Doar trei obiecte au fost scoase vreodată din interior
O sferă de piatră, un cârlig metalic și o bucată de lemn de cedru, găsite în 1872; lemnul a stat timp de șaptezeci de ani într-o cutie de țigări din Aberdeen.
Sursă: Universitatea din Aberdeen
În patru mii cinci sute de ani, din interiorul celei mai mari piramide au fost recuperate exact trei obiecte. O sferă de piatră, un cârlig metalic și o bucată de lemn de cedru.
Asta e tot. Listele cu zece fapte interesante despre Giza adoră să enumere milioanele de blocuri de piatră, tonele și secolele, omițând să menționeze cât de uimitor de gol este acest monument. Inginerul Waynman Dixon a găsit cele trei piese în 1872 într-una dintre șanțurile înguste ale Camerei Reginei. De atunci, nu a mai ieșit nimic.
De ce este aceasta remarcabilă arată comparația cu alte morminte. Din mormântul lui Tutankhamon au ieșit peste cinci mii de obiecte. Din cel mai mare edificiu de piatră al Pământului au ieșit trei, iar acestea nici măcar nu provin dintr-o cameră funerară, ci dintr-un șanț în care nu poate intra niciun om.
Sfera și cârligul se află la British Museum. Lemnul s-a pierdut. Un student scoțian la medicină pe nume James Grant l-a ajutat pe Dixon în Egipt, iar după moartea lui Grant, colecțiile sale au trecut la Universitatea din Aberdeen. Fiica sa a donat în 1946 o bucată de cedru de cinci inci lungime. Apoi urma ei s-a pierdut pentru peste șaptezeci de ani.
La sfârșitul anului 2019, o angajată care răsfoia Colecția Asiei a observat o cutie de țigări care nu își avea locul acolo. În ea se aflau fragmente din lemnul dispărut. Datarea prin radiocarbon ulterioară a indicat o perioadă între 3341 și 3094 î.Hr., adică aproximativ cinci sute de ani înainte de construcție. Explicația conducerii muzeului este banală și tocmai de aceea interesantă: Fie proba provine din nucleul unui copac foarte bătrân, fie lemnul era atât de rar în Egipt încât a fost păstrat și reutilizat de-a lungul generațiilor.
Hieroglifele cele mai vizibile au 180 de ani
Hieroglifele cele mai vizibile de pe Piramida lui Cheops nu au patru mii cinci sute de ani, ci bine de o sută optzeci.
Regele Friedrich Wilhelm al IV-lea a trimis în 1842 o expediție științifică în Egipt, condusă de Richard Lepsius. Timp de trei ani, grupul a măsurat și desenat monumente de la Cairo până în Sudan; rezultatul a umplut douăsprezece volume cu plăci și cinci volume de texte, rămânând cea mai importantă sursă a disciplinei până târziu în secolul XX.
Pe 15 octombrie 1842, echipa s-a urcat pe vârful Piramidei lui Cheops și a sărbătorit acolo ziua de naștere a regelui lor. Ca dar, au cioplit o inscripție în hieroglife egiptene pe o piatră netezită special deasupra intrării istorice, în stilul unei stele vechi egiptene, cu numele participanților. Se consideră una dintre primele inscripții vreodată care au folosit hieroglifele ca mijloc de comunicare după descifrarea lor.
Expediția a lăsat și o a doua urmă, iar aceasta are consecințe. Lepsius a numerotat piramidele Egiptului în timpul acestei călătorii, iar numerele sale sunt încă utilizate în literatura de specialitate. Astfel, un edificiu poate purta un nume antic egiptean, o denumire modernă bazată pe fondator și, suplimentar, un număr prusac din anii 1840.
Este încă acolo. De jos, este greu de văzut fără binoclul, motiv pentru care majoritatea vizitatorilor trec direct pe lângă el. Cine știe ce caută va vedea pe edificiu două straturi de scrieri suprapuse: marcajele anonime ale echipei de construcție, ascunse adânc în zidărie, și ziua de naștere a regelui prusac, vizibilă clar pe fațadă.
