Marea Galerie a Piramidei lui Keops: camera fără scop

Totul în interiorul acestei construcții este îngust. Coridoarele din interiorul Piramidei lui Keops obligă adulții să meargă aplecați pe distanțe lungi, au aproximativ un metru înălțime și se parcurg în ambele sensuri.

Și apoi spațiul se deschide. Fără avertisment, după patruzeci de metri de coridor îngust, tavanul urcă la aproape nouă metri, iar în fața ta se află un puț înclinat de patruzeci și șapte de metri lungime. Este singurul loc din întreaga construcție unde o persoană își poate întinde brațele și privi în sus.

Acest efect este incontestabil. Scopul nu este. După două sute de ani de cercetare sistematică, nu există o explicație confirmată pentru această încăpere, ci mai multe explicații concurente, fiecare explicând ceva, dar niciuna totul.

Acest lucru este remarcabil, deoarece restul complexului se explică ușor. Un coridor descendent duce la o cameră, unul ascendent la alta, pietre de blocare etanșează, camere de descărcare susțin greutatea. Fiecare dintre aceste elemente are o funcție care poate fi numită. Cea mai mare și mai elaborată încăpere interioară nu are niciuna.

Mai întâi o precizare care explică farmecul întrebării. În istoria construcțiilor egiptene, această încăpere este unică. Nici piramidele anterioare, nici cele ulterioare nu au ceva comparabil, iar în temple sau morminte nu se găsește nicio paralelă. Un element construit o singură dată nu poate fi explicat prin comparație, ci doar prin el însuși, iar acesta este motivul pentru care discuția nu se încheie de două sute de ani.

Această pagină descrie cum este construită, ce interpretări există și ce se poate vedea de fapt în timpul vizitei.

Cum rezistă tavanul fără boltă

Metoda de construcție este de fapt remarcabilă și rezolvă o problemă pentru care epoca nu cunoștea încă bolta.

O încăpere de nouă metri înălțime are nevoie de un tavan care să acopere această deschidere. Un arc adevărat cu cheie de boltă nu exista în Vechiul Regat. Soluția se numește boltă în consolă: pereții sunt formați din șapte straturi suprapuse, iar fiecare strat iese în interior față de cel de dedesubt cu aproximativ opt centimetri. Astfel, cei doi pereți se apropie unul de celălalt până când sus rămâne o fisură de puțin peste un metru lățime, care este acoperită cu plăci plate.

Trucul constă în detaliu. Blocurile în consolă nu stau pur și simplu unul peste altul, ci sunt așezate astfel încât fiecare să fie susținut de peretele din spatele său, nu de blocul de dedesubt. Astfel, presiunea nu se acumulează în jos, ci este deviată lateral în masă. Fără această aranjare, straturile inferioare ar fi trebuit să suporte întreaga greutate a celor superioare.

Cât de precis a fost executată această lucrare se vede la rosturi. Blocurile straturilor de perete sunt lucrate neted și se îmbină cu rosturi foarte subțiri, iar decalajul dintre straturi este uniform pe toată lungimea. O abatere de câțiva centimetri s-ar fi acumulat pe șapte straturi și patruzeci și șapte de metri într-o înclinare vizibilă. Nu există.

Podeaua urcă în același unghi ca și coridorul dinainte, adică cu puțin peste douăzeci și șase de grade. De-a lungul ambelor părți ale acesteia se află rampe joase de piatră, iar între ele un șanț îngust. Cine trece, merge în acest șanț.

Măsurători, fotografii și documente de săpătură despre această încăpere, de peste o sută de ani, se află în arhiva digitală a Universității Harvard și pot fi consultate acolo.

Cele 27 de fante din rampe

Pe rampele laterale se află enigma care decide interpretările.

În suprafețele superioare ale celor două rampe sunt tăiate fante, douăzeci și șapte pe fiecare parte, perechi opuse. Sunt dreptunghiulare, executate curat și distribuite regulat. În plus, în pereți se găsesc nișe. O astfel de muncă nu este făcută fără motiv.

Doar că motivul nu este transmis. Fantele ar fi putut susține grinzi, din lemn sau piatră, așezate transversal peste încăpere. Ar fi putut aparține unei construcții folosite în timpul construcției și îndepărtate ulterior. Ar fi putut face parte dintr-un dispozitiv care ținea sau muta sarcini grele.

Ce nu sunt: decorative. Întreaga încăpere este fără niciun ornament, fără inscripție, fără relief. Cine lucrează aici ceva, o face dintr-un motiv practic.

Îngreunează și faptul că încăperea este complet golită. Orice a fost în fante a fost îndepărtat, probabil încă din antichitate. Lemnul oricum nu ar fi rezistat, dar chiar și piese metalice sau suporturi de piatră lipsesc. Interpretările trebuie deci deduse din forma încăperii, nu din ceea ce se afla în ea.

