Marea Galerie a Piramidei lui Hasea: camera fără scop

Tot ce se află în interiorul acestei construcții este îngust. Coridoarele din interiorul Piramidei lui Haseo obligă adulții să meargă plecați pe distanțe mari; au aproximativ un metru înălțime, iar traversarea lor se face în sens invers fluxului normal.

Apoi, spațiul se deschide. Fără avertisment prealabil, după patruzeci de metri de târât, tavanul crește până la aproape nouă metri, iar în fața dumneavoastră se întinde un shaft (șacht) cu pantă ascendentă, lung de patruzeci și șapte de metri. Este singurul loc din întreaga structură unde un om își poate întinde brațele și privi în sus.

Această efect este incontestabil. Scopul, însă, nu este. După două sute de ani de cercetare sistematică, nu există o explicație consolidată pentru această cameră, ci mai multe ipoteze concurente, dintre care fiecare explică o parte, dar niciuna totul.

Acest lucru este remarcabil, deoarece restul complexului este ușor de înțeles. Un coridor descendent duce la o cameră, unul ascendent la alta, pietre de blocare etanșează trecerile, camere de descărcare susțin sarcina. Fiecare dintre aceste componente constructive are o funcție pe care o putem numi. Cel mai mare și complex interior nu are niciuna.

Pentru context, acest spațiu este unic în istoria construcțiilor egiptene. Nici piramidele anterioare, nici cele ulterioare nu au ceva similar, iar în temple sau morminte nu există nicio paralelă. O componentă constructivă care apare exact o dată nu poate fi explicată prin comparație, ci doar prin ea însăși, iar acesta este motivul pentru care discuția nu s-a încheiat timp de două secole.

Această pagină descrie modul în care a fost construită, interpretările existente și ceea ce se poate vedea efectiv în timpul vizitei.

Cum ține tavanul fără boltă

Metoda de construcție este aspectul cu adevărat remarcabil și rezolvă o problemă pentru care epoca încă nu cunoștea bolta.

Un spațiu de nouă metri înălțime necesită un tavan care să acopere această deschidere. Un arc real cu cheie de boltă nu exista în Vechiul Regat. Soluția se numește boltă în consolă (kraggewölbe): pereții sunt formați din șapte straturi suprapuse, iar fiecare strat avansează cu aproximativ opt centimetri spre interior față de stratul inferior. În acest fel, cei doi pereți se apropie unul de celălalt, până când rămâne un spațiu de puțin peste un metru lățime în partea superioară, care este închis cu plăci plate.

Secretul constă în detalii. Blocurile proeminente nu sunt simple una peste alta, ci sunt așezate astfel încât fiecare este susținut de peretele din spatele său, nu de blocul de dedesubt. Astfel, presiunea nu se acumulează vertical, ci este deviată lateral în masa pereților. Fără această aranjare, straturile inferioare ar trebui să susțină întreaga sarcină a celor superioare.

Cum a fost executată exact această muncă se vede la rosturi. Blocurile straturilor de zidărie sunt prelucrate neted și se ating cu rosturi foarte înguste, iar decalajul dintre straturi este uniform pe întreaga lungime. O abatere de câțiva centimetri s-ar fi acumulat vizibil pe șapte straturi și patruzeci și șapte de metri. Aceasta nu există.

Podeaua urcă cu același unghi ca și coridorul anterior, adică cu puțin peste 26 de grade. De-a lungul ambelor părți curg rampe joase din piatră, între ele fiind o canelură îngustă. Cei care trec pe aici merg în această canelură. |Datele, fotografiile și documentele de săpătură referitoare la acest spațiu, acoperind mai mult de o sută de ani, se găsesc în arhiva digitală a Universității Harvard și pot fi consultate acolo.

Cele 27 de fante din rampe

Pe rampele laterale se află misterul asupra căruora se decid interpretările.

În suprafețele superioare ale celor două rampe sunt integrate fante, câte douăzeci și șapte pe fiecare parte, situate simetric, în perechi. Sunt dreptunghiulare, executate cu precizie și distribuite regulat. Pe lângă acestea, în pereți se găsesc nișe. Atât de multă cheltuială nu se face fără motiv.

Dar motivul nu a fost transmis. Fantele ar fi putut găzdui grinzi, din lemn sau piatră, așezate transversal peste spațiu. Ar fi putut face parte dintr-o structură necesară în timpul construcției și demontată ulterior. Ar fi putut fi parte dintr-un dispozitiv care susținea sau mișca sarcini grele.

Ceea ce nu sunt: decorative. Întregul spațiu este lipsit de orice ornament, inscripție sau relief. Ceva integrat aici se face dintr-un motiv practic.

Complicațiile vin și din faptul că spațiul este complet gol. Indiferent ce se afla în fante, a fost îndepărtat, probabil deja în antichitate. Lemnul nu ar fi supraviețuit oricum, dar lipsesc chiar și piesele metalice sau suporturile din piatră. Interpretările trebuie deci deduse din forma spațiului, nu din ceea ce conținea.