Zidul construit din pietrele piramidei
Între faptele ciudate legate de Piramida lui Cheops, o anecdota persistă cu tenacitate, având avantajul de a fi verificabilă.
Aceasta provine din perioada expediției franceze în Egipt și sună astfel: Din pietrele piramidelor s-ar putea construi un zid în jurul Franței. Este povestită de peste două sute de ani, de obicei fără ca cineva să verifice dacă este adevărată.
Este aproximativ adevărată. Volumul de construcție al celei mai mari piramide este estimat la aproximativ 2,6 milioane de metri cubi. Frontierele terestre ale Franței au aproximativ 2.900 de kilometri lungime. Un zid cu o înălțime de trei metri și o grosime de treizeci de centimetri pe această distanță necesită aproximativ 2,6 milioane de metri cubi de material. Aceasta nu este o aproximare rotunjită, ci se potrivește în două puncte.
Totuși, nu se mai poate stabili precis cine a făcut prima dată calculul. De obicei, sunt menționați savanții care l-au însoțit pe Napoleon în Egipt, iar uneori chiar Napoleon însuși. Nicio atribuire nu este documentată, iar anecdota cade sub același rezerve ca majoritatea superlativelor de pe această pagină: Numărul este corect, istoria originii este nevalidată.
Două limitări trebuie menționate. În primul rând, anecdota calculează de obicei cu piatra tuturor celor trei piramide, iar aceasta ar ajunge pentru un zid de aproape două ori mai mare. În al doilea rând, acesta este un calcul de volum, nu o planificare de construcție: Blocurile nu sunt tăiate potrivit pentru zidărie, iar o parte semnificativă a corpului piramidei este formată din umplutură brută. Totuși, comparația este valabilă ca ordin de mărime, și spre deosebire de majoritatea superlativelor, poate fi verificată cu un calculator de buzunar.
Zidul în jurul Franței, pentru auto-verificare
Valorile prestabilite sunt trei metri înălțime, treizeci de centimetri grosime și 2.900 de kilometri, adică frontierele terestre ale Franței fără coastă. Volumul de construcție de 2,6 milioane de metri cubi este însăși o valoare calculată din dimensiunile exterioare și include o proporție necunoscută de stâncă nedeformată.
Șanțurile pe care nimeni nu le poate explica
Din Camera Reginei pornesc două șanțuri înguste în sus, în diagonală, în zidărie. Nu se știe de ce. Ele fac parte dintre faptele enigmatice ale Piramidelor de la Giza care scapă oricărei explicații de peste un secol.
Cel mai îndrăzneț demers a început ca o lucrare la comandă. Un inginer german a instalat în 1992 o ventilație în piramidă, deoarece aerul respirat de vizitatori afecta structura. Lucrând la șanțuri, i-a venit ideea că s-ar putea introduce ceva acolo. A construit un vehicul pe lanț de câteva kilograme, numit după zeul egiptean Upuaut, Deschizătorul Căilor.
În 1993, dispozitivul a intrat în șanțul sudic al Camerei Reginei și s-a oprit după aproximativ șasezeci de metri în fața a ceva ce nu ar fi trebuit să fie acolo: o placă de piatră netezită cu doi piroane metalice încorporate, probabil din cupru. Spektrum der Wissenschaft localizează piatra la 64 de metri de cameră și 15,5 metri de peretele exterior.
Drumul nu a fost ușor. Șanțul are o secțiune transversală de aproximativ douăzeci pe douăzeci de centimetri, urcă, are trepte la rosturile blocurilor și era parțial umplut cu resturi de construcție. Un vehicul trebuia deci să fie suficient de mic pentru a intra, suficient de puternic pentru a urca și trebuia să tragă o cameră și un cablu pe toată distanța.
