o litieră, un pat, bijuterii. Sarcofagul din interior era sigilat, iar când a fost deschis, era gol. Cum se leagă acestea nu este pe deplin clarificat nici astăzi și este una dintre cele mai cunoscute întrebări deschise ale cercetării de la Giza.

Ce puteți vizita dintre ele

Rămâne întrebarea ce puteți vizita dintre ele, iar aici răspunsul este sincer subțire.

Cele mai multe mastabe sunt închise. Camerele lor sunt sensibile din punct de vedere al conservării, multe puțuri sunt nesigure, iar pentru vizitatori este deschisă întotdeauna doar o mică selecție, care se schimbă. Care morminte sunt accesibile într-o anumită zi se schimbă fără un program vizibil și puteți afla în mod sigur doar de la casa de bilete.

Totuși, se poate spune din ce cerc provine această selecție. Sunt menționate în mod repetat mormintele mai bine conservate din cimitirul de Est și câteva din cel de Vest: Iymery, Qar, Idu, Khufukhaf, Nefermaat, Seneferukhaef și Seshemnefer IV. Dacă sunt deschise, sunt incluse în biletul general. Conform rapoartelor consistente ale vizitatorilor, aproximativ trei dintre ele sunt accesibile simultan, fără un program vizibil, cel mai frecvent Qar. Faptul că tocmai Qar și vecinul său Idu sunt adesea deschise are un motiv întemeiat: ambele au fost supuse unei conservări ample în 2020.

Aceste nume sunt menite pentru întrebări, nu ca o promisiune. Niciunul dintre aceste morminte nu trebuie planificat în mod sigur, iar cine vine cu o listă va trece pe lângă majoritatea ușilor.

Ce merită cu adevărat

Un lucru merită cu adevărat: mormântul lui Meresankh III din cimitirul de Est. Egypt Exploration Society îl descrie ca fiind cel mai vast dintre mormintele accesibile, costă un bilet mic separat și are singurele picturi complet conservate. Dacă vizitați un singur mormânt, acesta este.

Mai există o capcană, care nu apare în niciun ghid. Cimitirul muncitorilor de la marginea de sud nu este inclus în biletul pentru sit, ci are unul propriu, iar lista de prețuri a ministerului atașează acestei linii o condiție care schimbă totul: se vând minimum cinci bilete deodată. Un cuplu nu poate cumpăra acest bilet, iar o familie de trei persoane nici atât, cel puțin nu fără să plătească pentru cinci. Aceasta nu este o chestiune de preț, ci o regulă de acces și explică de ce această parte a sitului este atât de pustie.

Pentru toți ceilalți: valoarea constă în mers, nu în intrat. Prezentarea oficială a sitului nu menționează câmpurile ca atracție separată, ceea ce explică de ce aproape nimeni nu merge intenționat acolo. Luați-vă douăzeci de minute pentru o alee în cimitirul de Vest, uitați-vă la aliniamente și distanțe și comparați dimensiunea mormintelor cu distanța lor față de piramidă. Nu este un ocol, deoarece câmpurile se află chiar lângă traseul circular și este partea sitului cu cei mai puțini oameni.

Un sfat practic: acolo nu există umbră, iar terenul este neamenajat. De aceea, planificați plimbarea prin câmpuri dimineața devreme, nu la amiază, când oricum sunteți mai bine în templul din vale sau într-o cameră funerară.