Fapte despre Sfinxul de la Giza: cifrele verificate

Puține construcții au atâtea cifre asociate ca aceasta, iar o parte surprinzătoare dintre ele sunt copiate incorect.

Acest lucru se datorează formei. O clădire dreptunghiulară poate fi măsurată clar: lungime, lățime, înălțime, gata. La o figură întinsă, întrebările încep imediat. Coada se numără la lungime? Se măsoară înălțimea până la vârful capului sau până la marginea superioară a diademei? Se ia lățimea la labele din față sau la spate, unde figura este cea mai lată? În funcție de răspuns, rezultatul se modifică cu câțiva metri.

Se adaugă aici istoria însăși a măsurătorilor. Datele mai vechi provin dintr-o perioadă în care figura era parțial îngropată în nisip, astfel încât punctul de plecare trebuia estimat. Măsurătorile ulterioare au putut include fundul șanțului și au obținut înălțimi mai mari. Cine compară un număr vechi cu unul nou nu vede neapărat o eroare, ci două puncte de referință diferite.

Această pagină nu oferă doar cifre, ci explică și la ce se referă acestea. Sunt folosite valorile care rezistă unei re-măsurători și care apar consecvent în lucrările de referință.

A doua parte a paginii privește o întrebare care apare rar în listele de fapte, dar este crucială pentru înțelegerea de la fața locului: Ce parte din ceea ce vedeți este încă stânca originală, iar ce parte este reparație din secolele târzii? Puține alte monumente din lume au o proporție atât de mare de elemente reparate.

Recordul valabil doar cu o restricție

Recordul este punctul în care majoritatea enumerărilor devin imprecise, deoarece există statui mai mari și sculpturi mai vechi.

Restrângerea la un singur bloc de piatră este esențială. Cea mai mare sculptură monolitică din lume nu este o figură compusă și nici o structură turnată, ci una lucrată complet dintr-un bloc de stâncă continuu. Statui mai mari din epoca modernă sunt compuse din segmente, beton sau beton armat cu placaj. Dacă elimini această categorie, pierzi sensul afirmației.

De asemenea, se citește frecvent că aceasta este cea mai veche sculptură monumentală în sine. Mai rezistentă este versiunea prudentă: face parte dintre cele mai vechi mari plastici conservate și este cea mai veche de acest fel care a rămas vizibilă fără întrerupere.

Orientarea, dimpotrivă, este indiscutabilă și ușor de verificat: exact spre est. În cele două echinocții din primăvară și toamnă, soarele răsare exact în fața figurii. Acest lucru nu este întâmplător și nici secret, ci o orientare conștientă, specifică templurilor funerare și cultice ale acelei epoci.

Este puțin cunoscut cât de atentă este figura ca întreg. Coada se înfășoară în jurul labei din spate dreapta, picioarele din față sunt detaliate până la gheare, iar între ele se află o mică curte proprie. Cine cunoaște figura doar din față o consideră ușor un cap pe o cutie. Privită din lateral, este o figură animalică completă, gândită anatomical, doar la scară de jumătate de teren de fotbal.

Și încă o informație surprinzătoare: nu există nicio inscripție pe monument care să numească un constructor. Niciun nume, nicio dată, nicio formulă de dedicare. Tot ce se spune despre autor și cronologie provine din succesiunea construcțiilor împreună cu cele vecine.

Stâncă jos, zidărie afară

Pentru a ajunge la cea mai importantă distincție a acestei pagini. Ceea ce vedeți la fața locului este compus din două lucruri foarte diferite.

Nucleul este stâncă nativă: corpul, gâtul, capul, șanțul din jur. Aceste părți au fost tăiate acum patru mii și jumătate de ani și nu au fost mutate de atunci. Ele prezintă intemperii, sub formă de benzi, deoarece straturile de rocă au durități diferite.

În schimb, învelișul exterior al jumătății inferioare este în mare parte zidărie construită. Deja în Noua Dinastie, adică aproximativ o mie de ani după formare, au fost amplasate blocuri de placaj pentru a susține trunchiul care se dezintegra. Au urmat alte campanii în perioada greco-romană și apoi în mai multe valuri ale vremurilor moderne. Labele, care arată atât de clar definit în fiecare fotografie, sunt în forma lor actuală în mare parte reconstrucții.

Acest lucru nu este un scandal, ci cazul normal pentru un obiect din calcar moale, în aer liber. Este totuși important, deoarece multe observații depind de acesta. Cine deduce vârsta din ascuțimea unei muchii ar putea măsura, de fapt, o reparație din secolul XX.

Abordarea s-a schimbat fundamental. Campaniile anterioare montau noi blocuri cu mortar de ciment, mai dur decât roca originală, ceea ce agrava daunele în loc să le frneze. Conservarea modernă folosește mortare mai moi, adaptabile, documentează fiecare strat de piatră aplicat și monitorizează permanent umiditatea și conținutul de sare. Principiul este ca o reparație să fie recunoscută și demontabilă. Exact din acest motiv, blocurile mai noi nu sunt intenționat colorate pentru a se potrivi cu tonul original.