De atunci, alți roboți au intrat, iar în spatele plăcii s-a găsit o mică cavitate și o a doua placă. Rolul piroanelor, dacă erau mânere, închideri sau altceva, rămâne nespus. Acesta este adevărul onest: nu există un secret în sensul unei camere ascunse, ci o întrebare deschisă, asupra căreia se lucrează de treizeci de ani.
Trei afirmații din același colț care nu rezistă
- Fals
În interiorul piramidei este răcoare plăcută.
Nu există o ventilație funcțională, iar aerul care circulă a luat același drum îngust ca vizitatorii. Când sunt mulți oameni simultan, devine cald și apăsător, mai ales în galeria ascendentă.
- Fals
Comori au fost scoase din Piramida lui Cheops.
Trei obiecte în patru mii cinci sute de ani: o sferă, un cârlig, o bucată de lemn. Sarkofagul din Camera Regelui era deja gol când primii vizitatori documentați l-au atins.
- Parțial adevărat
Numele constructorului nu apare niciodată pe edificiu.
Apare scris în roșu în camerele de descărcare de deasupra Camerei Regelui, adică într-un loc care nu a fost destinat vizualizării. Vizibile pe exterior sunt însă hieroglifele prusace din 1842.
De ce informațiile false persistă mai bine
Rămâne întrebarea de ce informațiile false despre aceste edificii persistă mult mai bine decât cele corecte. Un exemplu care rulează de o mie cinci sute de ani oferă răspunsul.
În primul secol al secolului al VI-lea, geograful Julius Honorius a notat că există în Egipt piramide numite Depozitele de cereale ale lui Iosif. Curând după aceea, episcopul Gregor de Tours a preluat această idee în istoria francilor și a dezvoltat-o: Iosif ar fi construit aceste edificii din blocuri și piatră spartă, cu deschideri sus pentru a turna cerealele, pentru a se pregăti pentru cei șapte ani de foamete. Istoricul Richard Flower a redat cum s-a răspândit interpretarea.
A persistat peste o mie de ani. Cine intră astăzi în pronaos-ul San Marco din Veneția, vede într-o cupolă un mosaic din perioada around 1275, în care Iosif depozitează cereala anilor belșugului. Depozitele sunt reprezentate ca piramide, cu ferestre.
Mecanismul este mereu același. O explicație care se potrivește cu o poveste cunoscută se răspândește mai repede decât una care necesită termeni noi. Depozitele de cereale se potriveau cu Biblia, sclavii se potriveau cu Hollywood, iar mistica numerelor se potrivește cu dorința ca ceva atât de vechi să aibă un sens. Cel mai util test este banal: Întreabă cine a spus-o primul și de unde știa. În cazul celor trei obiecte din șanț, a zilei de naștere prusace și a robotului din șanț, acest lucru poate fi răspuns. La majoritatea superlativelor, nu.
Întrebări frecvente
Ce s-a găsit de fapt în interiorul celei mai mari piramide?
Trei obiecte: o sferă de piatră, un cârlig metalic și o bucată de lemn de cedru, găsite în 1872 într-un șanț al Camerei Reginei. Sfera și cârligul sunt la British Museum, lemnul la Aberdeen.
De ce este lemnul mai vechi decât piramida?
Datarea arată momentul în care lemnul a crescut, nu pe cel al utilizării sale. Fie proba provine din nucleul unui copac bătrân, fie lemnul, fiind rar, a fost reutilizat de-a lungul generațiilor.
Există într-adevăr hieroglife prusace pe piramidă?
Da, deasupra intrării istorice. Expediția condusă de Richard Lepsius le-a amplasat în 1842 pentru ziua de naștere a lui Friedrich Wilhelm al IV-lea. De jos, sunt greu de văzut fără binoclul.
Ce se află în spatele plăcii de piatră din șanț?
O mică cavitate și o altă placă. Rolul șanțurilor și semnificația piroanelor metalice încorporate rămân neclarificate.
Au fost construite piramidele ca depozite de cereale?
Nu. Această idee este o interpretare europeană din secolul al VI-lea, care a persistat peste o mie de ani și a intrat chiar într-un mosaic venețian.