Fapte despre Sfinxul de la Giza: cifrele verificate

Pentru aproape nicio construcție nu circulă atât de multe cifre ca pentru aceasta, iar o parte uimitoare dintre ele sunt copiate greșit.

Motivul este forma. O construcție dreptunghiulară poate fi măsurată fără ambiguitate: lungime, lățime, înălțime, gata. La o figură întinsă, întrebările încep imediat. Se numără coada la lungime? Se măsoară înălțimea până la creștet sau până la marginea de sus a basmalii? Se ia lățimea la labele din față sau la partea din spate, unde figura este cea mai lată? În funcție de răspuns, rezultatul se schimbă cu câțiva metri.

Se adaugă istoria măsurării în sine. Datele mai vechi provin dintr-o perioadă în care figura era încă parțial acoperită de nisip, astfel încât punctul de sprijin trebuia estimat. Măsurătorile ulterioare au putut include fundul gropii și au dus astfel la înălțimi mai mari. Cine pune una lângă alta o cifră veche și una nouă vede adesea nu o eroare, ci două puncte de referință diferite.

Această pagină menționează de aceea nu doar cifrele, ci și la ce se referă ele. Sunt folosite valorile care rezistă unei re-măsurători și sunt consemnate în mod constant în lucrările de referință.

A doua parte a paginii se referă la o întrebare care aproape niciodată nu apare în listele de fapte, dar care este crucială pentru înțelegerea la fața locului: care parte din ceea ce vedeți este încă stânca de atunci și care parte este reparație din mileniile ulterioare? La aproape nicio altă construcție din lume această proporție nu este atât de mare.

Recordul este valabil doar cu o restricție

Recordul este punctul în care cele mai multe liste devin inexacte, pentru că există statui mai mari și există sculpturi mai vechi.

Decisivă este restricția la o singură piatră. Cea mai mare sculptură monolitică din lume nu este o figură compusă și nici o construcție turnată, ci una care a fost lucrată în întregime dintr-un bloc de stâncă continuu. Statuile mai mari din epoca modernă sunt formate din segmente, beton sau beton armat cu placare. Cine elimină categoria pierde afirmația.

De asemenea, se citește adesea că aceasta este cea mai veche sculptură monumentală din toate timpurile. Mai solidă este versiunea prudentă: aparține celor mai vechi sculpturi mari păstrate și este cea mai veche de această dimensiune care a rămas vizibilă fără întrerupere.

Direcția privirii este, în schimb, necontestată și ușor de verificat: exact spre est. La cele două echinocții, primăvara și toamna, soarele răsare astfel exact în fața figurii. Acesta nu este un accident și nici un secret, ci o orientare conștientă, așa cum era regula pentru construcțiile funerare și de cult din acea epocă.

Puțin cunoscut este cât de atent este modelată figura ca întreg. Coada se înfășoară în jurul labei din spate drepte, picioarele din față sunt lucrate până la gheare, iar între ele se află o curte mică proprie. Cine cunoaște figura doar din față o poate confunda ușor cu un cap pe o cutie. Privită din lateral, este o figură animală completă, anatomic gândită, doar că la scara a jumătate de teren de fotbal.

Și încă o informație care surprinde: nu există nicio inscripție pe construcție care să numească un constructor. Niciun nume, nicio dată, nicio formulă de consacrare. Tot ce se spune despre paternitate și datare provine din succesiunea construcțiilor cu clădirile vecine.

Stâncă jos, zidărie la exterior

Acum la cea mai importantă distincție a acestei pagini. Ceea ce vedeți la fața locului este format din două lucruri foarte diferite.

Miezul este stâncă naturală: corpul, gâtul, capul, groapa din jur. Aceste părți au fost tăiate acum patru mii și jumătate de ani și nu au fost mutate de atunci. Ele prezintă în mod corespunzător intemperii, și anume sub formă de benzi, deoarece straturile de rocă au durități diferite.

Învelișul exterior al jumătății inferioare este, în schimb, în mare parte zidărie așezată. Încă din Noul Regat, adică la aproximativ o mie de ani după creare, au fost aplicate blocuri de placare pentru a susține trunchiul în descompunere. Au urmat alte campanii în perioada greco-romană și apoi în mai multe valuri în epoca modernă. Labele, care în fiecare fotografie par atât de clar conturate, sunt în forma lor actuală în cea mai mare parte reconstrucție.

Acesta nu este un scandal, ci normalul pentru un obiect din calcar moale în aer liber. Este totuși important, pentru că multe observații depind de el. Cine deduce vârsta din claritatea unei muchii poate măsura, fără să vrea, o reparație din secolul al XX-lea.

Abordarea s-a schimbat fundamental. Campaniile anterioare au așezat blocuri noi cu mortar de ciment, care era mai dur decât piatra originală și astfel a intensificat daunele în loc să le încetinească. Conservarea actuală lucrează cu mortare mai moi, adaptabile, documentează fiecare strat de piatră folosit și monitorizează permanent umiditatea și conținutul de sare. Principiul este ca o reparație să fie vizibilă și detașabilă. Tocmai de aceea, blocurile mai noi nu sunt intenționat asortate cu tonul originalului.

