Fapte curioase despre piramidele de la Giza, care nu apar peste tot

În patru milenii și jumătate, din interiorul celei mai mari piramide au fost recuperate exact trei obiecte. O bilă de piatră, un cârlig de metal și o bucată de lemn de cedru.

Asta este tot. Listele cu zece fapte interesante despre Giza menționează de obicei milioanele de blocuri de piatră, tonele și secolele, dar omit cât de uimitor de gol este acest edificiu. Inginerul Waynman Dixon a găsit cele trei piese în 1872 într-unul dintre canalele înguste ale camerei reginei. După aceea, nimic altceva.

De ce este remarcabil acest lucru arată comparația cu alte morminte. Din mormântul lui Tutankhamon au fost scoase peste cinci mii de obiecte. Din cea mai mare construcție de piatră de pe Pământ au fost scoase trei, și acestea nu provin nici măcar dintr-o cameră funerară, ci dintr-un canal în care nu încape niciun om.

Bila și cârligul se află la British Museum. Lemnul a dispărut. Un student scoțian la medicină, pe nume James Grant, îl ajutase pe Dixon în Egipt, iar după moartea lui Grant, colecțiile sale au fost donate Universității din Aberdeen. Fiica sa a donat în 1946 o bucată de cedru de cinci inci. Apoi urma s-a pierdut pentru peste șaptezeci de ani.

La sfârșitul anului 2019, o angajată care răsfoia colecția asiatică a observat o cutie de trabucuri care nu avea ce căuta acolo. Înăuntru se aflau fragmentele lemnului pierdut. Datarea cu radiocarbon a indicat o perioadă între 3341 și 3094 î.Hr., adică cu aproximativ cinci sute de ani înainte de construcție. Explicația conducerii muzeului este neobișnuită și tocmai de aceea interesantă: fie proba provine din miezul unui arbore foarte vechi, fie lemnul era atât de rar în Egipt încât a fost păstrat și refolosit timp de generații.

Cele mai vizibile hieroglife au 180 de ani

Cele mai vizibile hieroglife de pe Piramida lui Keops nu au patru mii și jumătate de ani, ci puțin peste o sută optzeci.

Regele Frederic Wilhelm al IV-lea a trimis în 1842 o expediție științifică în Egipt, condusă de Richard Lepsius. Timp de trei ani, grupul a măsurat și a desenat monumente de la Cairo până în Sudan; rezultatul a umplut douăsprezece volume de planșe și cinci volume de text și a rămas cea mai importantă sursă a domeniului până târziu în secolul al XX-lea.

La 15 octombrie 1842, echipa a urcat pe vârful Piramidei lui Keops și a sărbătorit acolo ziua de naștere a regelui lor. Ca dar, a cioplit o inscripție în hieroglife egiptene pe o piatră special netezită deasupra intrării istorice, în stilul unei stele egiptene antice, cu numele participanților. Este considerată una dintre primele inscripții care au folosit hieroglifele ca mijloc de comunicare după descifrarea lor.

Expediția a lăsat și o a doua urmă, cu consecințe mai mari. Lepsius a numerotat piramidele Egiptului în timpul acestei călătorii, iar numerele sale sunt folosite și astăzi în literatura de specialitate. O construcție poate avea deci un nume egiptean antic, o denumire modernă după constructorul său și, în plus, un număr prusac din anii 1840.

Este și astăzi acolo. De la sol, este greu de văzut fără binoclu, motiv pentru care majoritatea vizitatorilor trec direct pe lângă ea. Cei care știu ce caută văd deci la construcție două straturi de scriere suprapuse: marcajele anonime ale echipelor de constructori, ascunse adânc în zidărie, și o zi de naștere regală prusacă, vizibilă clar pe fațadă.

Zidul din pietrele piramidei

Printre faptele curioase despre Piramida lui Keops, o anecdotă rezistă deosebit de tenace, și are avantajul de a putea fi verificată.

Provine din perioada expediției egiptene franceze și sună așa: din piatra piramidelor s-ar putea ridica un zid în jurul Franței. Este spusă de peste două sute de ani, de obicei fără ca cineva să verifice dacă este adevărată.

Este aproximativ adevărată. Volumul de construcție al celei mai mari piramide este estimat la aproximativ 2,6 milioane de metri cubi. Granițele terestre ale Franței au aproximativ 2.900 de kilometri. Un zid de trei metri înălțime și treizeci de centimetri grosime pe această distanță necesită aproximativ 2,6 milioane de metri cubi de material. Aceasta nu este o aproximare rotunjită, ci se potrivește pe două zecimale.

Cine a făcut calculul primul nu se mai poate stabili cu certitudine. De obicei sunt menționați savanții care l-au însoțit pe Napoleon în Egipt, iar în unele locuri chiar Napoleon însuși. Niciuna dintre cele două atribuiri nu este dovedită, iar anecdota cade astfel sub aceeași rezervă ca majoritatea superlativelor de pe această pagină: cifra se potrivește, povestea originii este neverificată.