Se adaugă o observație pe care orice interpretare trebuie să o respecte. Spațiul se află exact pe traseul dintre coridorul ascendent și camera funerară, iar coridorul ascendent a fost blocat după înmormântare cu blocuri de granit de câteva tone. Aceste blocuri trebuiau depozitate undeva înainte, anume deasupra punctului de unde urmau să fie coborâte ulterior.

Treapta mare de la capătul superior

La capătul superior, galeria nu se termină lin, ci cu o treaptă de aproximativ un metru înălțime, care traversează întreaga lățime. Aceasta a primit un nume propriu datorită surprizei pe care o provoacă și reprezintă ultima urcare înainte de coridorul orizontal către camera funerară.

Scopul acestei trepte face parte din aceleași întrebări deschise. Ar fi putut fi o platformă, un suport sau simplu rezultatul unei adaptări în timpul construcției. Cei care urcă astăzi o percep ca pe ceea ce este practic: locul în care trebuie să te tragi în sus încă o dată.

Deasupra galeriei se află, de asemenea, spațiul gol mare descoperit în 2017, cu o lungime de cel puțin treizeci de metri și nevizitat vreodată. Dacă aparține acesteia, dacă reprezintă o descărcare pentru aceasta sau dacă ambele au apărut independent, rămâne deschis. Faptul că tocmai deasupra celui mai enigmatic spațiu se află un alt spațiu inexplicabil nu a liniștit discuțiile. |Remarcabil este cât de puțin s-a schimbat nivelul de cunoaștere. Dimensiunile camerei erau cunoscute în secolul al XIX-lea, la fel și fantele, iar cele patru interpretări discutate astăzi fuseseră formulate în esență deja atunci. Ceea ce s-a adăugat de atunci sunt măsurători mai bune și dovada existenței spațiilor goale, nu un răspuns. Acest lucru este neobișnuit pentru o construcție atât de intens studiată. |Lucrările actuale abordează întrebarea din perspectiva staticii. Un studiu privind sistemele de ridicare și contragreutăți calculează dacă sarcinile grele puteau fi mutate pe o plan înclinat de acest tip, folosind mijloacele vremii. Acest lucru nu demonstrează intenția constructorilor, dar delimitează ceea ce era tehnic posibil.

Singura secțiune în care corpul se odihnește

În timpul vizitei, galeria este partea pe care o rețin aproape toți, dintr-un motiv simplu: este singura secțiune în care corpul se poate odihni.

Drumul spre ea se face plecat prin coridorul ascendent. Cei care stau apoi drept resimt acest lucru ca o eliberare, iar această succesiune de îngustare și largime bruscă este probabil cea mai puternică efect spațial pe care îl oferă construcția. Nimeni nu știe dacă a fost intenționată.

Din punct de vedere practic, urcarea este totuși obositoare. Se merge în sus pe puțin peste patruzeci de metri, podeaua este prevăzută cu bare transversale, există o balustradă, iar în sens invers devine îngust. Calculați pe căldură și aer viciat; ventilația este limitată, iar numărul de oameni în interior nu este mereu mic.

Fotoografați spațiul dacă este permis, dar nu vă așteptați la un rezultat bun. Galeria este îngustă, înaltă și întunecată, iar un telefon mobil nu redă nici înălțimea, nici stratificarea. Ceea ce veți lua cu dvs. este impresia, nu imaginea.

Cei care nu pot sau nu vor să parcurgă drumul au o alternativă care funcționează surprinzător de bine. Spațiul a fost măsurat de multiple ori, fotografiat și capturat tridimensional, iar modelele sale redau geometria mai precis decât o vizită ar putea vreodată. Ceea ce nu oferă este succesiunea dintre îngust și larg. Exact aceasta este motivul pentru care intrăm înăuntru.

Și un ultim sfat: uitați-vă în sus pe pereți înainte de a continua. Cele șapte straturi se pot număra cu ochiul liber, iar decalajul dintre ele este singura explicație vizibilă pentru faptul că acest spațiu stă de patru mii și jumătate de mii de ani.

Întrebări frecvente

Cât de mare este Marea Galerie?

Aproximativ 47 de metri lungime, circa 8,6 metri înălțime, puțin peste doi metri lățime jos și doar aproximativ un metru sus.

La ce servea?

Este neclarificat. Se discută un depozit pentru pietrele de blocare, un dispozitiv de ridicare, o descărcare structurală și o utilizare ritualică.

Ce sunt fantele din rampe?

Douăzeci și șapte de perechi de incizări dreptunghiulare, probabil suporturi pentru grinzi. Ce conținea nu a fost transmis.

De ce tavanul nu este boltit?

Pentru că Vechiul Regat nu utiliza arcada reală. În schimb, șapte straturi de pereți avansează cu câte aproximativ opt centimetri spre interior, până când rămâne doar o fantă îngustă sus.

Se poate intra în ea?

Da, se află pe traseul către camera funerară și este traversată la fiecare vizită interioară. Este necesar un bilet suplimentar.