Se adaugă o observație pe care orice interpretare trebuie să o satisfacă. Încăperea se află exact pe traseul dintre coridorul ascendent și camera funerară, iar coridorul ascendent a fost blocat după înmormântare cu blocuri de granit de tone. Aceste blocuri trebuiau să fie depozitate undeva înainte, și anume deasupra locului unde au fost coborâte mai târziu.

Treapta mare de la capătul superior

La capătul superior, galeria nu se termină lin, ci cu o treaptă de aproximativ un metru înălțime, care traversează toată lățimea. A primit un nume propriu pentru că este atât de neașteptată și este ultima urcare înainte de coridorul orizontal către camera funerară.

La ce folosește această treaptă face parte din aceleași întrebări deschise. Ar fi putut fi un podium, un suport sau pur și simplu rezultatul unei adaptări în timpul construcției. Cine urcă astăzi o percepe ca pe ceea ce este practic: locul unde trebuie să te mai ridici o dată.

Deasupra galeriei se află și marea cavitate descoperită în 2017, de cel puțin treizeci de metri lungime și până acum niciodată văzută. Dacă aparține galeriei, dacă este o descărcare pentru ea sau dacă ambele au apărut independent, este deschis. Faptul că tocmai deasupra celei mai enigmatice încăperi se află o altă încăpere neexplicată nu a liniștit discuția.

Este remarcabil cât de puțin s-a schimbat nivelul cunoștințelor. Dimensiunile încăperii erau cunoscute în secolul al XIX-lea, la fel și fantele, iar cele patru interpretări discutate astăzi erau deja formulate în esență atunci. Ceea ce s-a adăugat de atunci sunt măsurători mai bune și dovedirea cavităților, nu un răspuns. Acest lucru este neobișnuit pentru o construcție atât de intens studiată.

Lucrările actuale abordează întrebarea din perspectiva staticii. O cercetare asupra sistemelor de ridicare și contragreutate calculează dacă sarcinile grele puteau fi mutate cu mijloacele epocii pe un plan înclinat de acest tip. Aceasta nu dovedește nimic despre intenția constructorilor, dar limitează ce era tehnic posibil.

Singura secțiune în care corpul se odihnește

În timpul vizitei, galeria este partea de care aproape toți își amintesc, dintr-un motiv simplu: este singura secțiune în care corpul se odihnește.

Drumul până acolo se face aplecat prin coridorul ascendent. Cine stă apoi drept simte aceasta ca o ușurare, iar tocmai această succesiune de îngustime și lărgime bruscă este probabil cea mai puternică impresie spațială pe care o oferă construcția. Dacă a fost intenționată, nimeni nu știe.

Practic, urcarea este totuși obositoare. Se merge pe puțin peste patruzeci de metri în urcuș, podeaua are șipci transversale, există o balustradă, iar în traficul din ambele sensuri devine îngust. Așteaptă-te la căldură și aer închis; ventilația este limitată, iar numărul de oameni din construcție nu este întotdeauna.

Fotografiază încăperea dacă este permis, dar nu aștepta un rezultat bun. Galeria este îngustă, înaltă și întunecată, iar un telefon mobil nu redă nici înălțimea, nici etajarea straturilor. Ceea ce iei cu tine este impresia, nu imaginea.

Cine nu poate sau nu vrea să parcurgă drumul are o alternativă care funcționează surprinzător de bine. Încăperea a fost măsurată, fotografiată și captată tridimensional de multe ori, iar modelele redau geometria mai precis decât ar putea vreodată o vizită. Ceea ce nu oferă este succesiunea de îngustime și lărgime. Exact aceasta este motivul pentru care merită să intri.

Și un ultim sfat: uită-te în sus la pereți înainte să mergi mai departe. Cele șapte straturi se pot număra cu ochiul liber, iar decalajul dintre ele este singura explicație vizibilă pentru care această încăpere stă de patru mii cinci sute de ani.

Întrebări frecvente

Cât de mare este Marea Galerie?

Aproximativ 47 de metri lungime, aproximativ 8,6 metri înălțime, puțin peste doi metri lățime jos și doar aproximativ un metru sus.

Pentru ce era?

Este neclar. Se discută un depozit pentru pietrele de blocare, un dispozitiv de ridicare, o descărcare tehnică de construcție și o utilizare rituală.

Ce sunt fantele din rampe?

Douăzeci și șapte de perechi de adâncituri dreptunghiulare, probabil suporturi pentru grinzi. Ce se afla în ele nu este transmis.

De ce tavanul nu este boltit?

Pentru că Vechiul Regat nu folosea arcul adevărat. În schimb, șapte straturi de perete ies fiecare cu aproximativ opt centimetri în interior, până când sus rămâne doar o fisură îngustă.

Poți intra în ea?

Da, se află pe drumul către camera funerară și este traversată la fiecare vizită interioară. Este necesar un bilet suplimentar.