Marea Piramidă a lui Keops de aproape este o construcție diferită de Marea Piramidă a lui Keops de la distanță. Acesta este cel mai frecvent răspuns al vizitatorilor și are un fundament obiectiv.
De la o sută de metri vezi o formă geometrică: o pantă netedă, un triunghi, o siluetă. De la doi metri vezi o carieră de piatră. Blocurile straturilor inferioare ajung la un adult până peste șold, marginile lor sunt sparte, nu tăiate, rosturile au lățimi diferite, iar suprafața este aspră ca betonul neșlefuit.
Ambele sunt adevărate, iar contradicția nu este un defect al construcției, ci istoria ei: ceea ce atingi nu a fost niciodată menit să fie privit. Este zidăria de bază, peste care a existat odată o piele netedă, atent șlefuită.
Această pagină descrie ce se poate vedea de fapt în această vedere de aproape. Iar cel mai remarcabil lucru este cu aproximativ patruzeci de milioane de ani mai vechi decât piramida însăși.
Monedele din piatră sunt fosile
Uită-te atent la blocurile de calcar de aproape și vei descoperi discuri plate, în formă de monedă, cu diametrul de aproximativ unu și jumătate până la cinci centimetri, înghesuite în piatră.
Acestea sunt numuliți, cochilii de organisme unicelulare, mai exact foraminifere cu o cochilie calcaroasă compartimentată. Au trăit acum aproximativ patruzeci de milioane de ani într-o mare puțin adâncă și caldă care acoperea zona și s-au scufundat pe fund în astfel de cantități încât a rezultat un tip distinct de rocă. Calcarul de la Giza este un calcar numulitic, iar specia asociată poartă numele locului până astăzi.
Acest lucru a fost observat încă din antichitate. Herodot a menționat fosilele în secolul al V-lea î.Hr. Strabon, care a vizitat situl în jurul anului 25 î.Hr., a primit explicația că ar fi resturi de mâncare pietrificate ale muncitorilor, adică linte. El a considerat acest lucru improbabil, deoarece văzuse aceleași discuri în patria sa și a concluzionat că s-au format prin acțiunea apei.
Astfel, la construcție ai simultan două straturi de timp: o concluzie greșită de acum două mii de ani, pe care un călător antic a respins-o deja, și o mare care datează de acum patruzeci de milioane de ani.
Tur privat de jumătate de zi pe platou
- Pentru vederea de aproape ai nevoie de timp într-un singur loc, nu de mai multe opriri
- Ghid privat, patru ore, tu decizi cât timp petreci
- Biletul de intrare pe platou și preluarea sunt incluse, acces prioritar
- Anulare gratuită până cu 24 de ore înainte de începere
Ce se poate vedea de la distanța unui braț
- Numuliți
- Fosile în formă de monedă, de la unu și jumătate la cinci centimetri, distribuite dens în piatră
- Înălțimile straturilor
- Diferite de la un strat la altul, cele mai mari în partea de jos, scăzând spre vârf
- Rosturi
- Lățimi diferite, uneori de câțiva centimetri, umplute cu resturi de mortar
- Urme de unelte
- Urme de lovituri și margini sparte pe fețele laterale, fără tăieturi netede
- Intemperii
- Margini rotunjite, rosturi erodate, suprafețe netezite de călcare în zonele frecventate
Lucrarea este mai grosieră decât reputația
Cei care privesc piramidele de la Giza de foarte aproape observă și ceva ce contrazice inițial reputația construcției: o muncă extrem de grosieră.
Blocurile nucleului au dimensiuni diferite, fețele laterale sunt neregulate, iar între ele există goluri umplute cu mortar și pietre sparte. Din celebra precizie, unde nicio foaie de hârtie nu încape între două pietre, nu se vede nimic aici.
Aceasta nu este o contradicție, ci o chestiune de componente. Precizia se afla în înveliș, în camerele de granit și în fundație, adică acolo unde era vizibilă sau portantă. Zidăria de bază trebuia să facă un singur lucru: să se ridice repede și să susțină. Nu a fost niciodată destinată să fie văzută, pentru că deasupra era o piele netedă.
Înălțimile straturilor spun și ele această poveste. Sunt cele mai mari în partea de jos și scad spre vârf, dar nu uniform, ci în salturi. Cei care merg de-a lungul flancului și numără straturile văd organizarea construcției de atunci ca pe un model în piatră.
Cât de aproape poți ajunge
Rămâne întrebarea practică: cât de aproape poți ajunge de fapt. Răspunsul este: până la distanța unui braț, în majoritatea punctelor de pe flancuri.
Să pui mâna pe piatră este neproblematic și nu este sancționat. Odată ce pui piciorul pe primul strat, lucrurile stau altfel, deoarece urcarea este interzisă și, de la o modificare a legii, în mod expres pedepsită. Și luarea de fragmente de piatră intră sub incidența protecției monumentelor, oricât de mic ar fi bucățica.
Pentru fotografie, vederea de aproape este generoasă, deoarece nu necesită o lumină specială. Lumina razantă dimineața sau spre seară evidențiază însă fosilele și urmele de unelte mult mai bine decât soarele de la amiază, care face totul să pară plat.
Și un ultim sfat, adesea uitat: zona desemnată oficial cuprinde mult mai mult decât cele trei mari construcții. Mormintele mastaba dintre ele sunt din aceeași piatră și pot fi privite la fel de aproape, de cele mai multe ori fără să stea cineva lângă tine.
Întrebări frecvente
Ce sunt discurile rotunde din piatră?
Numuliți, cochilii pietrificate de organisme unicelulare dintr-o mare care acoperea zona acum aproximativ patruzeci de milioane de ani.
De ce pare zidăria atât de grosieră?
Pentru că vezi nucleul. Munca atentă era în înveliș, care lipsește din Evul Mediu.
Este permis să atingi pietrele?
Să pui mâna, da. Să urci pe ele, nu, și nici să iei fragmente.
Când se văd cel mai bine detaliile?
La lumină razantă, dimineața devreme sau spre seară. La amiază structura dispare.