Mumia în camera regelui: de ce era camera goală

Cea mai frecventă căutare legată de această cameră combină trei cuvinte: cameră, piramidă, mumie. Răspunsul este scurt și dezamăgește majoritatea.

Nu s-a găsit niciodată una. Când camera a fost intrată pentru prima dată în epoca modernă, conținea un sarcofag de piatră, fără capac, și era goală. Fără cadavru, fără bandaje, fără obiecte funerare, fără vase canopee, fără mobilier, fără inscripții. Cel mai sofisticat spațiu din cea mai mare construcție din piatră a Pământului era un cub gol de granit, cu un recipient gol în interior.

Este important ceea ce rezultă din acest fapt și ceea ce nu rezultă. Nu rezultă faptul că nimeni nu a fost înmormântat aici vreodată. Coridoarele au fost blocate după înmormântare cu blocuri masive de granit, ceea ce are sens doar dacă exista ceva de protejat. Nu rezultă nici faptul că piramida nu era un mormânt. Rezultă doar faptul că camera era deja goală atunci când au apărut primele relatări.

Nu se știe când a fost golită. Ipoteza cea mai plauzibilă este jafurile funerare din antichitate, probabil chiar în Vechiul Regat sau în perioada tulbure care a urmat, când administrația centrală s-a prăbușit și necropolele au rămas nepăzite. Dovezi în acest sens există în abundență pentru alte complexe, dar nu pentru acesta specific.

Al doilea punct ajută la evitarea așteptărilor greșite. Numele camerei este o invenție a vremurilor moderne. Denumirile arabe din Evul Mediu distingeau camerele după forma tavanelor lor, iar din acestea au derivat în limbajul european termenii de „camera regelui” și „camera reginei”. Acest lucru nu are nicio legătură cu denumirile egiptene, iar camera inferioară nu a fost destinată cu siguranță unei regine. Cei care consideră aceste nume drept dovezi istorice citesc deja o interpretare preconizată.

Această pagină descrie ce se află cu adevărat în acea cameră, ce spune structura sa despre desfășurarea lucrărilor și de ce o vizită acolo este diferită de ceea ce așteaptă majoritatea.

Un dreptunghi din granit de Assuan

Însuși spațiul este un dreptunghi de o claritate remarcabilă. Camera regelui din Piramida lui Cheops măsoară aproximativ 10,5 metri lungime, 5,2 metri lățime și puțin sub 5,8 metri înălțime. Raportul dintre lungime și lățime este exact doi la unu.

Este complet căptușit cu granit roșu extras din Assuan, la bine de opt sute de kilometri amonte. Pereții sunt alcătuiți din cinci straturi de blocuri lucrate fin, iar tavanul din nouă grinzi orizontale, cele mai grele dintre ele cântărind câteva zeci de tone. Pentru interiorul camerei regelui s-a folosit astfel cel mai sofisticat material disponibil țării, exact în locul unde greutatea maximă se exercită deasupra.

Execuția este demnă de menționat. Blocurile de granit sunt plane și se îmbină în rosturi care, în unele locuri, sunt greu vizibile, și aceasta pentru un material care nu poate fi tăiat cu unelte de cupru. Lucrul s-a făcut piatră pe piatră, folosind nisip ca abraziv, timp de săptămâni întregi per suprafață. Efortul pe metru pătrat este aici de multe ori mai mare decât pe întreaga suprafață exterioară a construcției.

Ce atrage imediat atenția când te afli în interior: nu este nimic de văzut. Fără reliefuri, fără pictură, fără hieroglife. Aceasta nu este o pierdere, ci starea originală a construcției. Decorarea camerelor funerare regale cu texte a început cu secole mai târziu. Cei care se așteaptă la pereți colorati, așa cum sunt cei din Valea Regilor, se vor trezi în fața unei pietre polizate.

Documentarea camerei este veche. Înregistrări, măsurători și rapoarte de săpături pe parcursul a peste o sută de ani sunt disponibile în arhiva digitală a Universității Harvard, inclusiv fotografii dintr-o perioadă în care condițiile din interior erau diferite față de cele actuale.

Sarcofagul nu trece prin coridor

Sarcofagul este cel mai revelator obiect al întregului complex, nu din cauza ornamentației sale, ci din cauza dimensiunilor sale.

Este format dintr-un singur bloc de granit, este lipsit de decor, nu are capac și prezintă deteriorări la margini. Caracteristica sa decisivă: este mai lat decât coridorul ascendent prin care se ajunge în cameră. Prin urmare, nu a putut fi introdus după finalizarea construcției.

Din aceasta reiese cu certitudine că se afla pe loc înainte ca tavanul să fie închis. Secvența construcției a decurs astfel: camera a fost ridicată până la nivelul pereților, sarcofagul a fost așezat în interior, iar abia apoi au fost plasate cele nouă grinzi ale tavanului. Un recipient pentru mort a fost instalat cu ani înainte ca mortul să moară.

Acest lucru spune mult despre planificare. De asemenea, sugerează cât de siguri erau constructorii că această cameră va fi cea finală, deoarece după închiderea tavanului nu mai exista nicio posibilitate de a-l schimba. La două camere anterioare ale aceleiași piramide, s-a luat o altă decizie și s-a mutat zona de construcție.

