Mumia din Camera Regelui: de ce era goală camera

Cea mai frecventă căutare legată de această cameră combină trei cuvinte: cameră, piramidă, mumie. Răspunsul este scurt și dezamăgește pe majoritatea.

Nu a fost găsită niciodată una. Când camera a fost pătrunsă pentru prima dată în epoca modernă, în ea se afla un sarcofag de piatră fără capac, și era gol. Niciun cadavru, nicio bandaj, nicio ofrandă, niciun vas canop, nicio mobilă, nicio inscripție. Cea mai elaborată cameră din cea mai mare construcție de piatră de pe Pământ era o cutie de granit goală, cu un recipient gol înăuntru.

Important este ceea ce rezultă și ceea ce nu rezultă. Nu rezultă că aici nu a fost înmormântat nimeni. Coridoarele fuseseră blocate după înmormântare cu blocuri de granit de tone, ceea ce are sens doar dacă exista ceva de protejat. Nu rezultă nici că piramida nu era un mormânt. Rezultă doar că camera era deja goală când au fost scrise primele relatări.

Când a fost golită, nu se știe. Presupunerea evidentă este jefuirea mormântului în antichitate, probabil în Vechiul Regat sau în perioada tulbure care a urmat, când administrația centrală s-a prăbușit și necropolele au rămas nepăzite. Dovezi există din abundență în alte complexe, dar nu pentru acesta în mod special.

Un al doilea punct ajută împotriva așteptărilor greșite. Numele camerei este o invenție a epocii moderne. Denumirile arabe din Evul Mediu distingeau camerele după forma tavanelor, iar din acestea au rezultat, în uzul european, Camera Regelui și Camera Reginei. Nu are nicio legătură cu denumirile egiptene, iar camera inferioară nu era cu siguranță destinată unei regine. Cine consideră aceste nume drept dovezi, citește deja o interpretare.

Această pagină descrie ce se află de fapt în cameră, ce dezvăluie construcția sa despre procesul de construcție și de ce o vizită acolo este altceva decât se așteaptă majoritatea.

Un dreptunghi din granit de Assuan

Camera în sine este un dreptunghi de o claritate remarcabilă. Camera Regelui din piramida lui Keops măsoară aproximativ 10,5 metri în lungime, 5,2 metri în lățime și aproape 5,8 metri în înălțime. Raportul dintre lungime și lățime este exact de doi la unu.

Este căptușită complet cu granit roșu din Assuan, extras la aproximativ opt sute de kilometri în amonte. Pereții sunt formați din cinci straturi de blocuri netede, iar tavanul din nouă grinzi orizontale, dintre care cele mai grele cântăresc câteva zeci de tone. Pentru interiorul Camerei Regelui s-a folosit astfel cel mai elaborat material disponibil în țară, și anume în locul unde deasupra se află cea mai mare greutate.

Remarcabilă este prelucrarea. Blocurile de granit sunt netede și se îmbină în rosturi care, pe alocuri, sunt abia vizibile, și asta la un material care nu poate fi tăiat cu unelte de cupru. S-a lucrat cu piatră pe piatră și cu nisip ca abraziv, timp de săptămâni pentru fiecare suprafață. Efortul pe metru pătrat este aici de multe ori mai mare decât pe întreaga fațadă exterioară a construcției.

Ceea ce se observă imediat când intri: nu este nimic de văzut. Nici reliefuri, nici picturi, nici hieroglife. Aceasta nu este o pierdere, ci starea construcției. Decorarea camerelor funerare regale cu texte a început abia secole mai târziu. Cine se așteaptă la pereții colorați din Valea Regilor, stă aici în fața pietrei lustruite.

Documentația camerei este veche. Fotografii, măsurători și rapoarte de săpătură de peste o sută de ani se află în arhiva digitală a Universității Harvard, inclusiv fotografii dintr-o perioadă în care condițiile din interior erau altele decât astăzi.

Sarcofagul nu încape prin coridor

Sarcofagul este cel mai relevant obiect al întregului complex, și nu datorită ornamentelor, ci datorită dimensiunilor sale.

Este dintr-un singur bloc de granit, fără ornamente, nu are capac și prezintă deteriorări la margine. Caracteristica sa esențială: este mai lat decât coridorul ascendent prin care se ajunge în cameră. Prin urmare, nu poate fi fost adus înăuntru după ce construcția a fost finalizată.

De aici rezultă în mod necesar că a fost la locul său înainte de închiderea tavanului. Procesul de construcție a decurs astfel: camera a fost ridicată până la înălțimea pereților, sarcofagul a fost plasat înăuntru, și abia apoi au fost așezate cele nouă grinzi de tavan deasupra. Un recipient pentru un decedat a fost instalat cu ani înainte ca decedatul să moară.

Acest lucru spune multe despre planificare. Spune și ceva despre cât de siguri erau că această cameră va fi cea definitivă, deoarece după închiderea tavanului nu mai exista nicio posibilitate de a o schimba. În cazul a două camere anterioare ale aceleiași piramide, s-a decis altfel și construcția a fost mutată.