O regulă practică ajută la fața locului: cu cât o suprafață pare mai netedă și regulată, și cu atât rosturile dintre blocuri sunt mai vizibile, cu atât este mai tânără. Stânca originală este neregulată, bandată și fără rosturi, deoarece nu a fost niciodată compusă din blocuri.

Trei obiecte găsite, pe care le poți atinge

Trei obiecte găsite fac parte dintre cele mai solide informații factuale, deoarece le poți atinge.

Primul se află la Londra. Un fragment de barbă se află la British Museum, înalt de aproximativ 34 centimetri și gros de aproximativ 15 centimetri. Nu atât locul descoperirii, cât datarea este remarcabilă: barba nu a fost o adiție a constructorilor, ci a fost probabil atașată abia în Noua Dinastie, în timpul unei reparații, și a căzut ulterior. Alte fragmente se află la Cairo. Ce implică acest lucru pentru aspectul original este detaliat pe o pagină separată.

Al doilea se află încă pe loc: o stelă de piatră între labele din față, ridicată de un rege din a XVIII-a dinastie în primul an al domniei sale, conform datației uzuale în 1401 î.Hr. Astfel, este cu aproximativ o mie de sute de ani mai tânără decât figura însăși și relatează despre o curățare a monumentului îngropat în nisip. Și despre aceasta există o pagină separată.

Al treilea nu este un singur obiect, ci un strat: nisipul. Șanțul se umple singur, iar pentru cea mai mare parte a celor patru mii și jumătate de ani trecuți, figura a fost îngropată până la umeri în el. Mai mulți conducători au dispus dezgroparea sa, după care nisipul revenea. Dezgroparea completă și permanentă a avut loc abia în anii 1920.

Nisipul explică, de asemenea, imaginea neuniformă a conservării, independent de stratificarea rocii. Capul ieșea în evidență pentru cea mai mare parte a timpului și era expus vântului, abraziei nisipoasei și variațiilor de temperatură. Trunchiul era îngropat și protejat, dar la fiecare dezgropare era din nou expus intemperiilor și se usca diferit. Ambele părți au deci istorii de solicitare foarte diferite, iar ambele efecte se suprapun cu duritatea bancului respectiv.

Aceste trei împreună creează o imagine pe care listele de fapte o transmit rar: Sfinxul a fost, pe o bună parte a istoriei sale, nu un simbol emblematic, ci o stâncă semi-îngropată, despre care cineva avea grijă ocazional.

Informații citate greșit în mod repetat

În final, câteva informații care sunt citate greșit în mod repetat, cu versiunile lor solide.

Sfinxul nu este construit din blocuri, dar nici nu este complet dintr-un singur bloc: nucleul este o stâncă continuă, părțile adăugate precum labele și placajul sunt compuse din blocuri individuale. Deci, ambele afirmații sunt corecte, în funcție de ce arăți.

Nu este cel mai vechi monument al zonei. Piramida Mare este, conform datației uzuale, cu o generație mai veche, iar necropola din jur era deja în uz anterior.

Nu este unic în Egipt. Există numeroși sfinxi, inclusiv alei în fața templelor. Acesta este cel mai mare și cel mai vechi cunoscut în această formă de construcție, de aceea adaosul din nume.

Și nu este un monument independent, ci parte a unui ansamblu. Immediat la est se află două temple, iar figura se află la capătul unui drum procesional. Întregul mediu este protejat împreună din 1979.

Iar fața nu este un portret sigur. Este tradițional asociat cu beneficiarul piramidei mijlocii, dar o comparație cu statuele conservate ale acestui rege este posibilă doar limitat din cauza intemperiilor și a reparațiilor ulterioare. Studiile au condus la rezultate diferite. Este cert că este reprezentat un cap regal, recunoscut prin diademă și cobra frontală. Care rege anume este o atribuire.

Cine transmite cifrele de pe această pagină ar trebui să indice și mărimea de referință. Vreo douăzeci de metri înălțime spun puțin, atâta timp cât nu este clar că figura stă într-un șanț excavat și această înălțime este măsurată de la fundul șanțului.

Întrebări frecvente

Ce este Sfinxul de la Giza?

O figură sculptată din stâncă nativă, cu corp de leu și cap de rege, lungă de 73,5 metri și înaltă de 20,22 metri, creată conform datației uzuale în jurul anului 2500 î.Hr. pe marginea estică a platoului.

Cât de mare este exact?

Lung de 73,5 metri, înalt de 20,22 metri și lat de 19,3 metri la partea posterioară. Înălțimea este măsurată de la fundul șanțului excavat.

Este cu adevărat dintr-un singur bloc?

Nucleul da. Labele, soclul și flancul inferior sunt astăzi compuse din zidărie adăugată din diferite epoci.

De ce privește spre est?

Pentru că acolo răsare soarele. Pentru monumentele funerare și cultice ale acelei perioade, orientarea spre est era regula.

Există o inscripție a constructorului?

Nu. Pe propriul monument nu se găsește niciun nume și nicio dată. Atribuirea rezultă din succesiunea construcțiilor împreună cu cele vecine.