Două precizări sunt necesare. În primul rând, anecdota calculează de obicei cu piatra tuturor celor trei piramide, iar atunci ar ajunge pentru mai mult decât dublul zidului. În al doilea rând, este un calcul de volum, nu un plan de construcție: blocurile nu sunt tăiate pentru zidărie, iar o parte considerabilă a corpului piramidei constă din umplutură grosieră. Ca ordin de mărime, comparația este totuși utilă și, spre deosebire de majoritatea superlativelor, poate fi verificată cu un calculator.

Canalele pe care nimeni nu le poate explica

Din camera reginei pornesc două canale înguste, oblice, în sus, în zidărie. Pentru ce, nu știe nimeni. Ele fac parte din faptele misterioase despre piramidele de la Giza care se sustrag oricărei explicații de peste un secol.

Încercarea care a ajuns cel mai departe a început ca o lucrare de comandă. Un inginer german a instalat în 1992 un sistem de ventilație în piramidă, pentru că aerul respirat de vizitatori dăuna construcției. Lucrând la canale, i-a venit ideea că s-ar putea trimite ceva acolo. A construit un vehicul cu șenile de câteva kilograme, numit după zeul egiptean antic Upuaut, deschizătorul drumurilor.

În 1993, dispozitivul a mers în canalul sudic al camerei reginei și s-a oprit după aproximativ șaizeci de metri în fața a ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: o placă de piatră netezită cu doi bolțuri metalice, probabil din cupru. Spektrum der Wissenschaft localizează piatra la 64 de metri de cameră și la 15,5 metri de peretele exterior.

Drumul până acolo nu a fost simplu. Canalul are o secțiune de aproximativ douăzeci pe douăzeci de centimetri, urcă, are denivelări la îmbinările blocurilor și era parțial umplut cu moloz de construcție. Un vehicul trebuia deci să fie suficient de mic pentru a încăpea, suficient de puternic pentru a urca și trebuia să tragă o cameră și un cablu pe toată distanța.

De atunci, alți roboți au mers în el, în spatele plăcii s-a găsit o mică cavitate și o a doua placă. Ce trebuiau să facă bolțurile, dacă erau mânere, încuietori sau altceva, rămâne fără răspuns. Acesta este stadiul onest: nu un secret în sensul unei camere ascunse, ci o întrebare deschisă la care se lucrează de treizeci de ani.

De ce informațiile greșite rezistă mai bine

Rămâne întrebarea de ce informațiile greșite despre aceste construcții rezistă mult mai bine decât cele corecte. Un exemplu care circulă de un mileniu și jumătate oferă răspunsul.

La începutul secolului al șaselea, geograful Julius Honorius a notat că în Egipt există piramide numite „grânarele lui Iosif”. La scurt timp, episcopul Grigore de Tours a preluat ideea în istoria sa a francilor și a dezvoltat-o: Iosif ar fi construit aceste structuri din blocuri și piatră brută, cu deschideri în vârf pentru a turna grâul, pentru a face provizii pentru cei șapte ani de foamete. Istoricul Richard Flower a descris cum s-a răspândit interpretarea.

A rezistat peste o mie de ani. Cei care intră astăzi în pronaosul Bazilicii San Marco din Veneția văd într-o cupolă un mozaic din jurul anului 1275 în care Iosif depozitează grâul anilor bogați. Grânarele sunt reprezentate ca piramide, cu ferestre.

Mecanismul este întotdeauna același. O explicație care se potrivește cu o poveste cunoscută se răspândește mai repede decât una care cere termeni noi. Grânarele se potriveau cu Biblia, sclavii se potriveau cu Hollywood-ul, iar misticismul numerelor se potrivește cu dorința ca ceva atât de vechi să aibă o semnificație. Cel mai util test este banal: întrebați cine a spus asta primul și de unde știa. Pentru cele trei obiecte din canal, ziua de naștere prusacă și robotul din canal, se poate răspunde. Pentru majoritatea superlativelor, nu.

Întrebări frecvente

Ce s-a găsit de fapt în interiorul celei mai mari piramide?

Trei obiecte: o bilă de piatră, un cârlig de metal și o bucată de lemn de cedru, găsite în 1872 într-un canal al camerei reginei. Bila și cârligul se află la British Museum, lemnul la Aberdeen.

De ce este lemnul mai vechi decât piramida?

Datarea indică momentul în care a crescut lemnul, nu momentul utilizării sale. Fie proba provine din miezul unui arbore bătrân, fie lemnul rar a fost reutilizat de-a lungul generațiilor.

Există într-adevăr hieroglife prusace pe piramidă?

Da, deasupra intrării istorice. Expediția condusă de Richard Lepsius le-a pus în 1842 de ziua de naștere a lui Frederic Wilhelm al IV-lea. De la sol sunt greu de distins fără binoclu.

Ce se află în spatele plăcii de piatră din canal?

O mică cavitate și o altă placă. La ce serveau canalele și ce înseamnă bolțurile metalice încastrate este neclar.

Piramidele au fost construite ca grânare?

Nu. Ideea este o interpretare europeană din secolul al șaselea, care s-a menținut peste o mie de ani și a ajuns chiar într-un mozaic venețian.