O regulă practică ajută la fața locului: cu cât o suprafață pare mai netedă și mai regulată și cu cât se disting mai clar rosturile blocurilor individuale, cu atât este mai recentă. Stânca originală este neregulată, cu benzi și fără rosturi, pentru că nu a fost niciodată formată din blocuri.

Trei artefacte pe care le poți atinge

Trei artefacte aparțin celor mai solide informații factuale, pentru că le poți atinge.

Primul se află la Londra. Un fragment din barbă se află la British Museum, de aproximativ 34 de centimetri înălțime și aproximativ 15 centimetri grosime. Remarcabil la el este mai puțin locul descoperirii decât datarea: barba nu a fost o adăugire a constructorilor, ci a fost probabil atașată abia în Noul Regat, în cadrul unei reparații, și a căzut mai târziu. Alte fragmente se află la Cairo. Ce înseamnă acest lucru pentru aspectul original este explicat pe o pagină separată.

Al doilea se află încă la locul său: o stelă de piatră între labele din față, ridicată de un rege din dinastia a XVIII-a în primul an al domniei sale, conform datării obișnuite în 1401 î.Hr. Este astfel cu aproximativ o mie o sută de ani mai tânără decât figura însăși și relatează despre o curățare a construcției acoperite de nisip. Există și o pagină separată despre aceasta.

Al treilea nu este o piesă individuală, ci un strat: nisipul. Groapa se umple singură, iar pentru cea mai mare parte a ultimelor patru mii și jumătate de ani, figura a stat îngropată până la umeri. Mai mulți conducători au lăsat-o să fie dezgropată, apoi nisipul a revenit. Dezgroparea completă și permanentă a reușit abia în anii 1920.

Nisipul explică și aspectul inegal de conservare, independent de stratificarea rocii. Capul a ieșit în afară cea mai mare parte a timpului și a fost expus vântului, șlefuirii cu nisip și schimbărilor de temperatură. Trunchiul a stat îngropat și astfel protejat, dar a fost expus din nou la intemperii la fiecare dezgropare și s-a uscat diferit. Ambele părți au, așadar, istorii de solicitare foarte diferite, iar ambele efecte se suprapun cu duritatea fiecărui strat.

Aceste trei împreună oferă o imagine pe care listele de fapte o transmit rareori: Sfinxul nu a fost, pe mari porțiuni din istoria sa, un reper, ci o stâncă pe jumătate îngropată, de care cineva se ocupa din când în când.

Date care sunt citate frecvent greșit

La final, câteva date care sunt citate frecvent greșit, cu versiunea solidă pentru fiecare.

Sfinxul nu este construit din blocuri, dar nu este nici complet dintr-o singură bucată: miezul este o stâncă continuă, iar părțile atașate, cum ar fi labele și placarea, constau din blocuri individuale. Ambele afirmații sunt, așadar, adevărate, în funcție de ceea ce arătați.

Nu este cea mai veche construcție din zonă. Marea Piramidă este, conform datării obișnuite, cu o generație mai veche, iar necropola din jur era deja folosită înainte.

Nu este unic în Egipt. Sfinxurile există în număr mare, inclusiv ca alei în fața templelor. Acesta este cel mai mare și cel mai vechi cunoscut în această formă de construcție, de aceea și adăugirea din nume.

Și nu este un monument independent, ci parte a unui complex. La est se află două temple, iar figura se află la capătul unui drum procesional. Întreaga zonă este protejată împreună din 1979.

Și fața nu este un portret sigur. Este asociată în mod tradițional cu constructorul piramidei din mijloc, dar o comparație cu statuile păstrate ale acestui rege este posibilă doar într-o măsură limitată din cauza intemperiilor și a reparațiilor ulterioare. Studiile pe această temă ajung la rezultate diferite. Solid este că este reprezentat un cap de rege, recognoscibil după basma și șarpele de pe frunte. Care rege este o atribuire.

Cine transmite mai departe cifrele acestei pagini ar trebui, așadar, să menționeze și punctul de referință. Douăzeci de metri înălțime spun puțin atâta timp cât nu este clar că figura stă într-o groapă săpată și că această înălțime este măsurată de la fundul gropii.

Întrebări frecvente

Ce este Sfinxul de la Giza?

O figură tăiată din stânca naturală, cu corp de leu și cap de rege, lungă de 73,5 metri și înaltă de 20,22 metri, creată conform datării obișnuite în jurul anului 2500 î.Hr. la marginea de est a platoului.

Cât de mare este exact?

73,5 metri lungime, 20,22 metri înălțime și 19,3 metri lățime la partea din spate. Înălțimea este măsurată de la fundul gropii săpate.

Este într-adevăr dintr-o singură bucată?

Miezul da. Labele, soclul și flancul inferior constau astăzi din zidărie atașată din diferite epoci.

De ce privește spre est?

Pentru că acolo răsare soarele. Pentru construcțiile funerare și de cult din acea perioadă, orientarea spre est era regula.

Există o inscripție a constructorului?

Nu. Pe construcție nu se găsește niciun nume și nicio dată. Atribuirea rezultă din succesiunea construcțiilor cu clădirile vecine.