Deteriorările spun și ele ceva. Un colț este rupt, muchiile sunt lovite în mai multe locuri. Acest lucru nu se potrivește unui obiect deschis cu grijă, ci unuia forțat. Dacă acest lucru s-a întâmplat în antichitate sau mai târziu, când turiștii smulgeau suveniruri, nu se mai poate distinge astăzi, deoarece ambele scenarii sunt atestate.

Un capac nu a fost niciodată găsit. Este incert dacă a existat vreodată, deoarece pe marginea superioară se observă dispozitive care sugerează existența unui mecanism de închidere. Dacă da, și acesta a dispărut.

Camerele de descărcare deasupra tavanului

Deasupra tavanului se află o structură care se înțelege doar dacă te gândești la greutatea de deasupra.

Pe cameră se sprijină mai mult de cincizeci de metri de zidărie. Un tavan orizontal nu poate susține astfel de sarcini fără probleme, deoarece grinzile plate sunt supuse îndoirii, iar piatra se rupe la tracțiune. Soluția constă în cinci cavități suprapuse, fiecare având propriile grinzi de granit, iar în partea superioară două blocuri înclinate unul împotriva celuilalt, care dirijează greutatea lateral, ca un acoperiș.

Aceste camere de descărcare nu sunt accesibile și nu au fost niciodată concepute pentru intrare. Tocmai de aceea, acolo se găsesc marcajele roșii ale echipajelor de construcție, din care reiese numele patronului. Sunt note de lucru într-un loc în care nimeni nu ar fi trebuit să le vadă vreodată.

Efortul necesar a fost considerabil. Pentru grinzi celor cinci camere de descărcare s-a adus din nou granit din Assuan, pentru niște spații pe care nimeni nu le-ar fi vizitat și văzut. Aici este vorba pur și simplu de statică, fără nicio intenție reprezentativă. Într-o construcție care, în rest, avea rolul principal de a produce efect vizual, acesta este cel mai sobru punct.

Faptul că structura era necesară este demonstrat de fisurile din grinzile tavanului. Ele sunt vechi, probabil apărute în timpul sau imediat după perioada construcției, și sunt monitorizate de mult timp. Cu toate acestea, camera rezistă.

Imediat deasupra, deasupra Mării Galerii, se află marea cavitate confirmată în 2017. Nimeni nu știe ce este. Interpretarea sobră vede și în ea o măsură tehnică de același fel.

Cum este să stai acolo

Rămâne întrebarea cum este să fii acolo. Drumul către camera regelui este scurt, dar nu confortabil.

După galeria de infiltrare din partea nordică, urmează un coridor ascendent cu o înălțime de aproximativ un metru, în care adulții trebuie să meargă plecați. Apoi se deschide Marea Galerie, unde poți sta din nou drept. La capătul superior, trebuie să treci din nou plecat printr-o cameră joasă cu blocuri de granit, și apoi te afli în cameră. Pentru întregul drum dus-întors, ar trebui să previzi aproximativ o jumătate de oră.

În interior este cald și sufocant, miroase a piatră și a oameni, iar camera rar este goală. Iluminatul este funcțional. Fotografierile sunt limitate în funcție de regulamentul actual. Ceea ce rămâne nu este o experiență optică, ci una fizică: conștiința faptului că deasupra acestui tavan se află cincizeci de metri de piatră și încă optzeci deasupra acestora.

Pentru unii oameni, drumul nu este potrivit, iar acest lucru ar trebui știut dinainte. Coridorul ascendent obligă la o poziție plecată pe o distanță de aproximativ patruzeci de metri, nu există nicio cale de ocolire și, în traficul invers, nu se poate întoarce pe jumătate de drum. Pentru persoanele cu claustrofobie, probleme de spate, probleme genunchi sau slăbiciuni circulatorii, se recomandă evitarea. Traseul nu este accesibil persoanelor cu dizabilități, iar personalul care ar putea interveni în timpul drumului nu există.

Așteptările decid deci asupra satisfacției. Cei care vor vedea imagini vor fi dezamăgiți. Cei care vor experimenta camera ca spațiu vor primi ceva ce nicio fotografie nu poate reda.

Accesul este supus unor restricții, deoarece întregul sit este protejat ca Patrimoniu Mondial UNESCO din 1979. Numărul de bilete este limitat zilnic, iar administrația închide temporar interiorul pentru lucrări de întreținere.

Întrebări frecvente

A fost găsită o mumie în Piramida lui Cheops?

Nu. Sarcofagul era gol când camera a fost documentată pentru prima dată, iar nu s-au găsit nici obiecte funerare, nici urme ale unei înmormântări.

De ce este sarcofagul fără capac?

Un capac nu a fost niciodată găsit. Dispozitivele de pe marginea superioară sugerează că unul exista.

Cât de mare este camera?

Aproximativ 10,5 pe 5,2 metri, cu o înălțime de puțin sub 5,8 metri, complet căptușită cu granit roșu.

Se poate intra în cameră?

Da, cu un bilet separat, în număr limitat zilnic. Drumul este îngust și ascendent, iar durata dus-întors este de aproximativ o jumătate de oră.

Ce sunt micile deschideri din pereți?

Două șanțuri înguste care duc spre exterior. Scopul lor este disputat; interpretarea comună este religioasă, nu tehnică.