Și deteriorările spun ceva. Un colț este rupt, marginile sunt ciobite în mai multe locuri. Acest lucru nu se potrivește cu un obiect care a fost deschis cu grijă, ci cu unul care a fost spart. Dacă acest lucru s-a întâmplat în antichitate sau mai târziu, când călătorii au luat suveniruri, nu se mai poate distinge, deoarece ambele sunt documentate.

Un capac nu a fost găsit niciodată. Dacă a existat vreodată unul, nu este clar, deoarece pe marginea superioară se găsesc dispozitive care indică un capac. Dacă da, și acesta a dispărut.

Camerele de descărcare de deasupra tavanului

Deasupra tavanului se află o construcție pe care o înțelegi doar dacă te gândești la greutatea de deasupra.

Deasupra camerei se află mai mult de cincizeci de metri de zidărie. Un tavan orizontal nu suportă așa ceva fără probleme, deoarece grinzile plate sunt solicitate la încovoiere, iar piatra se rupe sub tracțiune. Soluția constă în cinci cavități suprapuse, fiecare cu propriile grinzi de granit, iar în partea de sus două blocuri înclinate unul spre celălalt, care deviază greutatea lateral, ca un acoperiș.

Aceste camere de descărcare nu sunt accesibile și nu au fost niciodată destinate a fi pătrunse. Tocmai de aceea se găsesc acolo marcajele roșii ale echipelor de construcție, din care reiese numele constructorului. Sunt note de lucru într-un loc în care nimeni nu ar fi trebuit să le vadă vreodată.

Efortul pentru aceasta a fost considerabil. Pentru grinzile celor cinci camere de descărcare a fost adus din nou granit din Assuan, pentru camere pe care nimeni nu le-ar pătrunde și nimeni nu le-ar vedea. Este vorba deci de statică pură, fără nicio intenție de reprezentare. Într-o construcție care altfel ar fi trebuit să impresioneze, acesta este locul cel mai sobru.

Că construcția era necesară o arată fisurile din grinzile tavanului. Sunt vechi, probabil apărute în timpul sau la scurt timp după construcție, și sunt observate de mult timp. Camera rezistă totuși.

Imediat deasupra, deasupra Marii Galerii, se află și cavitatea mare descoperită în 2017. Ce este, nu știe nimeni. Interpretarea sobră vede și în ea o măsură tehnică de construcție de același tip.

Cum este să stai acolo

Rămâne întrebarea cum este să stai acolo. Drumul către Camera Regelui este scurt, dar nu confortabil.

După tunelul de intrare de pe latura de nord, urmează un coridor ascendent de aproximativ un metru înălțime, în care adulții merg aplecați. Apoi se deschide Marea Galerie, unde se poate sta din nou drept. La capătul superior, se merge din nou aplecat printr-o cameră joasă cu blocuri de granit, și apoi ești în cameră. Pentru tot drumul dus-întors, ar trebui să alocați aproximativ o jumătate de oră.

Înăuntru este cald și înăbușitor, miroase a piatră și a oameni, iar camera este rareori goală. Iluminatul este funcțional. Fotografiatul este restricționat în funcție de reglementările actuale. Ceea ce rămâne nu este o experiență vizuală, ci una fizică: conștientizarea că deasupra acestui tavan sunt cincizeci de metri de piatră, iar deasupra încă optzeci.

Pentru unii oameni, drumul nu este potrivit, și acest lucru ar trebui știut dinainte. Coridorul ascendent obligă la o poziție aplecată pe aproximativ patruzeci de metri, nu există posibilitate de ocolire, iar în traficul din sens opus nu poți să te întorci la jumătatea drumului. În caz de claustrofobie, probleme de spate, probleme la genunchi sau slăbiciune circulatorie, nu este recomandat. Nimic pe acest traseu nu este accesibil pentru persoane cu dizabilități, iar personal care să intervină pe drum nu există.

Așteptările decid, prin urmare, gradul de satisfacție. Cine vrea să vadă imagini va fi dezamăgit. Cine vrea să trăiască camera ca spațiu primește ceva ce nicio fotografie nu poate transmite.

Accesul este supus unor restricții, deoarece întregul sit este protejat ca patrimoniu mondial din 1979. Numărul de bilete este limitat zilnic, iar administrația închide uneori interioarele pentru lucrări de întreținere.

Întrebări frecvente

A fost găsită o mumie în piramida lui Keops?

Nu. Sarcofagul era gol când camera a fost documentată pentru prima dată, și nu s-au găsit nici ofrande, nici resturi ale unei înmormântări.

De ce este sarcofagul fără capac?

Un capac nu a fost găsit niciodată. Dispozitivele de pe marginea superioară indică faptul că a existat unul.

Cât de mare este camera?

Aproximativ 10,5 pe 5,2 metri, cu o înălțime de aproape 5,8 metri, complet căptușită cu granit roșu.

Se poate intra în cameră?

Da, cu un bilet separat, în număr limitat zilnic. Drumul este îngust și ascendent și durează aproximativ o jumătate de oră dus-întors.

Ce sunt micile deschideri din pereți?

Două canale înguste care duc spre exterior. Scopul lor este disputat, interpretarea obișnuită este religioasă, nu tehnică.